Sfântul Alexandru, preotul din Sida Pamfiliei (Turcia de astăzi) (270-275)

Sfîntul Alexandru era din cetatea Side din Pamfilia. Un reprezentant al împăratului Aurelius l-a întrebat pe Alexandru: „Cine eşti şi din ce ţinut te tragi?” La această întrebare Alexandru a răspuns că el este păstor al turmei lui Hristos. „Şi unde se află această turmă a lui Hristos?” a întrebat mai departe, bănuitor şi rău, reprezentantul împăratului. Sfîntul Alexandru a răspuns: „Ea se află împrăştiată în întreaga lume în care trăiesc oamenii făcuţi de Dumnezeu, şi printre aceştia, cei care cred în El sînt oile Lui. Iară cei care s-au despărţit de Făcătorul lor, făcîndu-se slugi zidirii, lucrurilor făcute de mîini omeneşti şi idolilor morţi, aşa ca tine, sînt străini de turma Lui. Aceştia la înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu se vor afla dea stînga Lui, împreună cu caprele, iară nu de-a dreapta Lui, împreună cu oile“. Judecătorul plin de ură a poruncit atunci ca Alexandru să fie bătut mai întîi cu vine de bou, iar apoi aruncat într-un cuptor. Focul însă nu s-a atins de el. După aceea, el a fost jupuit de viu şi aruncat la fiare, dar fiarele nu s-au atins de el. La urmă judecătorul a poruncit ca Alexandru să fie ucis prin decapitare. De îndată însă ce a pronunţat această sentinţă, el a înnebunit, fiind posedat în acea clipă de duhurile necurate. El a fost scos din sala de judecată în timp ce grohăia şi zbiera ca animalele, cei care îl duceau grăbindu-se să ajungă la templul idolesc. Dar pe drum torţionarul şi-a lepădat în chinuri groaznice necuratul lui suflet. Sfintul sfinţit mucenic Alexandru a luat mucenicia între anii 270 şi 275 după Hristos.

***

 Împărăţind Aurelian (270-275) şi fiind prigonire asupra creştinilor, era în ţara Pamfiliei un ighemon, anume Antonin. Acela, mergînd în Sida, cetatea Pamfiliei, a prins pe Alexandru, preotul cetăţii, şi, punîndu-l înaintea judecăţii sale, cu multe întrebări şi munci chinuia pe slujitorul lui Hristos. Pe acesta l-a întrebat mai întîi cine este. Iar sfîntul i-a răspuns: "Sînt creştin, preot cu rînduiala, păstor al turmei lui Hristos". Ighemonul l-a întrebat iarăşi: "Unde este turma lui Hristos?" Sfîntul a răspuns: "În toată partea cea de sub cer, pe toţi oamenii care sînt, i-a creat Hristos Dumnezeu. Între aceştia, cei ce cred în El sînt oi ale păşunii Lui, iar cei ce au căzut de la Ziditorul lor şi slujesc făpturii şi lucrului celui de mîini omeneşti, adică idolilor celor fără de suflet, ca şi voi, aceia sînt înstrăinaţi de turma Lui cea mîntuită şi se vor pune cu caprele, de-a stînga, în ziua judecăţii celei înfricoşate a lui Dumnezeu".

