În veacul al XIII-lea, în vremea invaziei germanilor, 2 dintre cele mai vechi mănăstiri ale Pskovului avură de suferit dimpreună cu stareții lor care primiră cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei: sfântul Vasile, starețul Mănăstirii Schimbarea la Față, (pomenit tot în această zi) și sfântul Ioasaf, starețul Mănăstirii Nașterii Maicii Domnului Snetogorsk.

Mănăstirea Snetogorsk, aflat pe muntele Snatna ale cărui margini sunt înconjurate de apele râului Pskova, a fost o vatră duhovnicească de seamă a Pskovului prin ostenelile sfinților Ioasaf, Eufrosin (pomenit la 15/28 mai) și Sava (din Kripețk, Pskov, pomenit la 28 august/10 septembrie).

Sfântul Ioasaf așeză aleasă rânduială obștii sale spre buna sporire deopotrivă a celor dinafară cât și a vieții duhovnicești prin rugăciune, înfrânare și muncă. La aproape 90 de ani de la mutarea sa la odihna cea de Sus, arhiepiscopul Dionisie de Suzdal reașeză rânduiala sfântului Ioasaf în Mănăstirea Snetogorsk.

Întrucât așezământul monahal se afla în afara zidurilor cetății, fiind fără prea mare apărare, în ziua de 4 martie 1299, se năpustiră germanii asupra Pskovului incendiind mănăstirea Snetogorsk. În vreme ce flăcările cuprindeau mănăstirea, sfântul Ioasaf dimpreună cu alți părinți, arși de vii, se mutară în cămările cele de Sus ale Domnului.

În vremea aceea, fu multă suferință în ținutul Pskovului, însă pentru rugăciunile sfinților mucenici Dumnezeu ocroti pe bărbații din ținut care se adunară sub ocârmuirea cneazului Pskovului Dovmont Timotei (pomenit la 20 mai/2 iunie).

Sfântul cneaz dimpreună cu oastea sa înfruntă armata germanilor în apropiere de biserica sfinților apostoli Petru și Pavel înfrângându-i. Mai apoi acesta ridică o biserică de piatră în mănăstirea Snetogorsk în locul celei arse, astfel punând început revigorării vieții monahale în acest așezământ.

Curând după mutarea sa la cele veșnice, sfântul Ioasaf fu proslăvit cu sfinții, ocrotind pururea de atunci pe toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.