Acest sfânt mucenic a fost un om nobil şi bogat, precum şi un creştin înflăcărat, neclintit în credinţă, în timpul persecuţiilor lui Valerian. Cînd în temniţe au fost aruncaţi mulţime de creştini, Sfîntul Codrat acesta i-a mituit pe temniceri ca să poată intra la cei închişi pentru Hristos şi să le slujească, aducîndu-le multe feluri de hrană, îngrijindu-le rănile şi  întărindu-i în credinţă. Cînd aceşti întemniţaţi au fost aduşi înaintea judecătorului care a început să-i interogheze despre numele lor, patria lor, şi rangul lor, ei au rămas tăcuţi, fără să răspundă nimic. Atunci Sfîntul Codrat a ieşit pe dată cu îndrăzneală din spatele lor şi a strigat: „După nume, sîntem Creştini; după naştere şi după rang, sîntem robi ai Domnului şi Dumnezeului nostru lisus Hristos; iar cetatea şi patria noastră este împărăţia Cerurilor.” După această declaraţie, Sfîntul Codrat a fost şi el arestat şi decapitat împreună cu ceilalţi, după îndelungate şi sălbatice torturi.

***

În timpul lui Deciu, păgînul împărat al Romei (245-251) şi al lui Valerian (253-259), urmaşul lui (cînd Sfîntul Codrat din Corint a pătimit împreună cu însoţitorii săi), creştinii de prin diferite cetăţi şi sate au fost prinşi şi au fost aduşi în Nicomidia, cetatea Bitiniei, puşi în temniţă şi păziţi. Deci era frică mare între creştinii care locuiau în cetatea Nicomidia, mai ales că împăratul Deciu se apropia de părţile acelea, căci venise în Cezareea.

    Mulţi din creştini fugeau în munţi şi în pustietăţi, ascunzîndu-se de mînia muncitorilor, iar alţii cu îndrăzneală şedeau în case, aşteptînd ceasul în care s-ar învrednici să preamărească pe Domnul cu orice fel de munci. Între unii ca aceia se afla şi acesta de care ne este cuvîntul, adică Sfîntul Codrat, împodobit cu vîrsta şi frumuseţea, cu neamul cel bun şi bogăţia, cu dreapta credinţă, cu viaţa şi cu cuvîntul.

    Acesta, dînd aur străjerilor temniţei şi soldaţilor, avea intrarea temniţei neînchisă şi fără temere se ducea acolo spre a da mîngîiere fraţilor celor de o credinţă care erau ţinuţi în lanţuri. Căci fiecăruia îi aducea cele trebuincioase şi ruga pe toţi să fie cu îndrăzneală şi să nu se îngrijească de munci, pentru dragostea lui Hristos Domnul, Care le pregăteşte răsplătire veşnică în Împărăţia cea cerească.

    Sosind ziua de judecată, antipatul Perenie, care plecase de la împărat în Nicomidia, şezînd înaintea poporului, a poruncit să aducă înaintea sa la întrebare pe toţi cei legaţi. Iar după ce au fost aduşi, Comentarisie a zis către antipat: "Iată, după cum a poruncit stăpînirea ta, domnul meu, mulţimea de nelegiuiţi creştini care au fost pînă în ziua de astăzi ţinuţi în temniţă, stă acum înaintea ta la judecată". Antipatul a zis către robii lui Dumnezeu: "Spuneţi fiecare dintre voi numele vostru, dregătoria, neamul şi patria".

    Iar fericitul Codrat a venit deasemenea la privelişte şi, văzînd pe oarecare dintre fraţi mai neputincioşi, galbeni la faţă de frică, s-a temut ca nu cumva cineva dintre dînşii, mai înainte de munci, să se lepede de Hristos; de aceea a strigat cu mare glas, stînd înapoia tuturor: "Creştini ne numim, iar cu dregătoria şi cu neamul sîntem slugi ale lui Iisus Hristos Domnul, nevăzutul Dumnezeu; iar cetatea şi patria noastră este cerul, unde sălăşluieşte Dumnezeu pe cei ce nădăjduiesc spre El; auzi acestea, antipate!"

    Antipatul s-a înspăimîntat, minunîndu-se de îndrăzneala bărbatului acestuia şi a zis către slujitori: "Prindeţi pe acel nebun şi-l aduceţi mai aproape de mine!" Iar fericitul Codrat, auzind acele cuvinte ale antipatului, singur, împingînd poporul, a alergat cu sîrguinţă şi a stat în faţa împăratului şi tot poporul şi-a întors ochii spre el.

