Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Victor și Ștefanida, care au pătimit în Italia în timpul împăratului Antonin (secolul al II-lea)

În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia, ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu numele Victor, care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, iar numele Lui cel Preasfînt îl mărturisea înaintea tuturor. Pornindu-se prigoană asupra creştinilor, a chemat voievodul pe fericitul Victor şi i-a zis: "Au venit la noi cărţi de la împăratul, poruncind să vă ducem pe voi, creştinii, la jertfele zeilor noştri; iar pe cei ce nu se vor supune, cu grele munci să-i chinuim. Deci tu, Victore, să aduci jertfă zeilor, ca să nu cazi sub munci, căci îţi vei pierde viaţa şi sufletul tău".

    Iar Sfîntul Victor a răspuns: "Eu nu mă voi pleca poruncii împăratului celui muritor şi nu voi face voia lui, pentru că am pe Împăratul Cel fără de moarte, Dumnezeul şi Mîntuitorul meu Iisus Hristos, a Căruia împărăţie este fără de sfîrşit şi cei ce fac voia Lui vor avea viaţă veşnică; iar cei ce fac voia împăratului vostru cel muritor, a căruia împărăţie este vremelnică, vor pieri în veci".

    Voievodul a zis către dînsul: "Tu eşti ostaş al împăratului nostru, supune-te dar poruncii lui şi adă jertfă". Sfîntul a răspuns: "De acum nu mai sînt ostaş al împăratului vostru cel pămîntesc, ci al Celui ceresc, pentru că deşi am ostăşit o vreme sub stăpînirea împăratului vostru, însă n-am încetat a sluji Împăratului meu. Şi acum nu-L voi lăsa pe El şi idolilor voştri nu voi jertfi. Deci, fă ceea ce voieşti. Iată trupul meu este în mîinile tale, iar peste suflet are stăpînire numai Dumnezeul meu".

    Iar voievodul a zis: "Omule, singur pe tine te dai în primejdie, neascultînd porunca; jertfeşte zeilor ca să te izbăveşti de muncile care îndată te vor ajunge pe tine". Sfîntul a răspuns: "Eu chiar aceasta voiesc, a răbda munci pentru Domnul meu şi mult mă voi bucura, învrednicindu-mă a pătimi pentru numele Lui".

    Atunci voievodul îndată a poruncit să-i sfărîme degetele şi să le rupă din încheieturi. Apoi a ars un cuptor foarte mult şi a aruncat pe Sfîntul Victor într-însul, dar a rămas acolo trei zile viu şi nevătămat, ca şi cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Iar muncitorul a poruncit a treia zi, să deschidă cuptorul şi să ia cenuşa mucenicului să o arunce în rîu. Dar cînd cuptorul a fost deschis, sfîntul a ieşit sănătos, lăudînd pe Dumnezeu pentru că nu s-a atins de dînsul focul şi nu l-a vătămat. După aceasta voievodul a chemat pe un vrăjitor şi i-a poruncit să omoare pe Sfîntul Victor cu otravă. Acela a fiert carne cu otravă aducătoare de moarte şi i-a dat să mănînce. Iar el a zis: "Deşi nu mi se cade a primi de la voi carne necurată şi a mînca, dar pentru ca să cunoaşteţi că nimic nu poate otrava cea aducătoare de moarte împotriva puterii Domnului meu, Dătătorul de viaţă, o voi mînca". Apoi, rugîndu-se, a mîncat carnea cu otravă şi n-a pătimit nimic.

    Văzînd vrăjitorul că nu s-a vătămat sfîntul din mîncarea otrăvită, a pregătit alte cărnuri cu otravă mai cumplită şi a zis către sfîntul: "Dacă vei mînca şi aceasta şi vei fi viu, îndată voi lăsa tot meşteşugul vrăjitoriei şi al fermecătoriei şi voi crede în Dumnezeul tău". Iar Sfîntul Victor a mîncat şi acele cărnuri amestecate cu otravă şi mai cumplită şi a rămas iarăşi nevătămat. Atunci vrăjitorul a zis cu mare glas: "Iată, ai biruit puterea vrăjitoriei mele, Victore, şi sufletul meu cel pierdut de demult l-ai scos acum din iad, pentru că cred în Domnul Iisus Hristos, Cel propovăduit de tine". Apoi, ducîndu-se la casa sa, a adunat cărţile vrăjitoriei şi toate fermecătoriile şi le-a ars, apoi s-a făcut creştin desăvîrşit.

