Sfantul Cuvios Teodor, praznuit de Biserica Ortodoxa in zilele de 19 februarie/4 martie (trecerea la cele vesnice) si 21 aprilie/4 mai (aflarea cinstitelor sale Moaste), a fost staretul Manastirii Sanaxar, din Rusia.

Sfantul Teodor din Sanaxar

Ioan Ushakov, dupa numele sau de mirean s-a nascut in anul 1719, in apropiere de orasul Romanov, in provincia Yaroslav. Parintii sai, printul Ignatie Ushakov si Parascheva, l-au crescut pe copil de mic in credinta crestina. Cand a fost botezat, baiatul a primit numele Ioan. La varsta de numai patru ani, Ioan a ramas orfan de mama, tatal sau s-a recasatorit, iar mama sa vitrega a continuat sa-l invete smerenia si credinta crestina.

La varsta potrivita, tanarul Ioan a fost inrolat in garda din Sankt Petersburg, fiind numit intr-o functie militara inalta. In aceasta perioada, pentru o vreme, tanarul Ioan a participat la viata orasului. Pe cand avea douazeci de ani, insa, un camarad de-al sau a murit brusc la o petrecere. Atunci, Ioan a fost zdruncinat interior si s-a hotarat sa renunte la functia sa inalta si sa plece departe de desertaciunile lumii. 

Dupa cateva zile, in apropiere de Iaroslav, el s-a intalnit cu unchiul sau, care, din pricina hainelor ponosite, nu l-a mai recunoscut. Biruind ispita intoarcerii spre slava cea lumeasca, tanarul Ioan s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si a pornit spre pustie.

In padurile aflate pe malul raului Dvina, pe malul Marii Albe, vrednicul Ioan a gasit o chilie parasita. In acest loc a petrecut, in post, rugaciune si mari nevointe, vreme de peste trei ani. Putinele lucruri de care avea nevoie le primea de la credinciosii din satele vecine. Mai apoi, insa, fiind banuit ca este "rascolnic", locuitorii zonei au inceput sa-l defaime si sa-l bata.

In cele din urma, pustnicul Ioan s-a mutat in Sihastria Ploschansk, aflata in sudul Kievului. Egumenul de acolo, insa, temandu-se sa nu ii fie tulburata obstea, nu il primi in manastire, ci ii randui o chilie smerita, in apropiere. L-a primit pentru o vreme, dar cand a vazut ca nu este un oarecare, ci un om din inalta societate, de frica autoritatilor, l-a asezat in afara manastirii. Nu dupa multa vreme, cand autoritatile au hotarat sa fie prinsi toti cei ce se ascundeau prin paduri, pentru a se sustrage obligatiilor legale, pustnicul Ioan a fost si el prins.

Cand a marturisit ca face parte din garda imperiala din Sankt Peterburg, sfantul a fost dus inaintea inaintea imparatesei Elisabeta. Dupa cei sase ani petrecuti in pustnicie, cand s-a intors in oras, nici macar cei care il cunosteau nu l-au mai recunoscut. Cand imparateasa l-a intrebat de ce a fugit din postul sau si i-a cerut sa revina in functia militara pe care o avusese, Cuviosul Ioan i-a raspuns cu multa smerenie: "Va rog, maiestatea voastra, sa imi ingaduiti sa duc viata monahala pana la moarte."

Atunci, imparateasa Elisabeta l-a randuit in Manastirea Sfantul Alexandru Nevski, din Sankt Petersburg. Apoi, dupa numai trei ani, la porunca imparatesei, in luna august a anului 1748, la varsta de 29 de ani, vrednicul Ioan a fost tuns in monahism, primind numele Teodor. Arhiepiscopul Teodosie, care conducea pe atunci manastirea, a hotarat ca noul ucenic sa fie numit in cinstea Sfantului Teodor din Yaroslav, praznuit de Biserica in ziua de 19 septembrie/4 octombrie.

Cautand spre smerenia si sfaturile lui intelepte, tot mai multi credinciosi au inceput sa-l caute pentru mangaiere duhovniceasca. Fiind biruit de invidie, un vietuitor din manastire a inceput sa-i fata tot felul de suparari. Desi le-a rabdat pe toate, cu multa smerenie, in cele din urma, dupa zece ani, Sfantul Teodor s-a retras in Sihastria Sarov, unde a petrecut vreme de doi ani.

Din dragoste pentru ucenicii sai, care ajungeau foarte greu la el si nu aveau unde sa ramana, cu multa smerenie, Sfantul Teodor a cerut parintilor din Manastirea Sarov sa-i incredinteze vechea si saraca Manastire Sanaxar. Manastirea fusese infiintata in anul 1659 si inchisa de tarul Petru I, in prima jumatate a secolului al XVIII-lea. Aceasta dorinta i-a fost indeplinita in anul 1759.

Dupa numai trei ani, in ziua de 13 decembrie 1762, episcopul Pahomie de Tambov l-a randuit pe Sfantul Teodor in slujirea de preot. In data de 23 aprilie 1763, imparateasa Ecaterina a poruncit ca toti vietuitorii din Manastirea Sanaxar sa fie tunsi in monahism. Sfantul Teodor a fost numit egumen in toamna anului 1764. Mai apoi, cand s-a hotarat ca manastirile putin populate sa fie inchise, Manastirea Sanaxar a fost si ea vizata. Dupa ce, in ziua de 7 martie 1765, manastirea sa a primit aprobarea de a functiona in continuare, sfantul s-a apucat de zidirea unei noi biserici, din piatra, pe locul celei vechi, care era construita din lemn.