    Însemnîndu-se cu semnul Crucii, a zis antipatului: "Iată, singur am venit înaintea ta, de voie, nu de silă, ca să grăiesc pentru fraţii mei şi împotriva diavolului să stau. Deci fă mai degrabă ceea ce voieşti şi, ispitind bărbăţia noastră, să ştii, că sîntem nebiruiţi ostaşi ai lui Hristos". Antipatul a zis: "Nebunule, spune-mi mai întîi numele şi neamul tău". Sfîntul a răspuns: "Ţi-am spus că sînt creştin şi împreună cu fraţii mei sîntem robi ai lui Hristos. Acela este numele nostru şi neamul cel bun, ca robi ai lui Hristos să fim şi să ne numim".

    Antipatul a zis: "Ascultă-mă, prietene. Voi spune despre tine împăratului şi te va pune voievod, numai de vei aduce cu noi jertfă zeilor". Răspuns-a sfîntul: "Nu te rătăci, antipate, zicînd că sînt mulţi dumnezei, căci nu sînt, ci unul este Dumnezeu, Tatăl, de la Care sînt toate". Antipatul a zis: "Sînt mulţi dumnezei, însă împăratul a poruncit numai la doisprezece dumnezei să aducem jertfe, cărora şi tu eşti dator să te închini".

    Sfîntul Codrat a strigat cu mare glas: "Nu este bine să fie multe stăpîniri, Unul este Stăpînul, Unul este Împăratul şi Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos". Antipatul a zis: "Oare n-ai auzit ce zice Homer despre Poseidon? A împreunat norii, a tulburat vînturile, a acoperit cerul, a tunat cumplit tatăl dumnezeilor, căci s-a înălţat Poseidon ca să ia pămîntul; iată, ai auzit vitejia lui Poseidon". Iar fericitul Codrat a zis: "Adevărul spune oare Homer şi ceilalţi asemenea ca el, făcători de stihuri, despre dumnezeii voştri sau nu?" Răspuns-a antipatul: "Adevărul".

    A zis sfîntul: "Dacă adevăr spun, apoi oare nu povestesc ei cum că zeii voştri au fost desfrînaţi, nesăţioşi de amestecarea cea necurată, peste fire făcînd cele oprite? Cu adevărat mă ruşinez de voi, că vă închinaţi la nişte zei ca aceia, pentru ale căror fapte rele acum judecaţi şi pedepsiţi pe oameni. Căci sînteţi judecători ai celor ce fac fărădelegile cele de ruşine şi totuşi cinstiţi pe zeii care au fost lucrători de ruşine cu fărădelege. Oare nu s-ar fi căzut vouă să judecaţi pe zeii voştri şi să-i pedepsiţi, pentru cele atît de multe şi atît de mari fapte de ruşine ce s-au făcut de dînşii? Pe oamenii cei ce fac fărădelege nu-i cruţaţi, iar pe zeii ce au nelegiuit îi lăudaţi şi-i cinstiţi. Cu adevărat, aceşti zei ai voştri nu sînt zei, ci făcători de necurăţenie, duhuri moarte".

    A zis antipatul: "Ai început a huli pe zei şi mă tem să nu se mînie pe mine împăratul, căci, răbdînd îndelung, ai luat îndrăzneală împotriva zeilor; ci, mai degrabă schimbă-te ca nu îndată să te prindă mîinile muncitorilor". Sfîntul Codrat a zis: "Îndrăzneala mea nu poate nimeni s-o ia de la mine, nici tu, nici împăratul tău, nici însuşi tatăl vostru satana". Supărîndu-se antipatul, a poruncit să dezbrace hainele de pe el şi, întinzîndu-l gol, să-l bată cu vine, zicîndu-i: "Spune numele tău". Iar sfîntul în acea bătaie tăcînd şi nerăspunzînd nimic, antipatul a întrebat pe cei ce-i stăteau înainte despre mucenic, adică cine este şi cum se numeşte. Iar cei ce-l ştiau pe sfînt, au spus antipatului că este de neam mare şi se cheamă Codrat. Atunci antipatul a zis către slujitori: "Cruţaţi-l şi-l dezlegaţi".

    Iar după ce au dezlegat pe sfîntul de la munci şi l-au îmbrăcat în haine, l-a chemat muncitorul aproape şi i-a zis: "De ce ai făcut aceasta nouă şi ţie, nespunînd neamul tău cel mare? Căci noi neştiind cinstea neamului tău, am adus necinste asupra ta; iar tu singur ai adus ocară ţie şi neamului tău. Deci pentru ce, socotind întru nimic neamul tău cel bun, te-ai lipit de deşarta credinţă creştinească?" A răspuns sfîntul: "Voit-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu, mai vîrtos decît a locui în locaşurile păcătoşilor". Zis-a antipatul muncitor: "Supune-te mie şi jertfeşte zeilor, ca să nu mori ca un făcător de rele. N-ai auzit de poruncile împăratului şi ale tuturor boierilor, că ei au judecat ca nici un creştin să nu vieţuiască pe pămînt, pentru care mulţi bărbaţi buni şi minunaţi s-au depărtat de la rătăcirea creştinească?"

