Sfântul Cuvios Constantin, făcător de minuni din Sinada (Frigia) (VIII)

Pomenirea Sfântului Cuvios Constantin, făcător de minuni din Sinada, Frigia (VIII)


Cuviosul Părintele nostru Constantin era din cetatea Sinada. Părinţii lui slujeau umbrei Legii, că erau iudei. Pe când Constantin era copil mic şi mergea cu mama lui, a văzut pe un creştin că şi-a făcut semnul Sfintei Cruci pe gură când a căscat. De atunci o făcea şi el aşa cum l-a văzut pe acela. A îndrăgit şi celelalte fapte creştineşti şi le făcea cu credinţă fierbinte. Din pricina aceasta îi strălucea faţa. A fost învăţat de sus de la Dumnezeu tainele creştine şi a stat nemâncat câteva zile.

Odată o evreică tânără a tăbărât asupra lui cu gând de desfrânare. Iar el, vrând să cunoască din nou prin faptă puterea Sfintei Cruci, a făcut deasupra fetei semnul Sfintei Cruci şi deodată a văzut că fata se prăbuşeşte la pământ mută şi moartă; şi s-a minunat. A făcut apoi deasupra celei ce zăcea moartă, iarăşi, semnul Sfintei Cruci şi a înviat-o.

Povăţuit de un nor dumnezeiesc, s-a dus la o mănăstire numită Fuvution în care străluceau în virtute nişte bărbaţi vestiţi ce duceau viaţă schimnicească. A povestit stareţului cele petrecute cu el. Stareţul a poruncit să i se aducă o cruce şi i-a spus să o sărute, şi pe când săruta fericitul cu evlavie partea de jos a Sfintei Cruci, atunci crucea, arma aceea cinstită în întregime cu braţele ei s-a rezemat pe cuviosul lui cap şi a întipărit pe el chipul crucii, care a rămas neşters până la moartea lui. Apoi a fost învrednicit de dumnezeiescul botez şi a primit numele de Constantin. După botez a urmat un lucru de minune. Pe piatra pe care au stat picioarele sale când a ieşit din colimvitra au rămas urmele picioarelor lui. Şi aşa a început luptele cele duhovniceşti şi se sârguia să întreacă pe toţi în aspra vieţuire. Lucra şi el corturi; ca şi Sfântul Apostol Pavel. Când îşi făcea rugăciunile către Dumnezeu, locul se umplea de bună mireasmă. Când mergea la biserică, uşile bisericii se deschideau de la sine, înaintea lui. Pentru curăţia sufletului lui cunoştea gândurile fraţilor mănăstirii.

Apoi a ieşit din mănăstirea Fuvution şi s-a dus în Muntele Olimpului şi de acolo în Mira, şi pe urmă în Cipru, şi de la Cipru la Atalia şi acolo a trecut cu picioarele un râu ce nu putea fi trecut decât cu barca. Şi după ce a umblat şi prin alte multe locuri s-a întors iarăşi în Olimp şi acolo a stat patruzeci de zile nu numai flămând, ci şi îngropat până la mijloc într-o groapă. După acestea, fără voia lui, a fost hirotonit preot, dar n-a părăsit o clipă luptele cele pustniceşti. Cu opt luni înainte a cunoscut plecarea lui la Dumnezeu şi aşa, după trecerea lor, s-a mutat la Domnul. Mai înainte de mutare, a spus celor din jurul lui cu de-amănuntul toată viaţa şi faptele lui.