Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Galaction din Vologda, martirizat de către catolici (+ 1612)

Temându-se de mânia ţarului Ivan cel Groaznic, o rudă a prinţului Ivan Ivanovici Belsky, căzut în disgraţie, l-a dus în taină pe fiul lui, Gavriil, care avea doar şapte ani, în oraşul Stariţa. În anii copilăriei, văzând răutatea ţarului faţă de familia sa, tânărul prinţ s-a retras spre Vologda şi a trăit pe lângă un cizmar, de la care a învăţat meseria de cârpaci. Căsătoria sa nu a durat prea mult, întrucât soţia îi murise devreme, lăsându-l pe prinţul Gavriil să-şi crească singur fiica.

Greutăţile vieţii pământeşti i-au întărit dorinţa de a se închina lui Dumnezeu. După ce a căutat un loc lângă râul Sodima, a săpat o groapă în pământ făcându-şi în ea chilia, care era aproape de o biserică închinată Preasfintei Treimi. După ce a primit tunderea în monahism şi, odată cu aceasta, numele de Galaction, el a început să trăiască în post şi rugăciune. Ascetul nu a renunţat însă la meşteşugul său de cârpaci, iar banii pe care îi primea îi împărţea în trei: o parte era închinată lui Dumnezeu, o altă parte săracilor şi cea de-a treia parte o păstra pentru nevoile personale.

Înaintând în viaţa duhovnicească, Sfântul Galaction s-a zăvorât în chilie, legându-se cu lanţuri de un perete. Creştinii temători de Dumnezeu îi aduceau mâncare printr-o fereastră mică. Pustnicul stătea puţin pe genunchi şi, aşa cum era legat în lanţuri, mânca doar pâine uscată şi apă. În chilia Sfântului Galaction nu se găsea nimic altceva decât o rogojină veche cu care se acoperea.

În curând, oamenii au început să vină la monah pentru povăţuire duhovnicească. El primea atât pe cei bogaţi, cât şi pe cei săraci, iar cuvintele sale erau pline de putere duhovnicească. Le alina necazurile şi le aducea mângâiere sufletească. În rugăciune, Sfântul Galaction avea un har deosebit.

Odată, când regiunea Vologda suferea de multă vreme de secetă, episcopul Antonie a venit la biserica Preasfintei Treimi într-o procesiune bisericească şi trimiţând după cuviosul nevoitor, îi cerea să vină şi să se roage împreună cu poporul pentru izbăvirea de nenorocire. Făcând ascultare, Sfântul Galaction şi-a părăsit chilia şi a venit să se roage în biserică, iar Domnul a trimis o ploaie îmbelşugată peste pământul însetat.

Pustnicul a avut o descoperire de la Dumnezeu despre unele nenorociri ce ameninţau Vologda. Plecând din chilia sa în lanţuri, a mers până la o colibă de lut şi a spus: „Păcatele noastre au adus polonezi şi lituanieni peste noi. Să postim, să ne rugăm şi să construim o biserică în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Semnul” (27 Noiembrie), astfel încât Împărăteasa Cerului să izbăvească Vologda de mânia lui Dumnezeu aşa cum a făcut înainte şi cu Novgorodul.”

Unul dintre cei de faţă, Nechai Proskurov, a spus: “El nu este îngrijorat pentru noi, ci pentru el însuşi; vrea doar să aibă o biserică mai aproape de el. Şi ce se va întâmpla cu biserica după ce vei muri, bătrâne?”

Sfântul Galaction a răspuns atunci cu seriozitate: „Urgia se apropie de Vologda. După mine, în locul în care trăiesc va fi slăvit Dumnezeu şi se va ridica şi o mănăstire.” De asemenea, el a spus că biserica Sfintei Treimi, construită de Nechai, va arde, iar casa lui va fi distrusă. Trecând pe lângă biserica închinată Sfântului Dimitrie din Priluki (11 Februarie) a spus: „Dimitrie, făcătorul de minuni, s-a rugat Mântuitorului pentru cetate, dar ei îşi bat joc de el. În jurul bisericii lui au ridicat prăvălii şi şi-au întins mărfurile. Această biserică va fi distrusă”.

Profeţia dreptului Galaction s-a împlinit curând. În septembrie 1612, polonezii şi lituanienii romano-catolici au luat cu asalt Vologda, omorând mulţi dintre locuitori. Ei au profanat şi prădat bisericile lui Dumnezeu, dând foc oraşului şi împrejurimilor acestuia.

Precum a prezis Sfântul Galaction, casa şi biserica construite de Nechai au ars, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu biserica Sfântului Dimitrie.

Sfântul Galaction a fost omorât de către invadatorii romano-catolici pe 24 septembrie 1612. Creştinii evlavioşi au îngropat trupul cuviosului mucenic în chilia sa, iar pe locul îngropării sale au început să se facă multe vindecări miraculoase. În timpul episcopului Varlaam (1627-1645), pe locul în care se aflau moaştele Cuviosului Mucenic Galaction, a fost construită o biserică în cinstea Icoanei „Semnul” a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a fost ridicată şi o mănăstire. Cu binecuvântarea arhiepiscopului Marcel (1645-1663), s-a ridicat în mănăstire şi o catedrală închinată Sfântului Duh, mănăstirea preluând hramul bisericii mari.

(TRADUCERE: FRĂŢIA ORTODOXĂ MISIONARĂ „SFINŢII TREI NOI IERARHI”)