    Răspuns-a sfîntul: "Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a stat, neamăgindu-se cu înşelăciunea cea deşartă a lumii acesteia. Iar cei ce s-au amăgit şi v-au ascultat pe voi, aceia vor pieri ca praful cel spulberat de vînt de pe faţa pămîntului, cum au şi pierit".

    Antipatul, amăgind cu multe cuvinte momitoare pe Sfîntul Codrat, a lăcrimat cu suspin şi a zis: "Nu te lipsi, o, Codrate, de lumina iubită, nu te lipsi de viaţa aceasta dulce, alegîndu-ţi singur de voie moartea". Aceasta zicînd-o, înşelătorul îşi ştergea faţa cu basmaua; iar sfîntul mucenic a zis către dînsul: "Să nu socoteşti că mă vei înşela cu vicleşugul şarpelui, prefăcîndu-te că ai lacrimi, cîine răpitor! Nu vei putea să mă răpeşti pe mine, robul lui Dumnezeu".

    Aproape de Perenie antipatul era voievodul Maximian, care a zis către sfîntul: "Omule vrăjmaş, domnul meu cel mare, încuviinţatul antipat, se milostiveşte spre tine, iar tu îl ocărăşti?" Sfîntul a răspuns: "El să plîngă pentru sine şi pentru ceasul naşterii sale, căci s-a născut spre pierzare; iar tu pentru ce mă ocărăşti? Dacă antipatul face judecata, apoi tu cine eşti care grăieşti înaintea lui la judecată? Destul ne este să fim judecaţi de unul; iar dacă şi tu vei începe a ne judeca, apoi să te piardă Domnul nostru Iisus Hristos". Iar Comentarisie a zis către antipat: "Astfel mă jur pe puterea ta, stăpîne al meu, că de vei lăsa pe acesta să grăiască cu aşa îndrăzneală, apoi chiar şi asupra celor stăpînitori va îndrăzni a aduce hule şi ocări şi vom fi în primejdie mare".

    Iar sfîntul a zis: "Sfînta Scriptură grăieşte adevărul: Pentru ce s-au întărîtat neamurile şi popoarele au cugetat cele deşarte? Stătut-au de faţă împăraţii pămîntului şi boierii s-au adunat împreună asupra Domnului şi asupra Unsului Său. Căci şi acum de aceşti oameni deşerţi se judecă Hristos şi pătimeşte prin mădularele Sale, adică prin cei ce sînt robi credincioşi ai Săi".

    Antipatul a zis către slujitori: "Dezbrăcaţi pe netrebnicul acesta şi iarăşi să-l bateţi mai cumplit decît înainte, pînă cînd se va supune legilor împărăteşti şi se va închina zeilor". Sfîntul Codrat, fiind bătut din nou, zicea: "Slavă Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit pe mine păcătosul şi nevrednicul robul Tău să pătimesc pentru numele Tău cel sfînt şi să fiu numărat cu robii Tăi cei iubiţi. Mulţumesc Ţie şi Te rog, umple-mă de Sfîntul Tău Duh, înţelepţeşte-mă şi mă întăreşte ca să păzesc credinţa neclintită; înţelepţeşte-mă cu înţelepciunea Ta ca să nu mă biruiască cei fărădelege. Fii mie ajutor, Stăpîne al meu, căci acum este vremea pentru ajutorul Tău, acum este ceasul îndurărilor Tale. Întăreşte-mă ca să preamăresc întru mine numele Tău cel Sfînt şi du-mă la Tatăl Tău cel ceresc şi mărturiseşte-mă înaintea Lui, zicînd: "Şi acesta este robul Tău". Aşa, Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi ca să-mi săvîrşesc bine alergarea mea".

    Astfel se ruga sfîntul, iar slujitorii care-l băteau, obosind, se schimbau; şi atît de mult a fost bătut, încît de cinci ori, slăbind slujitorii, s-au schimbat. Şi s-a ridicat mult pieptul fericitului mucenic, iar sîngele curgea ca pîrîul şi îi cădea carnea. Iar antipatul a zis către sfîntul: "Crezi măcar acum în zeii noştri, Codrate?" Răspuns-a sfîntul: "Idolii păgînilor, argint şi aur, lucruri de mîini omeneşti; gură au şi nu vor grăi. Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe dînşii şi toţi cei ce nădăjduiesc spre dînşii".