Sfantul Teodor din Sanaxar savarsea zilnic slujbele randuite de canoane. Aceste slujbe se intindeau pe aproape zece ceasuri, in fiecare zi, iar in zilele de praznic, ajungeau sa tina pana la doisprezece ore. Precum marturisesc ucenicii sai, dupa Sfanta Liturghie, chipul sfantului stralucea in mod minunat. Desi era foarte aspru cu sine insusi, avea mila fata de neputintele celorlalti. Chiar si asa, la randul lor, cei din obste indeplineau in amanunt toata randuiala monahala.

Dupa o vreme, Sfantul Teodor l-a primit pe capitanul Neiolov in obstea sa, ca sa ii fie ucenic. Fara a tine cont de functiile avute de acesta, pentru a-l indemna spre pocainta, Sfantul Teodor l-a mustrat pentru pacatele savarsite. Atunci, capitanul s-a umplut de ura si a inceput sa-l pizmuiasca pe sfant.

In cele din urma, prin viclenia capitanului, Sfantul Cuvios Teodor din Sanaxar a fost depus din slujirea de staret si trimis in Manastirea Solovet, cu ingaduinta de a-si lua cu sine toate lucrurile personale. Acestea, insa, erau doar o patura si vreo doua haine. Cand a ajuns in Manastirea Solovet, sfantul a fost inchis intr-o chilie intunecata si rece, care era incalzita doar de doua ori pe saptamana. In aceste conditii a ptrecut sfantul vreme de noua ani (1774-1783). Doi ucenici de-ai sai aveau voie sa il viziteze, spre a-l ingriji, doar de doua ori pe an. Temperaturile scazute permanente si aerul neaerisit al chiliei in care era inchis au dus la imbolnavirea sfantului. Cand isi pierdea cunostinta, pentru a-si reveni, cei randuiti cu paza il scoteau afara si il spalau cu zapada.

Dupa noua ani, unul dintre ucenicii sai, anume arhimandritul Teofan Sokolov, a reusit sa randuiasca eliberarea Sfantului Teodor, precum si aprobarea de a se intoarce in Manastirea Sanaxar si de a sluji, in continuare, ca preot. Sfantul a ajuns in manastirea mult iubita in ziua de 18 aprilie 18 1783. Intristarile au continuat, insa, si dupa intoarcerea in manastirea sa, caci actualul staret si unii frati, din invidie, s-au aratat ostili fata de el.

Nu dupa multa vreme, ierodiaconul Ilarion l-a acuzat pe sfant ca este "un eretic si un ateu", drept pentru care a mers inaintea Sfantului Sinod, pentru a-l denunta. Cand s-au cercetat acuzatiile aduse sfantului si s-a vazut reaua intentie a acuzatorului, ierodiaconul mincinos a fost pedepsit. Mai tarziu, acest ierodiacon i-a cerut iertare Sfantului Teodor, inaintea intregii obsti.

Apoi, din pricina multimii de credinciosi care veneau la Sfantul Teodor, pentru sfatuire si spovedanie, staretul manastirii, anume parintele Benedict, a fost cuprins de invidie si a inceput sa-l prigoneasca pe sfant. A mers la episcopul local si i-a spus ca cei care vin la Cuviosul Teodor tulbura linistea manastirii. Pentru aceasta, in scurt timp, sfantul nu a mai avut voie sa primeasca pe nimeni.

Nu dupa multa vreme, parintele Benedict s-a imbolnavit grav si a cazut la pat. Cand sfantul a venit la patul staretului, cu multa smerenie, pentru a-si cere iertare, desi nu avea pentru ce, staretul s-a intors cu fata la perete. Dupa o indelungata suferinta, in ziua de 27 decembrie 1778, staretul Benedict a trecut la cele vesnice.

Sfantul Teodor din Sanaxar a trecut la cele vesnice in ziua de 19 februarie 1791, la varsta de 72 de ani. Cinstitele sale Moaste au fost aflate in ziua de 21 aprilie 1999. El a fost canonizat, pentru cinstirea locala, in ziua de 28 iunie 1999, iar pentru cinstirea generala, in toata Biserica Ortodoxa, in anul 2004. Inmiresmatele sale Moaste nu au incetat sa savarseasca minuni pana in ziua de astazi.

"O, preaslavit nevoitor al lui Hristos si slujitor al lui Dumnezeu, Care este dragoste! Pentru Acesta ai indurat patimiri mari si chinuri, si insusi sufletul tau l-ai pus pentru aproapele tau: si, asa, dupa cuvantul Mantuitorului, l-ai aflat pe dansul, in Rai. Pentru aceasta, prin mijlocirea ta inaintea Domnului, ii pazesti de tot raul si de toata lucrarea cea vicleana pe cei ce te pomenesc si te cheama in rugaciunile lor, care canta si lauda Preasfanta Treime, cu glasul de lauda: Aliluia!"

Teodor Danalache