Pomenirea mutării moaștelor Sfântului Alexandru Nevsky, prinţ de Novgorod (+ 1263), în cetatea Vladimirului

Viața pe scurt a Sfântului Alexandru Nevski

El a fost fiul cneazului Yaroslav. Din copilărie inima lui a fost îndreptată către Dumnezeu. El i-a biruit pe suedezi la rîul Neva, în bătălia din 15 iulie 1240, şi de atunci a fost numit „Nevsky” [„de la Neva”]. Atunci s-au arătat Sfinţii Boris şi Gleb unuia dintre comandanţii lui Alexandru, care erau şi rudenii cu el, şi au făgăduit ajutorul lor marelui cneaz. Odată, aflîndu-se în mijlocul tătarilor Hoardei de Aur, el a refuzat să se închine idolilor lor şi să treacă prin foc. Datorită marii lui înţelepciuni, a formidabilei lui forţe fizice şi a marii lui frumuseţi, pînă şi Hanul Tătar îl respecta. Alexandru Nevsky a zidit multe biserici şi a lucrat nenumărate fapte de milostenie. Întru această zi, 23 noiembrie/6 decembrie, se prăznuieşte mutarea sfintelor lui moaşte în cetatea Vladimir.

Viața pe lung a Sfântului Alexandru Nevski

Acesta a fost fiu al cneazului Iaroslav, „un cneaz dăruit cu blândeţe, jertfelnicie şi minte sclipitoare”. Copilăria şi-o petrecu în Novgorod. Era înalt şi chipeş, viteaz şi cu multă credinţă. Încă din pruncie se deprinse cu citirea Sfintei Scripturi, limbile latină şi greacă, iar mai apoi deprinse meşteşugul războiului.

Îşi începu domnia în anul 1236, iar în anul 1239 se căsători. La logodnă primit de la tatăl său o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni numită Teodorovskaia (după numele de botez al tatălui său, prăznuită la 14/27 martie şi 16/29 august, al cărei chip poate fi aflataici, clic) dinaintea căreia se rugă întreaga viaţă.

În acea vreme, Rusia era ameninţată din partea de apus, căci cu binecuvântarea papei, cavalerii apuseni puseseră stăpânire pe Livonia şi pe Finlanda şi urmau a supune stăpânirii catolice şi nordul Rusiei.

În 1240, nemţii cuceriră Pskovul. În acelaşi an, din porunca papei, suedezii se porniră pe neaşteptate cu o uriaşă armată asupra ruşilor. Corăbiile suedeze se opriră pe râul Neva, vrând să urce mai departe spre Novgorod. Dimpreună cu oastea suedeză erau şi preoţi, ca să-i boteze pe ruşi.

În acest timp, sfântul cneaz Alexandru nu putu să adune decât o mică armată. Însă mai înainte de bătălie, la revărsatul zorilor, un străjer al său văzu pe sfinţii mucenici Boris şi Gleb (pomeniţi la 24 iulie/6 august şi 2/15 mai, al căror chip poate fi aflat aici, clic) înveşmântaţi în straie împărăteşti purpurii. Sfântul Boris rosti către sfântul Gleb:

- Frate Gleb, să ajutăm pe cel de-un neam cu noi, prinţul Alexandru.

Descoperindu-i străjerul vedenia avută, sfântul Alexandru îi porunci să nu spună nimănui despre aceasta. Îmbărbătat de această descoperire, tânărul cneaz dimpreună cu oastea sa porniră împotriva duşmanilor şi îi nimiciră. Un înger al Domnului ajută în chip nevăzut armata dreptcredincioasă: când se iviră zorile, pe malul celălalt al râului Izora, unde oastea sfântui Alexandru nu putuse ajunge, se afla mulţime de ostaşi ai armatei duşmane doborâtă la pământ. De la această biruinţă, sfântul Alexandru primi numele de Nevski, întrucât bătălia se purtă pe râul Neva.

În 1246 trebui să meargă şi el să se închine la hanul tătar Batie, care supusese pe ceilalţi domni ai Rusiei. Se plecă aşadar în faţa împăratului însă nu primi să se închine focului, după obiceiul idolesc, ci zise cu bărbăţie şi înţelepciune:

- Împărate, ţie mă închin, căci Dumnezeu te-a cinstit cu împărăţia, dar făpturii nu mă închin, căci toate sunt zidite pentru om. Eu sunt creştin şi nu mi se cade a mă închina făpturii, ci lui Dumnezeu cel slăvit în Sfânta Treime, Care a zidit cerul şi pământul şi toate cele dintr-însele.

Deci, împăratul, văzând vitejia şi frumuseţea sfântului, nu îi făcu nici un rău, ci îl lăudă, dându-i cinste mare.

După aceea, sfântul se înfruntă din nou cu primejdia din apus. Văzând că nu poate cu oştile să supună pe ruşi, papa trimise misionari să-i aducă la înşelăciunea sa, însă sfântul Alexandru apără cu tărie credinţa ortodoxă. Atunci puterile catolice porniră o adevărată cruciadă împotriva lui, o mulţime de oşti suedeze, daneze, finlandeze şi teutonice năvălind asupra Novgorodului, însă sfântul le înfrânse pe toate, ba chiar ocupă din Finlanda.

Cuprins de boală năpraznică, în drumul de spre Vladimir, îşi dădu sufletul în mâinile Domnului la mănăstirea Goroneţ, unde mai înainte de plecarea la cele veşnice îmbrăcă haina monahală cu numele Alexie, ca un fiu ascultător al Bisericii şi cald apărător al dreptei credinţe şi al poporului rus.

Mitropolitul Chiril, părintele său duhovnicesc, la slujba de înmormântare spuse:

- Soarele a apus pentru pământul Suzdalului, căci nu va mai fi astfel de prinţ pe pământul rusesc.

Multe minuni şi arătări se săvârşiră la mormântul său, iar în 1380 fură aflate moaştele sale necuprinse de stricăcine, răspândind bună mireasmă şi săvârşind minuni până astăzi.

Trecerea sa în rândul sfinţilor se săvârşi în anul 1547 în vremea mitropolitului Macarie la Catedrala din Moscova. Pomenirea sa se săvârşeşte la 23 noiembrie/6 decembrie (ziua înmormântării sale, 1263), 30 august/12 septembrie (mutarea cinstirelor sale moaşte la Sankt Petersburg, 1724), precum şi la 30 mai/12 iunie (Soborul sfinţilor din Rostov şi Iaroslav, a căror cinstire dimpreună s-a pus în anul 1964).

Soţia sfântului Alexandru este şi ea cinstită de către Biserică: Sfânta Alexandra Briacislavovna. Deşi se ştiu foarte puţine despre viaţa ei, a rămas în conştiinţa poporului rus pentru viaţa sa plină de cucernicie şi smerenie.