    Antipatul a zis: "Cu cuvîntul cel tainic grăind către noi, socoteşti că vei tăinui hulirea ta asupra zeilor?" Răspuns-a sfîntul: "Luminatul adevăr se pare ţie, celui fără de minte şi orbit, a fi întunecat; iar întunericul înşelăciunii veacului acestuia ţi se pare a fi luminos. Însă ascultă-mă pe mine, cel ce-ţi grăiesc luminos cuvintele părinţilor noştri; ştiut să-ţi fie că zeilor tăi nu voi jertfi şi poruncilor împăratului şi ale boierilor nu mă voi supune. Drept aceea de voieşti să mă munceşti, fă voia ta şi mă trimite mai degrabă să stau înaintea Împăratului ceresc". Zis-a tiranul: "Mă jur pe zei că nu te voi cruţa, ci cu înfricoşate munci şi cu moarte amară te voi pierde, ticălosule".

    Plecîndu-se ziua, l-au dezlegat pe sfîntul de la munci şi l-au dus în temniţă cu ceilalţi creştini. Apoi a poruncit tiranul să aştearnă piroane mărunte sub spatele mucenicului şi o piatră mare să pună pe pieptul lui, iar picioarele să i le bată în butuci şi să-i pună fiare grele peste tot trupul. Şi aşa l-au lăsat multe zile pe sfîntul, care răbda cu vitejie muncile cele atît de grele, încît firea omenească este cu neputinţă să le rabde şi să trăiască. Dar dreapta cea atotputernică a lui Hristos întărea pe pătimitorul spre preamărirea dumnezeieştii puteri.

    După ce au trecut multe zile, Perenie antipatul a voit să se ducă la Niceea şi a poruncit ca pe creştinii cei ţinuţi în legături, împreună cu Sfîntul Codrat, să-i ducă după el. Sosind la Niceea şi făcînd jertfă diavolilor în capiştea idolească, a poruncit să aducă acolo pe creştini ca să-i silească la jertfă. După ce au adus pe robii lui Hristos la acea diavolească capişte, Sfîntul Codrat a rugat pe ostaşi să-l ducă mai întîi înăuntru, la antipat, căci acum era întreg şi sănătos, cu puterea lui Hristos, după atîtea munci, şi strălucea cu faţa, mergînd înaintea cetei creştineşti, arătînd tăria trupească cu bărbăţia sufletească.

    Ducîndu-l mai întîi în capişte, s-a mirat tiranul, căci spaimă cuprinsese pe antipat, văzîndu-l pe sfîntul cu trupul sănătos şi cu faţa veselă. Şi a zis către dînsul: "Codrate, jertfeşte zeilor". Sfîntul răspunse: "Sînt rob al lui Iisus Hristos şi Lui mă aduc jertfă, iar zeii voştri, care n-au făcut cerul şi pămîntul, să se prăpădească". Antipatul zise: "Supune-te legilor împărăteşti, iar nu lui Hristos". Sfîntul răspunse: "Mă voi supune legilor Împăratului ceresc, iar nu poruncii fără de minte a oamenilor care nu cunosc pe Dumnezeu; însă Sfînta Scriptură ne porunceşte să ne rugăm pentru dînşii, ca să se întoarcă şi să cunoască adevărul".

    Antipatul zise: "Dacă faci rugăciuni pentru împăratul, apoi eşti dator a împlini şi poruncile lui, căci este scris şi în cărţile voastre: Daţi Cezarului, ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu". Sfîntul zise: "Bine grăieşti că este datorie a da Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, căci am dat împăratului cele împărăteşti cînd m-am răscumpărat de dînsul, dînd pentru satele mele dajdia împăratului; iar lui Dumnezeu sînt încă dator să împlinesc şi să săvîrşesc buna credinţă datorată Lui. Dacă pămîntescul împărat a poruncit ca creştinii ori să se împărtăşească din jerfele idoleşti, ori să moară, noi sîntem gata să murim, nu numai o dată, ci şi de mai multe ori, pentru Hristos, Dumnezeul nostru".

    Antipatul zise: "Vezi cîtă mulţime de creştini au adus jertfă zeilor noştri? Oare ţi se pare că eşti mai bun decît dînşii?" Sfîntul Codrat răspuse: "Cu adevărat sînt mai bun, neplecîndu-mi genunchii la idoli, decît toţi aceia care s-au depărtat de Dumnezeu, Ziditorul lor. Şi unde sînt cei ce au jertfit zeilor voştri, că nu-i văd pe dînşii?" Atunci a poruncit antipatul să cheme pe unii ca aceia. Într-acel timp sfîntul a cerut să fie dezlegat, deoarece era legat. Gîndind antipatul că vrea să se închine zeilor, a poruncit să-l dezlege. Iar el îndată, alergînd, a apucat pe cel mai mare idol de picioare, l-a aruncat jos şi l-a sfărîmat. Asemenea s-a repezit şi spre ceilalţi idoli, dar îndată l-au apucat slujitorii idoleşti şi ostaşii.

