Pomenirea Sfântului Cuvios Feodor, amiralul Marinei Ruseşti, care mai târziu a devenit pustnic (+ 1817)

Amiral al flotei ruse, erou naţional. Şi sfânt. Pe măsura aşteptărilor timpului său şi a pildei înaintaşilor din şirul cărora se distinge Sfântul Cuvios Feodor din Sanaxar, monah îmbunătăţit al secolului al XVIII-lea, care, părăsind cariera militară, a ales calea mănăstirii spre câştigarea mântuirii. De asemenea, Sfântul Feodor poate reprezenta o cheie a înţelegerii rădăcinilor tulburărilor timpurilor noastre. Şi a croirii împlinirii autentice.

Se naşte la 13 februarie 1745, în provincia Iaroslavl. Părinţii, Praskovia şi Feodor, aparţin unor familii nobile care, pe fondul războaielor, urmare a tranzacţiilor nu mereu inspirate ale ascendenţilor, scăpătaseră. Prin urmare, singurele lucruri de preţ pe care le pot oferi copiilor lor sunt valorile morale atâta vreme cât, orice alt reazem în afară de Dumnezeu nu poate să fie decât scurtătură către cădere.

La 16 ani, în februarie 1761, este admis la Colegiul Naval al Corpului de Cadeţi din Sankt – Petersburg. Sârguinţa şi onestitatea îi impresionează, în egală măsură, pe colegi şi profesori. În 1766 absolvă cursurile şi este repartizat în cadrul Flotei din Marea Baltică. Conştiinciozitatea şi cultura vastă a tânărului ofiţer atrag atenţia superiorilor cu atât mai mult cu cât, după anii de indiferenţă a Curţii faţă de starea ţării, domnia ţarinei Ecaterina a II-a este marcată de un val impresionant de reforme. Imigrarea în Rusia a numeroşi specialişti apuseni inaugurează o nouă epocă căreia Sfântul Feodor nu ezită să îi devină parte. Doi ani mai târziu, este transferat la Taganrog, în cadrul Flotilei Donului, parte a Flotei ruse din Marea de Azov. În acelaşi an izbucneşte războiul ruso – turc. Scopul Rusiei – obţinerea unui debuşeu la Marea Neagră. Pentru atingerea acestui scop, sunt încurajate mişcările revoluţionare din Balcani. Scopul Porţii – specularea revoltei poloneze contra ocupaţiei ruse pentru slăbirea unui adversar de temut. Printre victime – ca de atâtea ori – Principatele Române. Sarcina flotilei Donului era protejarea coastelor Crimeii. Misiune finalizată în mod admirabil. Căci, dacă turcii dispun în zonă de 17 nave de linie şi 8 fregate, escadra rusă, condusă de căpitanul de brigadă Uşakov, este formată din două nave de luptă şi zece fregate. Cu toate acestea, victoria aparţine ruşilor. Explicaţia – hărţuirea adversarului, urmărirea sa, concentrarea forţei de luptă asupra navei amiral, alternarea atacurilor artileriei cu manevre. Urmarea – devine mâna dreaptă a generalului Grigori Potemkin, favoritul ţarinei.

Al doilea război ruso – turc consolidează reputaţia Sfântului Feodor. În bătălia navală de la Fidonisi, din iulie 1788, intervenţia sa în sprijinul contraamiralului Voinovici determină înfrângerea forţelor navale conduse de Kapudan Paşa (Marele Amiral), iar în urma bătăliei din Strâmtoarea Kerci, din iulie 1790, reuşeşte să împiedice debarcarea otomană în Crimeea. Prin bătălia de la Tendra, din septembrie 1790, Rusia îşi impune controlul asupra Mării Negre, iar în urma celei de la Capul Kaliakra, din 1791, flota otomană este silită să se retragă definitiv. Fiecare dintre aceste confruntări îl are ca principal arhitect al victoriei pe Feodor Uşakov

Consecinţele – avansarea în gradul de contraamiral, în 1790 şi încredinţarea sarcinii de organizare a Crimeii, anexată, în 1783, de facto, de către Rusia. În calitate de guvernator, urmăreşte dezvoltarea portului Sevastopol, prin extinderea şantierului naval, însă principala realizare este înălţarea bisericii Sfântul Ierarh Nicolae. Aici este întâlnit adesea. Urmărind avansarea lucrărilor, acoperind din venitul său cheltuielile neprevăzute, asistând, mai apoi, la Sfânta Liturghie, primind doleanţele celor în nevoie, sprijinind acţiunile de binefacere. Celor care sunt tentaţi să îl flateze, le răspunde simplu: Este evident că virtuţile dumneavoastră vă împiedică să mă vedeţi aşa cum sunt. Cât despre amintirile din război, este uşor să redeschizi o rană. A ta, a celuilalt. Însă cât de greu ne este să dăruim pacea! Şi totuşi, pentru aceasta vom răspunde la Judecata de Apoi.

De aceea, în 1793, primit fiind de către ţarină, i se înfăţişează ca un om lipsit de mândrie, simplu, modest, în afara aşteptărilor vieţii sociale. Fapt dovedit şi de faptul că singura recompensă pe care o acceptă este o raclă cu părţi ale sfintelor moaşte pentru ctitoria sa din Sevastopol.

