Sfîntul Nicandru a fost jupuit de viu iar apoi decapitat pentru credinţa lui în Hristos. Crima lui era aceea că, medic fiind, el îngrijea pe mucenicii cei închişi şi schingiuiţi pentru Hristos, şi că le îngropa cu cinste trupurile lor sfinte. Pentru aceasta el a luat cu mare cinste mucenicia pentru Hristos la anul 302 de la întrupare.
***
Sfîntul Nicandru a trăit în ţara Egiptului, pe timpul împărăţiei lui Diocleţian (284-305), fiind bărbat plăcut lui Dumnezeu şi cu meşteşugul doctor. Acesta îi era lucrul lui, adică să cerceteze totdeauna pe sfinţii mucenici munciţi pentru Hristos în legături, ca să le tămăduiască rănile lor şi să le dea hrana cea de nevoie, iar trupurile sfinţilor le îngropa. Odată, văzînd trupurile mucenicilor după ucidere, aruncate în cîmp spre mîncarea cîinilor, fiarelor şi a păsărilor, nu îndrăznea să se apropie de dînşii ziua, ca nu cumva să fie prins; pentru că se temea de cumplitele munci, fiind om neputincios, pînă ce n-a fost pentru aceea chemat şi întărit de Dumnezeu.
Deci, sosind noaptea, s-a dus singur la trupurile sfinţilor şi, luînd unul cîte unul pe umeri, le punea la un loc ascuns şi, învelindu-le în pînze curate, le îngropa în pămînt. Deci, văzîndu-l un oarecare închinător de idoli, s-a dus şi l-a pîrît la boier. Atunci Sfîntul Nicandru a fost prins şi muncit mult timp, fără să se lepede de Hristos. Căci de care munci mai întîi se temea, pe acelea cu bărbăţie şi cu bucurie le răbda pentru Domnul său, întărindu-se de sus şi mai mult dorea a fi muncit.
După aceea muncitorul, văzîndu-l neclintit în credinţa sa ca pe un stîlp nemişcat şi munte neclintit, a poruncit ca de viu să-l jupoaie de piele şi să-i taie capul; şi aşa Sfîntul Mucenic dezbrăcîndu-se de omul cel vechi, pămîntesc, s-a îmbrăcat în cel nou, ceresc. Iar după tăierea capului său, s-a împreunat cu Capul cel mai cinstit, cu Hristos, Domnul său, ca un mădular cinstit şi cu Acela, după pătimirea sa cea vremelnică, împreună împărăţeşte veşnic, cu cetele sfinţilor mucenici, slăvind pe Sfînta Treime.