    Mîniindu-se ighemonul, a poruncit ca, scoţînd pe sfînt afară din capiştea idolească, să-l spînzure şi să-l strujească cu fiare ascuţite peste tot trupul. Cînd strujeau pe sfîntul, au venit cei ce se lepădaseră de credinţa creştină; iar Sfîntul Codrat, fiind în munci, a zis către dînşii: "Ticăloşilor, v-aţi lepădat degrabă de Stăpînul nostru Hristos şi v-aţi dat singuri diavolului! Oare n-aţi crezut că este învierea morţilor şi n-aţi auzit despre judecata lui Dumnezeu şi adîncimile iadului, despre focul cel nestins şi despre viermele cel neadormit? Ce răspuns veţi da într-acea slăvită şi mare zi a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care va judeca viii şi morţii? Deschideţi-vă ochii minţii voastre şi vedeţi de unde aţi căzut. Împărăţia cerului cea veşnică aţi lăsat-o pentru această vremelnică viaţă şi, nebăgînd în seamă pe Stăpînul cel preabun, v-aţi făcut robi ai diavolului, robului cel netrebnic, care, dacă ia stăpînire asupra cuiva, îl bate şi-l omoară şi pe care, cînd va veni Domnul nostru, îl va lega cu legături nedezlegate şi-l va arunca în focul cel fără fund, împreună cu voi care v-aţi făcut robi ai lui.

    Cunoaşteţi ce aţi făcut, căci temîndu-vă de muncile cele de puţin timp, v-aţi dat muncii celei veşnice. Singuri veţi vedea cele ce vor avea să fie cînd veţi sta înaintea dreptului Judecător, Iisus Hristos, Care va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Oare n-aţi auzit cuvintele Domnului în Sfînta Evanghelie? Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci pe suflet nu pot să-l ucidă; ci vă temeţi mai mult de Cel ce poate şi sufletul şi trupul să-l piardă în focul gheenei".

    Acestea grăindu-le sfîntul, cei căzuţi au strigat cu lacrimi, zicînd cu mare glas: "Ne-am temut de munci, robule al lui Dumnezeu, şi ne-am înşelat ca nişte dobitoace necuvîntătoare şi ca nişte oi rătăcite ne-am dat spre mîncare lupilor; căci ne-au ajuns păcatele noastre şi, vrînd puţin timp a vieţui aici, ne-am lipsit de viaţa cea veşnică ce va să fie. Deci ce vom face noi ticăloşii, nu ştim". Iar Sfîntul Codrat, văzîndu-i lăcrimînd, s-a umplut de bucurie şi a zis: "Îndrăzniţi, fraţilor, şi nu vă deznădăjduiţi, milostiv este Hristos, Domnul. Cădeţi către El cu lacrimi şi cu pocăinţă şi staţi întru mărturisirea lui Hristos, ca fiecare din voi să se curăţească cu al său sînge, de păcatele sale". Şi au făcut aceia plîngere mare mult timp, aruncîndu-se la pămînt şi presărîndu-şi ţărînă pe capetele lor şi cu pietre bătîndu-se peste piepturi. Şi atît de mare a fost strigarea aceea şi tînguirea lor, încît toată cetatea Niceei s-a adunat şi se mira de jalea lor cea atît de mare pentru cădere.

    Antipatul, ieşind din capiştea idolească şi văzînd ceea ce se făcea, a poruncit să strujească şi mai mult pe Sfîntul Mucenic Codrat şi să-i ardă coastele cele strujite cu făclii aprinse. Iar el s-a rugat către Dumnezeu mult, pentru cei ce se pocăiau, ca să fie primită întoarcerea lor. Sfîrşindu-şi rugăciunea, a zis sfîntul cu glas tare: "Aşa Stăpîne, Doamne, Iisuse Hristoase, sufletul meu să fie pentru sufletele lor, dar miluieşte-i". Atunci slujitorii care-l munceau îndată au slăbit şi au căzut ca morţii la pămînt şi a venit un nor luminos spre sfîntul şi spre toţi creştinii care stăteau legaţi acolo, cum şi spre cei ce se pocăiseră; iar pe antipat, pe sfetnicii lui şi pe toţi elinii i-au cuprins întuneric şi ceaţă, căzînd spaimă peste dînşii şi se cutremurară de frică; căci credeau că are să cadă cetatea.

    Apoi, făcîndu-se tăcere mare, credincioşii au auzit de sus glasul sfinţilor îngeri care lăudau şi slăveau pe Dumnezeu. Trecînd două ceasuri, s-a risipit întunericul, iar elinii, căutînd spre sfinţi, au început a vedea lumina cerească; apoi antipatul, abia venindu-şi în sine, a poruncit să-i prindă pe toţi aceia care se plecaseră la cuvintele mucenicului şi se întorseseră cu pocăinţă spre Hristos. Şi, legîndu-i cu ceilalţi creştini care erau la judecată, a zis să-i ducă în temniţă, iar pe Sfîntul Codrat, dezlegîndu-l de pe lemn, l-a pus în legături ca mai înainte.

