Sfântul Ioan a fost episcop de Colonia (în Armenia) timp de 10 ani. Slujirea episcopală presupune grija pentru păstoriţi, de aceea, sfântul a trebuit să pătrundă şi în unele subtilităţi ale vieţii politice. Şi, precum se spune în viaţa sfântului, „văzând deşertăciunea şi grija lumii”, el a decis să părăsească episcopia. Într-o zi, după Liturghie, el i-a slobozit clerici, apoi a plecat în taină spre ţărm şi de acolo s-a îndreptat spre Ierusalim. Dumnezeu i-a arătat locul de nevoinţă în Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit. Ioan a venit în lavră ca un ascultător simplu. În acele timpuri însuşi purtătorul de Dumnezeu Sava a fost păstorul aşezământului, nevoindu-se alături de circa 140 de fraţi. Sava era deja un părinte vestit, avea darul înainte-vederii, însă e de remarcat că Dumnezeu a tăinuit de la el episcopia lui Ioan.

Timp de câţiva ani, cuviosul Ioan s-a nevoit în Lavră, îndeplinind diferite ascultări. El a slujit muncitorilor, ducându-le mâncare pe umerii săi, apoi a muncit în arhondărie, după aceea Sava l-a pus econom al aşezământului. Văzând că Ioan este un monah desăvârşit şi că Dumnezeu îl binecuvântează în toate, Sava a dorit să-l hirotonească preot. El l-a luat pe Ioan şi a mers cu el la patriarhul Ierusalimului Ilie, rugându-l pe arhiereu să pună mâinile pe Ioan. Patriarhul a acceptat, însă „ascultătorul” l-a chemat de o parte şi i-a spus: „Părinte prea cinstite, eu vreau să-ţi dezvălui o taină. Dă-mi voie să-ţi vorbesc doar între noi doi, şi dacă mă vei găsi vrednic de preoţie, nu voi refuza”.

Când patriarhul s-a retras cu Ioan, atunci cuviosul a căzut la picioarele lui şi l-a înduplecat să nu destăinuiască nimănui ceea ce-i va spune. Patriarhul i-a făgăduit că va face întocmai, iar Ioan i-a spus: „Părinte! Eu am fost episcop de Colonia. Pentru multele mele păcate eu am părăsit episcopia, am fugit şi m-am condamnat spre slujire fraţilor”.

Patriarhul s-a înspăimântat de aceste cuvinte, apoi l-a chemat pe cuviosul Sava şi i-a spus că Ioan nicidecum nu poate fi preot. După aceasta patriarhul i-a slobozit pe ambii.

Tot drumul spre mănăstire, Sava a fost măcinat de îndoieli. El s-a îndepărtat de Lavră, a găsit o peşteră, şi s-a rugat în ea cu lacrimi o noapte întreagă.

„Pentru ce, Doamne”, spunea el, „m-ai dispreţuit şi ai tăinuit de mine viaţa lui Ioan? M-am amăgit, socotindu-l vrednic de preoţie! Descoperă-mi măcar acum despre el! Oare vasul pe care l-am socotit ales, sfânt şi destoinic este nepotrivit şi nevrednic în faţa măreţiei Tale?”

Dumnezeu a răspuns la rugăciunea lui. Un Înger s-a arătat lui Sava şi i-a spus: „Ioan nu este nevrednic, ci e vasul ales, însă el este episcop şi nu poate fi hirotonit preot”.

Spunând aceasta, Îngerul s-a făcut nevăzut. Iar cuviosul Sava a alergat cu bucurie spre chilia lui Ioan, l-a cuprins şi i-a zis: „Părinte Ioane! Tu ai tăinuit de mine, ce dar îţi este dat de Dumnezeu, însă Dumnezeu mi l-a descoperit”. „Mă întristez”, i-a răspuns Ioan. „Eu am dorit ca nimeni să nu ştie taina mea, iar acum va trebui să plec”. Sava s-a jurat lui Ioan că nimeni nu va afla despre el. Aşa cuviosul Ioan a trăit până la moarte, îndeplinind ascultări monahiceşti, şi nu episcopale.