1796. Moartea Ecaterinei a II -a aduce pe tronul Rusiei pe Pavel I. Sfântul Feodor este numit comandantul Flotei Mării Negre şi primeşte drept principală sarcină, în 1799, protejarea teritoriilor… otomane de ofensiva franceză, Rusia fiind aliat al Austriei şi Angliei, pe fondul ascensiunii lui Napoleon Bonaparte. Prima măsură a contraamiralului Uşakov – închiderea Bosforului, pentru ocrotirea Constantinopolului. Apoi – impunerea controlului asupra insulelor ioniene. Obiectivul primordial – ocuparea insulei Corfu, devenită bastion francez, considerată impenetrabilă. După pilda Troiei, pentru Sfântul Feodor este evident că soluţia poate veni doar din interiorul insulei. De aceea, adresează un apel locuitorilor pentru a se opune francezilor desrădăcinători ai dreptei credinţe, prin orice mijloace. Urmarea – sunt eliberate insulele Zanta şi Kefalonia. Curând şi Corfu iese de sub stăpânirea franceză. Ajuns pe insulă, contraamiralul se îndreaptă către catedrală, mulţumind Domnului pentru izbândă şi închinându-se înaintea moaştelor Sfântului Ierarh Spiridon. La 27 martie, în Duminica Învierii, invită clerul şi autorităţile civile la reşedinţa sa pentru a sărbători împreună marele praznic, de asemenea obţinând acceptul pentru scoaterea, în curtea catedralei, a moaştelor ocrotitorului insulei pentru a permite tuturor credincioşilor din Corfu şi din insulele învecinate să se închine acestui mare făcător de minuni. Ca odinioară în Crimeea, Sfântul Feodor este preocupat de organizarea insulelor, şi, folosind autoritatea cu care era învestit de către ţar, creează Republica celor Şapte Insule (Kerkira, Paxos, Lefkada, Kefalonia, Itaca, Zakynthos, Kythira ), prima formă de auto-guvernare a grecilor după căderea, în 1453, a Constantinopolului.

Pentru a sprijini acţiunea generalului Suvorov de înlăturare a trupelor franceze din Nordul Italiei, proaspătul amiral blochează porturile italiene şi atacă, cu succes, Bari (în catedrala sa închinându-se moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae), Napoli şi Roma. Ultima ţintă – insula Malta, sediul Ordinului Cavalerilor Ioaniţi, alungaţi de francezi de pe insulă. Pavel I este ales Mare Maestru al acestui ordin romano- catolic – în ciuda faptului că este ortodox – tocmai ca imbold pentru o asemenea acţiune. Din păcate, pentru atingerea acestui obiectiv e necesară cooperarea cu forţele navale engleze conduse de Horatio Nelson. Amiralul britanic consideră inacceptabilă posibilitatea de a lupta sub comanda lui Uşakov. Pentru a pune capăt conflictului, ţarul dispune, în 1800, revenirea Sfântului Feodor la Sevastopol. Cel considerat de senatul insulei Corfu eliberator şi părinte al insulei, în 26 octombrie 1800 intră în portul Sevastopol. În aceeaşi săptămână insulele ioniene sunt cedate Imperiului Otoman.

Martie 1801. Pavel I este asasinat. Succesorul său, Alexandru I, consideră că politica de securitate a Rusiei are nevoie de un nou început. De aceea, Sfântul Feodor este transferat la Sankt Petersburg încredinţându-i-se, în anul 1802, comanda Flotei din Marea Baltică. Se închide un cerc şi, conştient de aceasta, demisionează, cinci ani mai târziu, din rândurile forţei navale ruse.

Sunt un om fericit. Căci, iată, am împlinit 62 de ani. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am purtat 43 de bătălii navale. În nici una nu am pierdut vreo navă. Oare ce aş fi putut să îmi doresc decât să fiu de folos patriei? Acum, obosit şi bolnav, sper doar să port grija sufletului meu, nota în vara anului 1807. Se retrage la Alexeevka, o moşie din apropierea locaşului de cult în care, vreme de decenii, s-a nevoit unchiul său – mănăstirea Sanaxar. Pentru obşte este un vecin bun, un creştin evlavios şi unul dintre cei cei de seamă binefăcători. Prezent la Sfânta Liturghie, amabil şi binevoitor, puţin sociabil, reprezintă un model de asumare a credinţei. Postul Paştelui îl petrece în una dintre chiliile mănăstirii, în rugăciune, integrat fiind vieţii monahale. Celor care îl compătimesc, sugerând că o soţie sau un fiu l-ar fi putut îngriji, Sfântul le răspunde senin: De ajuns îmi este grija lui Dumnezeu.

În 1812 Napoleon Bonaparte începe campania din Rusia. Sate incendiate, femei, bătrâni, copii plecaţi în pribegie. Sfântului Feodor i se propune să devină comandant al miliţiei locale. Refuză, considerând că sprijinul său pentru comunitate poate avea o altă formă. Înfiinţează un spital. Finanţează Regimentul 1 Infanterie din Tambov. Îşi pune restul averii la dispoziţia celor afectaţi de război.

2 octombrie 1817. Părăseşte această lume. Este înmormântat, la cererea sa, în cimitirul mănăstirii Sanaxar, alături de întemeietorul acesteia, unchiul său. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse îl proslăveşte în anul 2000.

Desigur, pentru copii şi adolescenţi, Feodor Uşakov ar putea fi, in extremis, un erou. Important este faptul că reprezintă, dincolo de fireşti rezerve, o pildă pentru părinţi atâta timp cât viaţa sa rămâne, înainte de orice, afirmare, prin gest şi cuvânt, a forţei credinţei.

 Vincențiu Dascălu