    A doua zi Perenie ighemonul, şezînd la judecată şi scoţînd pe creştinii care erau în temniţă, afară de Sfîntul Codrat, le-a făcut întrebare toată ziua, silindu-i cu momiri şi munci spre necuratele jertfe. Văzîndu-i neînduplecaţi şi nemişcaţi în mărturisirea lor, i-a rănit cu multe bătăi, apoi a poruncit ca pe fiecare să-l ducă în cetatea din patria sa şi acolo să-i ardă de vii; şi au mers toţi sfinţii pătimitori plini de veselie şi de bucurie, slăvind pe Dumnezeu. Şi astfel fiecare din ei sfîrşindu-se în locul şi patria sa prin ardere, au trecut la patria cea cerească.

    După aceasta antipatul s-a dus din cetatea Niceea la Apameia, ducînd după el pe Sfîntul Codrat. Iar pricina mergerii lui acolo a fost ca să prindă pe creştini şi să-i silească spre aducerea jertfelor idoleşti. Căci aceea îi era porunca de la împăratul Deciu, ca să înconjoare cetăţile şi ţările şi pe creştinii care nu vor voi să jertfească, să-i muncească şi să-i ucidă. Sosind în cetatea Apameia, a intrat în capiştea idolească, închinîndu-se idolilor. Ducînd acolo şi pe Sfîntul Mucenic Codrat, îl întreba: "Vei jertfi zeilor, vrăjitorule viclean, sau nu?" Răspuns-a Sfîntul Codrat, cel tare cu sufletul: "Pe tatăl tău, satana, să-l numeşti astfel, vrăjitorule viclean, căci el este cu adevărat unul ca acela, iar eu sînt creştin şi nici vrăji nu ştiu, nici vicleşuguri, nici diavolilor nu voi aduce jertfe".

    Antipatul a zis prietenilor săi: "Ce fel de muncă voi mai da acestui ticălos creştin, nu ştiu". Iar ei tăceau, căci vedeau pe mucenic că nu mai avea carne, ci numai oasele goale, iar trupul tot îi era sfîşiat de răni şi strujit. Apoi a poruncit tiranul să bage pe sfîntul într-un sac şi să mai pună în el tot felul de jivini şi să-l arunce într-o groapă adîncă; şi aşa s-a făcut.

    A doua zi a poruncit să-l scoată de acolo, socotind că va fi murit. Dar sfîntul a fost găsit viu, şi toţi s-au minunat. Iar mucenicul, ridicînd ochii spre cer, a zis: "Mulţumesc Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, că săgeţile celor cruzi s-au făcut rana lor şi a slăbit din ei tăria lor; iar pe mine m-ai întărit şi mi-ai dat putere spre înfruntarea lor, spre slava sfîntului Tău nume". După aceea sfîntul a zis antipatului: "Crudule, vezi că nimic nu sporeşte meşteşugirea ta! Fă încă ceva mai mult cu mine, dacă mai poţi să faci; dar fă mai degrabă, necheltuindu-ţi vremea în zadar". Iar antipatul, mîniindu-se, a zis: "În toată calea te voi munci, ticălosule, măcar că nădăjduieşti în vrăjile tale".

    După aceasta antipatul s-a dus în Cezareea, avînd cu sine şi pe mucenicul, unde, după obicei, făcîndu-şi în capişte închinarea la idoli, a pus înainte pe sfîntul şi i-a zis: "Destulă să-ţi fie pedepsirea cea cu multe feluri de munci; de acum apropie-te şi jertfeşte zeilor". Răspuns-a sfîntul: "Te-ai jucat cu mine prin munci şi mă minunez că tu ai slăbit, muncindu-mă; iar eu nu slăbesc primind muncile, ci încă doresc a pătimi şi mai cumplite chinuri pentru Dumnezeul meu!"

    Antipatul, mîniindu-se, a poruncit să-l întindă iarăşi pe lemnul cel de muncă, gol, şi să-l bată cu vine de bou. Şi erau bătute numai oasele goale, nefiind carne pe ele. Sfîntul fiind bătut, cînta: De multe ori s-au luptat cu mine din tinereţele mele şi nu m-au biruit; pe spatele meu au călcat păcătoşii, îndelungat-au fărădelegea lor. Iar antipatul striga către slujitori: "Bateţi-l mai tare, de vreme ce nu simte muncile". Iar sfîntul a zis către tiran: "Bate, bate smeritul trup, căci acesta rupîndu-se, sufletul meu mai sănătos se face". Zis-a antipatul: "Ticălosule, socotesc că rău diavol te stăpîneşte". Răspuns-a sfîntul: "Nu numai că nu sînt stăpînit de diavol, ci mai vîrtos încă eu stăpînesc pe tatăl vostru satana şi nu numai pe acela singur, ci şi pe toate slugile, şi la toată oastea lui eu poruncesc, cu darul Hristosului meu; şi toată puterea cea mai dedesubt se teme de mine şi se cutremură, văzînd pe mine semnul cel înfricoşat al lui Iisus Hristos, cum şi darul Lui care este cu mine".