    A zis ighemonul: "Pentru două pricini voiesc să te muncesc: ca să-mi arăţi pe cei ce cred în Hristos şi ca să aduci zeilor noştri jertfe cu închinăciune". Apoi Antonin ighemonul a întrebat iarăşi pe Sfîntul Alexandru: "Cine este Hristos?" Răspuns-a sfîntul: "Hristos este Mîntuitorul lumii, lumina şi viaţa celor ce nădăjduiesc spre El". Zis-a ighemonul: "Cum poate Acela, Care a fost răstignit pe lemn şi cu amar a murit, să fie Mîntuitorul?" Grăit-a Alexandru: "Aceasta este de mirare, că a suferit Crucea şi moartea cu trupul, precum Însuşi a voit, iar cu dumnezeirea a biruit iadul şi prin El Însuşi a dezlegat din legături pe cei legaţi, omorînd moartea, iar El a înviat din mormînt. Dar nu numai singur S-a sculat din morţi, ci şi pe alţi morţi i-a înviat; pentru că multe trupuri ale sfinţilor celor adormiţi s-au sculat şi, după Învierea Lui, au intrat în Sfînta Cetate a Ierusalimului. Şi tot neamul omenesc împreună cu El l-a înviat şi l-a ridicat". Zis-a ighemonul: "Bîrfeşti, nebunule! Căci cum a putut să ajute altora Acela, Care nu şi-a ajutat Sieşi, fiind muncit de iudei?" Sfîntul a zis: "Tu eşti nebun, avînd ochii sufletului tău orbiţi şi neputînd privi spre taina mîntuirii noastre, cea lucrată prin Hristos, Domnul".

    Atunci, ighemonul a poruncit să muncească pe Sfîntul Alexandru. Mai întîi a fost bătut cu vine de bou şi întins pe roată, aruncat în căldarea ce fierbea cu smoală şi cu untdelemn şi ars într-un cuptor de foc. Însă în toate muncile acelea a fost păzit nevătămat, cu darul lui Hristos. Cînd păgînii l-au aruncat în cuptorul cel înfocat, s-au văzut în văpaia focului alţi doi tineri minunaţi, dănţuind cu Sfîntul Mucenic; şi aceia erau îngerii lui Dumnezeu, care îi răcoreau sfîntului văpaia cuptorului. Deci, se mira poporul că unul se aruncase în cuptor şi într-însul se vedeau trei. Iar ighemonul şi cei împreună cu el au socotit vrăjitorie aceste slăvite minuni, căci n-au crezut într-acea atotputernică tărie a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Numai unul din slugile muncitorului crezînd, căzu închinîndu-se de departe sfîntului şi se ruga să fie primit de Hristos. Şi îndată ighemonul a ucis pe sluga aceea cu sabia. Sfîntul Alexandru, ieşind din cuptor nevătămat, a poruncit să-l spînzure şi cu unghii de fier să-l strujescă; şi atît de mult l-au strujit, pînă ce tot trupul lui se făcuse o rană. Cei din privelişte se mirau, zicînd cu spaimă: "Cum rabdă acesta atîtea munci, căci acum se văd numai oasele goale?"

    După aceea a fost ars din nou într-un foc mare şi nu s-a vătămat. Apoi, cu nişte undiţe de fier împungîndu-i pîntecele, îi trăgeau afară cele dinlăuntru ale lui. Încă şi fiarelor spre mîncare a fost dat sfîntul; dar nici fiarele nu s-au atins de el. Şi cu alte cumplite munci au chinuit pe pătimitorul lui Hristos, dar în toate muncile a fost nebiruit, încît toţi se umpleau de mirare, privind la pătimirile lui, şi se minunau de puterea atît de mare a răbdării ce o avea sfîntul, căci covîrşea firea şi mintea omenească. Apoi, la sfîrşit, i s-a tăiat capul sfinţitului mucenic al lui Hristos, Alexandru. Iar ighemonul Antonin, în acel ceas şezînd încă la judecată, a fost lovit de boală şi se muncea de diavoleştii săi zei, cărora le slujea. Apoi l-au dus slugile în casă, strigînd cu amar. Dar neajungînd la casa sa, rău şi-a lepădat ticălosul său suflet. Pe cînd Sfîntul Alexandru s-a sălăşluit întru cele cereşti cu Hristos Domnul şi cu sfinţii Lui îngeri, ighemonul în munca cea veşnică s-a aruncat, cu satana şi cu slujitorii întunericului.

    După tăierea Sfîntului Alexandru, un oarecare Eustaţie, bărbat cinstit, creştin cu credinţa, a luat mult pătimitorul trup al mucenicului şi l-a îngropat cu cinste, slăvind pe Dumnezeu.