Acest cuvios a trăit pe vremea marelui împărat Constantin şi era de neam pers. El s-a povăţuit la credinţa creştinească de un oarecare creştin, Uar. Astfel şi-a lăsat părinteasca păgînătate şi rudeniile, a mers la hotarele greceşti, în cetatea care se numea Nisibe şi, intrînd într-o mînăstire, a primit Sfîntul Botez şi, îmbrăcîndu-se în chipul monahicesc, a petrecut în toată nevoinţa pustniceştii vieţi. Dar prin zavistia şi asupririle diavolului viclean, urîndu-se de monahii ce erau acolo, a fugit şi a mers în mînăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, în cetatea lui Teodosie, ce urma vieţii arhimandritului Nurvel, despre care se spune că 60 de ani n-a gustat fiertură şi dormea foarte puţin, stînd rezemat în toiagul său.
De acel arhimandrit s-a hirotonit diacon, Cuviosul Dometie, iar cînd s-a înştiinţat că arhiereul voieşte să-l silească la preoţie, s-a dus de acolo şi s-a suit într-un munte pustiu, unde vieţuia întru Dumnezeu, suferind arşiţa, frigul şi toate schimbările văzduhului.
Apoi, intrînd într-o peşteră, petrecea acolo săvîrşind multe minuni în numele lui Hristos, pentru că dădea tămăduiri celor ce veneau la dînsul şi îi aducea de la înşelăciunea idolească la credinţa în Hristos. Cînd a mers acolo Iulian, lepădatul de Dumnezeu, înştiinţîndu-se de cele ce făcea sfîntul, a poruncit să-l omoare cu pietre. Ducîndu-se trimişii, au aflat pe sfîntul părinte cu cei doi ucenici ai lui făcîndu-şi cîntarea cuviincioasă a ceasului al treilea, şi, năvălind asupra lor, i-au omorît cu pietre.
Astfel şi-a săvîrşit alergarea cea plăcută lui Dumnezeu Cuviosul Dometie, împreună cu cei doi ucenici ai lui.
***
Momentul exact și locul săvârșirii lui sunt necunoscute. Pomenirea sa se găsește în Sinaxarul Bisericii din Constantinopol de la sfârșitul secolului X, și în Tipiconul Marii Biserici din sec. IX-X.
După părerea Arhiepiscopului Serghie (Spasski), sfântul Dometie este același ca și Cuviosul Mucenic Dometie din Siria, Persul, sărbătorit pe 7/20 august.
Din sinaxare, pomenirea Sfântului Dometie a ajuns în Mineiele tipărite (Veneția, 1596) și apoi a fost inclusă în ”Sinaxarist”-ul cuviosului Nicodim Aghioritul.