    Apoi sfîntul, tăcînd puţin, a strigat: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea în vecii vecilor!" Iar poporul din Cezareea care căuta la acea privelişte, a strigat cu mare glas: "Amin". Căci mulţi din poporul acela erau creştini.

    Iar ighemonul, umplîndu-se de mînie, a poruncit ca pe doi oameni din popor care stăteau aproape, fiind aleşi şi cinstiţi, să-i prindă şi să-i spînzure la locul cel de muncă, să-i bată şi să le strujească trupurile. Deci slujitorii, lăsînd pe Sfîntul Codrat, munceau pe cei doi creştini; iar numele lor era Saturnin şi Rufin. Şi atît de mult i-au strujit, încît trupul lor era să cadă; iar ei în munci se rugau Sfîntului Codrat şi tuturor fraţilor care stau înainte ca să se roage Domnului pentru ei.

    Strigînd către Dumnezeu, Sfîntul Codrat a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al Tatălui Celui nevăzut, trimite ajutor robilor Tăi caută spre cei smeriţi şi miluieşte-i pe ei, dînd răbdare pătimitorilor Tăi, şi tărie nebiruită, ca pînă în sfîrşit să biruiască răbdînd şi să ruşineze pe vrăjmaşul care se scoală asupra lor". Trecînd multă vreme, cei munciţi tăceau, căci nu mai puteau să grăiască de muncile cele multe. După aceea, tiranul a poruncit să-i dezlege şi să le taie capetele; şi astfel doimea Sfinţilor Mucenici, Saturnin şi Rufin, s-a suit la cer, la Domnul nostru Iisus Hristos, Care este în două firi, pentru Care au pătimit.

    După aceasta, Perenie antipatul ieşind din Cezareea, a mers la Apolonia; şi pretutindeni trăgea după sine pe Sfîntul Mucenic Codrat, cum şi pe alţi creştini îi prindea şi-i muncea. Intrînd în capiştea lui Apolon, a zis mucenicului: "Cunoaşte pe zei şi vei fi sănătos, căci eu voi porunci doctorilor ca să îngrijească de tine. Deci apropie-te de zeul Asclipie, căci acela te va vindeca; teme-te de mărirea zeilor, cinsteşte pe marele Apolon, pe Ieracle şi pe Dia, împăratul tuturor, şi pe slăvitul Ares şi pe înfricoşatul Poseidon. Oare n-ai plutit cu corabia pe mare şi oare n-ai cunoscut puterea cea înfricoşată a aceluia? Închină-te şi soarelui care străluceşte din cer pe pămînt; au doară acela a murit? Sau nu este el în cer?"

    Sfîntul Codrat a răspuns: "Eu mă închin adevăratului Dumnezeu Tatălui şi Unuia Născut Fiului Său şi Sfîntului Duh şi mă cutremur de tăria Aceluia, de mărimea şi de neapropiata Lui slavă; şi slăvesc totdeauna şi laud puterea Lui cea negrăită şi tăria Lui întru toate. Iar idolilor celor morţi nu mă voi închina, lucrurile făcute de mîini omeneşti nu le voi cinsti, nu mă tem de diavoli, nici de tine care ai stăpînire de puţină vreme. Pentru că după puţine zile mă voi duce la Dumnezeul meu, iar tu cu amar vei suspina în veci, de vreme ce n-ai voit să cunoşti pe Dumnezeu, Cel ce ţi-a dat această viaţă, fiule al satanei, frate al diavolului, părtaşule al necuraţilor diavoli, mai necuvîntător decît dobitoacele, cîine îndrăcit, băutorule de sînge, şarpe care mănînci necuratele cărnuri în jertfiri, mai sălbatic decît fiarele! Oare nu vă ruşinaţi de nebunia voastră şi nu vă cunoaşteţi orbirea, căci junghiaţi dobitoace şi păsări zeilor ca jertfă. Flămînzesc ei oare, fiind fără de suflet? Pune mîncare la gura idolului şi vezi va gusta din ea? Întreabă pe zeii voştri dacă au trebuinţă de jertfe! Să-ţi spună unul din cei de piatră sau de lemn ce pofteşte să-i junghii: capră, bou sau găină! O, pierduţilor, singuri căzînd în groapa pierzării, vreţi să ne luaţi şi pe noi împreună cu voi".

