Pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae al II-lea (Hrisoverghes), patriarhul Constantinopolului (+ 991)
El a păstorit Biserica lui Dumnezeu de la Constantinopol între anii 980 şi 995. El 1-a sfinţit presbiter pe Sfîntul Simeon Noul Teolog, cînd acest uriaş al duhului a fost ridicat de către obşte egumen al Mînăstirii Sfîntului Mamas de la Constantinopol. În vremea Sfîntului Nicolae Hrisoverghes s-a făcut minunata arătare a Arhanghelului Gavriil de la Karyes [din Sfîntul Munte Athos]. Atunci i-a învăţat Sfîntul Arhanghel Gavriil pe monahii athoniţi cuvintele rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”. Acest mare şi slăvit ierarh s-a săvîrşit cu pace către Domnul, strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti ale împărăţiei lui Hristos.