Sfântul Cuvios Mucenic Damian, iubitorul de Dumnezeu, nevoitor la Mănăstirea Filoteu din Sfântul Munte Athos, care a mărturisit în Larisa și care s-a săvârşit prin sugrumare (+1568)

Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Damian, iubitorul de Dumnezeu, nevoitor la Mănăstirea Filoteu din Sfântul Munte Athos, care a mărturisit în Larisa și care s-a săvârşit prin sugrumare (+ 1568)


Acesta s-a născut în satul Mirihovo, din ţinutul Agrafa al Greciei, din prinţi evlavioşi. Fiind atras încă din fragedă pruncie de viaţa monahală, intră în Mănăstirea Filotheou din Sfântul Munte Athos. Mai târziu, căutând o vieţuire mai aspră, merge la o sihăstrie unde spori duhovniceşte.

Mai târziu, se simţi chemat să părăsească mănăstirea pentru binele celorlalţi şi al său. Deci mergând în ţinutul îndepărtat al Muntelui Olimp, începu să propovăduiască în sate şi în târguri, îndemnând oamenii la pocăinţă şi la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu.

Însă unii credincioşi nu l-au primit cu bucurie şi nici nu i-au primit cuvântul. Dimpotrivă, l-au învinuit că este un şartlatan şi l-au ameninţat cu bătaia. Deci părăsind acel loc, Sfântul Damian merge în ţinuturile Kissavo, Larissa şi Agrafa, unde a avut încercări asemănătoare. Din pricina acestor respingeri, se întoarce în Kissavo unde, împreună cu alţi călugări, întemeiază o mănăstire închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi continuă acolo propovăduirea, căci cuvintele sale ajungeau la oamenii care veneau pentru slujbe şi sfat duhovnicesc.

Într-o zi, pe când Sfântul Damian mergea cu o ascultare spre un sat vecin, a fost oprit de nişte musulmani care îl învinuiră că propovăduieşte împotriva lucrului duminica şi pentru că sprijină credinţa creştinilor ortodocşi. Pentru aceasta l-au luat, l-au aruncat în temniţă, bătându-l tare şi punându-l în lanţuri.

Când sfântul Damian a fost dus dinaintea cadiului, i se dădu să aleagă între lepădarea de credinţa lui, sau moartea. El însă se arătă neclintit în faţa oricărei încercări de a-l îndupleca, pricină pentru care primi osândirea la moarte.

Deci, scoţându-l din temniţă, îl spânzurară. Pe când atârna de ştreang, un musulman îl lovi în cap cu un topor, tăindu-i totodată şi ştreangul. Sfântul mucenic căzu la pământ, nefiind încă mort. Atunci călăii îl luară şi îl aruncară în foc, iar cenuşa sa a fost aruncată în râul Peneios.

Astfel primi Sfântul Damian, monahul din Mirihovo, Agrafa, cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei la 14 februarie 1568.