    Grăind sfîntul acestea, antipatul s-a îndrăcit de mînie şi a poruncit să toarne oţet cu sare peste rănile lui, să-l frece cu zdrenţe de păr şi lîngă coaste să-i pună fiare arse. După aceea, plecîndu-se ziua, a poruncit să arunce pe pătimitor în temniţă. A doua zi a plecat din Apolonia, avînd cale spre Helespont, şi ducea şi pe creştinii cei prinşi şi legaţi în legături, între care era dus şi Sfîntul Mucenic Codrat în căruţă, că nu putea să mai meargă cu picioarele de muncile cele cumplite.

    După ce a trecut antipatul pîrîul ce se cheamă Runtac, l-a întîmpinat voievodul locului aceluia şi se adunase mulţime de popor creştinesc din satele de primprejur, venind spre întîmpinarea lui Perenie antipatul, iar cu lucrul voia să vadă şi să laude pe Sfîntul Marele Mucenic Codrat, pentru care străbătuse slava prin toată Asia şi în toată lumea. Intrînd antipatul cu voievodul acela în satul ce se întîmplase acolo, a rămas într-însul. Iar după ce s-a făcut ziuă, a voit să aducă jertfă diavolilor, căci erau mulţime de idoli în acel sat, şi să silească pe creştinii cei prinşi la jertfa aceea. Deci a poruncit să pună întîi pe Sfîntul Codrat, dar neputînd să meargă pe jos, l-a adus cu căruţa la jertfirea aceea; dar, deşi era neputincios cu trupul, se arăta vesel cu faţa, zîmbind şi veselindu-se în Dumnezeu şi Mîntuitorul său. Şi, adunîndu-se tot poporul, stătea acolo, voind să vadă chinuirea mucenicului lui Hristos.

    Antipatul a zis către dînsul: "Codrate, te-ai înţelepţit a cunoaşte pe zei, sau petreci încă în nebunie?" Sfîntul răspunse cu mare glas, zicînd: "Eu din tinereţe m-am înţelepţit a cunoaşte pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, pentru că din pîntecele maicii mele sînt creştin şi alt Dumnezeu nu ştiu afară de Acela, în Care cred din scutece". Atunci antipatul a poruncit să se aprindă un foc mare şi să pună deasupra lui un pat de fier şi să-l pună pe mucenic pe acel pat înfocat.

    Sfîntul a zis: "Nu este trebuinţă ca cineva să mă ducă, să mă pună pe patul acela, ci singur mă voi sui pe dînsul". Şi întărindu-se cu ajutorul lui Hristos, a intrat cu picioarele în foc, făcînd semnul Crucii, s-a culcat pe acel pat înfocat şi se odihnea pe dînsul ca pe un aşternut moale, nevătămîndu-se de foc cît de puţin, căci focul, îmblînzindu-şi puterea sa, slujea robului lui Dumnezeu, dîndu-i numai atîta căldură cît îi trebuia spre odihnă mult ostenitului şi truditului trup. Însă slujitorii diavolului adăugau la acel pat, smoală, unsoare şi cîlţi, dar sfîntul cînta: Dumnezeule, ia aminte spre ajutorul meu, grăbeşte să-mi ajuţi, să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu. După aceea ocăra pe tiran, zicînd: "Acest foc al tău este rece şi fiarele patului sînt mai moi decît inima ta cea împietrită. Dar bine ai făcut că, fiind ostenit de cale, ai poruncit să mă odihnesc pe acest aşternut moale". Căci, zicînd aceasta, sfîntul se întorcea pe pat ca pe aşternut.

    Trecînd multă vreme şi mucenicul stînd în foc viu, întreg şi nevătămat, tiranul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l pogoare de pe pat şi să-i taie capul afară din sat. Ieşind sfîntul din foc cu picioare tari, nu mai avea trebuinţă de căruţă sau de sprijinitori să-l ducă, ci a mers singur pînă la locul de tăiere; iar el, mergînd, cînta: Bine este cuvîntat Domnul, Care nu ne-a dat spre vînarea dinţilor lor. Mai cîntau cu dînsul şi nişte fraţi oarecare, ce-l urmau. Apoi, mulţumind lui Dumnezeu, şi-a plecat sub sabie sfîntul său cap şi s-a sfîrşit marele Sfînt Mucenic al lui Hristos, Codrat, prin tăiere de sabie, în a zecea zi a lunii martie, în care s-a încununat cu mucenicia şi fratele lui de nume, Codrat Corinteanul, împreună cu însoţitorii lui, stăpînind peste elini şi romani Deciu şi Valerian; iar peste noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava şi stăpînirea, împreună cu Tatăl şi Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.