Pomenirea Sfântului Cuvios Elias (Ilie), pustnic din Egipt (secolul al IV-lea)

Cuviosul Ilie a mers din fragedă tinerețe în viața călugărească și a petrecut 75 de ani în sihăstrie în aspra pustie de lângă

Antinoa Tebaidei (Teba, Egipt n.n.). Nu este cu putință a povesti cu cuvântul marile nevoințe cărora li s-a supus în înălțimile sălbaticului munte din pustie, de unde nu a ieșit niciodată în locuri umblate de lume și către care loc ducea numai o cărărușă îngustă, așezată între pietre ascuțite, pe unde cu greu puteai călca cu piciorul.

Închinătorii care veneau totuși să-l vadă îl găseau stând sub acoperișul de piatră al unei peșteri, întunericul căreia de abia îți dădea voie să îl privești pe pustnic; tremura cu totul de bătrânețe, căci viața sa a fost de mai mult de 110 ani. Alți părinți din pustie povesteau despre cuviosul Ilie, cum că nimeni nu își aduce aminte când s-a așezat el în munte.

La vârsta înaintată, el mânca numai câte trei bucăți mici de pâine dimineața și tot astfel seara, și trei măsline sărate; în tinerețea sa mânca numai o dată pe săptămână. Pe cei ce veneau la el după cuvinte de folos, el îi învăța: ”Nu vă dați în puterea satanei. Sunt trei arătări ale puterii diavolești, care îl duc pe monah la cădere: întâi - nepurtarea de grijă, apoi - lenea, și a treia - pofta. Atunci când asupra călugărului se înăpustește nepurtarea de grijă, se naște lenea, iar din ea se naște pofta, și din poftă omul cade. Dacă însă monahul este atent și are frică de Dumnezeu, nu are nici lene, nici dorințe deșarte, - de aceea și asupra unuia ca acesta satan este neputincios, nu are puterea să tragă un asemenea om în păcat, și acesta se mântuiește, cu Harul lui Dumnezeu”.

Fiind un asemenea chip al adevăratei vieți monahicești, cuviosul Ilie a trecut la Domnul la vârsta adâncii bătrâneți.