Acesta fiind de 7 ani, își lăsă părinții și se duse la Ierusalim, apoi în Antiohia. Acolo, închizându-se într-un mormânt, petrecea în viață pustnicească, nemâncând nimic o zi întreagă, iar a doua zi, târziu, gusta puțină pâine și apă. Pentru aceasta se arătă făcător de minuni, tămăduind bolile și izgonind duhurile necurate din oameni.

Viața și minunile lui le scrie fericitul Teodorit, episcopul Cirului.

Pe maica fericitului Teodorit  de ori o tămădui cuviosul Petru: o dată de la orbirea ochilor, când o sfătui cu înțelepciune să nu se înfrumusețeze cu podoabele cele din afară; iar a doua oară, de durerile cele grele de după nașterea fiului ei, Teodorit, când, fiind aproape să moară, o întoarse cuviosul părinte din pragul morții.

Pe o fecioară oarecare, nevăzut o răpi din mâinile voievodului cetății, care voia s-o necinstească cu sila, iar pe acela îl orbi.

Apoi pe mulți îndrăciți îi izbăvi cu rugăciunea de duhuri viclene.

Ajungând la adânci bătrâneți, se odihni cu pace, având de la naștere 99 de ani, dintre care 7 ani viețuiți lângă părinți, iar 92 petrecuți în pustie.