    Voievodul văzînd că nimic nu a vătămat pe sfîntul, s-a mîniat foarte şi a poruncit să-i taie toate vinele trupului; după aceasta să-l arunce într-o căldare cu untdelemn fierbinte. Însă sfîntul zicea: "Aşa-mi este de plăcut acest untdelemn ce fierbe, precum celui însetat apa rece". Iar muncitorul, mai mult umplîndu-se de mînie, a poruncit să spînzure pe sfîntul pe lemn şi să-i ardă tot trupul cu făclii; apoi amestecînd nişte praf omorîtor cu oţet, l-a turnat în gura lui. Iar sfîntul a zis: "Oţetul şi această otravă de moarte îmi este dulce ca mierea şi fagurul".

    Muncitorul, umplîndu-se mai mult de mînie, a poruncit să scoată ochii mucenicului lui Hristos. După aceasta l-a spînzurat cu capul în jos şi s-a dus lăsîndu-l aşa spînzurat trei zile. Iar a patra zi, socotind ostaşii că mucenicul ar fi murit, au venit să-l vadă şi aflîndu-l pe dînsul viu, s-au spăimîntat; iar toţi cei ce veniseră cu el au orbit şi-şi căutau fiecare povăţuitor. Dar sfîntului, făcîndu-i-se milă de dînşii, s-a rugat lui Dumnezeu cu sîrguinţă şi a zis către dînşii: "În numele Domnului meu Iisus Hristos, să vedeţi!".

    Apoi ei îndată au văzut şi, mergînd, au vestit voievodului cele ce s-au făcut. Iar voievodul, mîniindu-se şi mai tare, a poruncit ostaşilor să jupoaie pielea de pe sfîntul. Aceasta făcîndu-se, o femeie din popor care venise la acea pierzare, anume Ştefanida, cu credinţa creştină, soţia unuia din ostaşi, a văzut două cununi frumoase coborîndu-se din cer, una pe capul Sfîntului Mucenic Victor şi alta pe capul său, şi a început cu mare glas a ferici pe sfîntul, zicînd:

    "Fericit eşti, Victore, şi fericite sînt pătimirile tale pentru Hristos; bine primită este lui Dumnezeu jertfa ta ca şi a lui Abel, pentru că singur te-ai jertfit Lui cu inimă dreaptă. Astfel te-a primit pe tine Dumnezeu, ca şi pe Enoh, bărbatul cel drept, pe care l-a dus în rai ca să nu guste moartea pînă la o vreme. Drept eşti ca şi Noe cel plin de fapte bune şi desăvîrşit în neamul său. Crezut-ai ca şi Avraam şi te-ai adus pe tine jertfă lui Dumnezeu ca şi Isaac. Avut-ai osteneli ca şi Iacov şi te-ai făcut preaînţelept ca şi Iosif, căruia i-a fost dat a spune mai înainte cele ce erau să fie. Ispite ai răbdat precum Iov, care, după multe pătimiri a biruit pe diavolul; urmat-ai lui Isaia care a fost tăiat de Manase cu fierăstrău. De tine focul nu s-a atins ca şi de cei trei tineri din cuptorul lui Nabucodonosor. Ţi-ai pus nădejdea spre Dumnezeu, precum David fiul lui Iesei. Căci iată, văd două cununi trimise din cer, una mai mare şi mai frumoasă, iar alta mai mică. Deci, cea mai mare se aduce ţie de doisprezece îngeri, iar cea mai mică mie, căci şi eu sînt vas mai neputincios, însă sînt gata a intra în nevoinţă şi a răbda bărbăteşte pentru Domnul nostru şi sufletul meu a-l pune pentru El".

