Sfinții 200 de Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes, adunat în zilele împăratului Teodosie cel Mic, care au caterisit pe ereticul Nestorie (431)

Pomenirea Sfinţilor 200 de Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes, adunat în zilele împăratului Teodosie cel Mic, care au caterisit pe ereticul Nestorie (431)


Acest Sfânt şi a toată lumea Sinod s-a adunat pe vremea împăratului Teodosie cel mic, la anii de la Hristos 431, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantinopolului, care despărţea în două pe unul Hristos, căci îl zicea că Hristos nu reuneşte în El însusi în mod desarvârşit firea umană şi firea dumnezeiască, şi îl vedea deci pe Hristos a fi un simplu om divinizat, şi nu Dumnezeu întrupat. Astfel, după învăţătura acestui Nestorie, Preasfânta Maria, Mama lui Iisus, nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Mai ales datorită harului apostolic şi scrierilor inspirate de Duhul Sfânt ale sfântului Chiril de Alexandria (prăznuit la 9/22 iunie), Sfinţii Părinţi în număr de două sute, reuniţi în anul 431 la Niceea într-un Sinod a toată lumea (ecumenic) sub conducerea sfântului Chiril, au zdrobit erezia lui Nestorie şi au confirmat credinţa primelor două Sinoade Ecumenice, proclamând clar că Domnul Iisus Hristos a asumat firea omenească în intregime, ca să ne deschidă nouă posibilitatea unei adevarate uniri cu firea Sa divina (îndumnezeirea).