    Acestea grăind ea şi auzind-o voievodul, a poruncit celor ce stăteau înainte să o prindă pe dînsa şi să o aducă înaintea sa. Şi căutînd spre dînsa cu mîndrie, a întrebat-o, grăind: "Cine eşti tu?" Sfînta a răspuns: "Sînt creştină!". Apoi a întrebat-o voievodul despre nume şi despre vîrstă şi aflînd că o cheamă Ştefanida şi are de la naşterea sa cinsprezece ani şi opt luni, iar cu bărbatul său a vieţuit un an şi patru luni, a început a grăi către dînsa mai cu blîndeţe, zicînd: "Pentru ce vrei să laşi aşa degrabă lumea aceasta frumoasă şi viaţa aceasta dulce şi cu buna petrecere împreună cu bărbatul tău şi voieşti a-ţi pierde frumuseţea tinereţii tale, dîndu-te singură de voie, la moarte pentru Cel răstignit?".

    Sfînta a răspuns: "Las lumea aceasta deşartă şi vremelnică şi toate dulceţile trupeşti ce sînt pe pămînt, precum şi pe bărbatul meu, ca să pot ieşi împreună cu fecioarele cele înţelepte în întîmpinarea Mirelui Celui nemuritor, a lui Hristos Mîntuitorul meu". Iar voievodul a zis către dînsa: "Lasă acele cuvinte mincinoase şi nefolositoare despre Dumnezeul tău şi te apropie de zeii noştri şi le jertfeşte lor". Sfînta Ştefanida a răspuns: "Tu şi zeii tăi sînteţi plini de minciuni, iar eu grăiesc adevărul; căci Domnul meu adevărat este şi nu este nedreptate întru Dînsul. Deci nu voi jertfi mincinoşilor zei, ci voiesc a fi jertfă bine primită adevăratului Dumnezeu, Care vieţuieşte în cer, ca să nu mă lipsesc de cununa cea pregătită mie întru împărăţia Lui". Iar muncitorul îndată a poruncit să plece la pămînt vîrfurile a doi copaci de finic ce erau acolo şi să lege de dînşii pe Sfînta Ştefanida, şi să o sfîşie. Deci, i-a legat un picior de vîrful finicului celui plecat, iar altul de celălalt vîrf, apoi le-a dat drumul. Iar finicii, ridicîndu-se la înălţimea lor, au despărţit pe sfînta în două. Atunci sfîntul ei suflet zburînd ca o pasăre, şi-a aflat cuib în cer şi cununa cea pregătită ei. Iar pe Sfîntul Victor a poruncit tiranul să-l taie cu toporul.

    Deci, auzind sfîntul hotărîrea aceasta, mulţumea lui Dumnezeu. Iar cînd era să-i taie capul, el a proorocit moartea muncitorilor săi, zicînd: "După douăsprezece zile veţi muri şi voi, iar după douăzeci şi patru de zile, voievodul vostru va fi prins de cei potrivnici". Acestea proorocind, el s-a rugat şi şi-a plecat capul, care a fost tăiat cu toporul. Iar după tăiere a curs lapte amestecat cu sînge şi mulţi din cei necredincioşi văzînd acea minune, au crezut în Hristos. Şi mai ales cînd au văzut împlinirea proorociei lui, căci precum a proorocit, aşa a şi fost; căci cu moarte năprasnică au pierit cei ce l-au muncit pe el, iar voievodul a căzut în mîinile vrăjmaşului său.

    Astfel a pătimit Sfîntul Victor împreună cu Sfînta Ştefanida în cetatea Damascului, în a unsprezecea zi a lunii noiembrie. Iar acum se sălăşluiesc amîndoi în cetatea aceea, căreia nu-i trebuie soarele şi luna ca să lumineze, pentru că slava lui Dumnezeu o luminează pe dînsa şi luminătorul ei este Mielul lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă, in veci. Amin.