Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Filip, mitropolitul Moscovei şi a toată Rusia, care mai înainte a fost egumen la Mănăstirea Soloveţ (+ 1569)

Filip s-a născut pe 11 februarie în anul 1507 după Hristos. Odată, pe cînd era copil, a auzit, stînd la Dumnezeieasca Liturghie, cuvintele Scripturii: „Nimeni nu poate sluji la doi domni” (Matei 6:24). El s-a înspăimîntat la aceste cuvinte, ca şi cînd s-ar fi rostit anume şi numai pentru el, şi în acelaşi timp a fost luminat de ele. După scurt timp Filip s-a retras la Mînăstirea Soloveţk unde, după un timp lung şi greu de încercare, a fost tuns monah. În timp, Filip a ajuns stareţ, a strălucit ca soarele şi întreaga Rusie a auzit de el. Aşa s-a făcut că Ţarul Ivan cel Groaznic l-a convocat pe Filip să ocupe locul vacant de Mitropolit al Episcopiei Moscovei în anul 1566 după Hristos. Dar acest sfînt bărbat nu a putut să îndure cu indiferenţă atrocităţile la care se deda înfiorătorul ţar şi de aceea îl sfătuia şi îl mustra fără teamă. Ţarul însă a căutat martori mincinoşi împotriva lui Filip, a uneltit înlăturarea lui din scaun, a poruncit să fie îmbrăcat într-o rasă veche şi peticită şi l-a întemniţat la Tver pe 23 decembrie 1566. Malyiuta Skuratov, un intim al ţarului, a intrat în chilia lui Filip şi l-a omorît înăbuşindu-l cu perna. La scurt timp după aceea, toţi cei care erau cunoscuţi ca fiind de partea lui Filip au murit de morţi rele. După mai mulţi ani, trupul sfîntului s-a aflat întreg, nestricat, şi înmiresmat, şi a fost mutat în Mînăstirea Soloveţk.

***

Viața pe lung a Sfântului Ierarh Filip, Mitropolitul Moscovei și al întregii Rusii

Sfântul Ierarh Filip, Mitropolitul Moscovei este prăznuit pe 9/22 ianuarie, 31 mai/13 iunie (Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Filip la Mănăstirea Soloveţ), 3/16 iulie (Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Filip la Moscova) și 5/18 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei).

Sfântul Filip (născut Teodor) a fost descendent al familiei de boieri Kolacev. Teodor s-a născut în anul 1507, fiind primul copil al boierului Ștefan Ivanovici și al soției sale, Varvara.

Varvara (spre sfârșitul vieții s-a călugărit primind numele de Varsanufia), a sădit în sufletul fiului ei o credință sinceră, însoțită de evlavie profundă. Tânărul Teodor studia cu sârguință Sfintele Scripturi și scrierile Sfinților Părinți. Marele Cneaz Vasile al III-lea, tatăl lui Ivan cel Groaznic, l-a adus pe tânărul Teodor la curtea sa, dar el nu a fost atras de această viață. La curte, Teodor l-a cunoscut pe fiul Cneazului, cel ce va deveni mai târziu Țarul Ivan cel Groaznic.

Duminică, 5 iunie 1587, Teodor a auzit la Sfânta Liturghie cuvintele Mântuitorului: „Nimeni nu poate sluji la doi domni.” (Mt. 6, 26). Rugându-se cu evlavie la sfinții făcători de minuni moscoviți, a mers să-și ia rămas bun de la rudele sale, după care a părăsit Moscova îmbrăcat în haine de țăran. Pentru un timp el a stat ascuns departe de lume, în satul Khizna, de lângă lacul Onega, câștigându-și traiul ca păstor.

Setea spre fapte bune l-a condus la renumita Mănăstire Soloveţ. Aici el a îndeplinit ascultări foarte dificile: tăia şi căra lemne, săpa pământul în grădină, lucra la moară, se ducea la pescuit. După un an și jumătate de munci și ispitiri, egumenul Alexie l-a tuns pe Teodor, dându-i numele monahal de Filip și l-a încredințat spre călăuzire bătrânului Iona Samin (care se conversa prin scrisori cu Sfântul Alexandru din Svir).

Sub îndrumarea experimentatului bătrân, Filip a crescut spiritual, înaintând în virtuți prin post și rugăciune. Egumenul Alexie i-a dat lui Filip ca ascultare să muncească la fierăria mănăstirii, unde sfântul a combinat rugăciunea neîncetată cu munca. Sfântul Filip era mereu primul în biserică, fiind și ultimul care pleca. După un timp a fost mutat la brutărie, ocazie cu care s-a învrednicit să primească un semn ceresc. În biserica Mănăstirii Soloveţ poate fi văzută și astăzi icoana Maicii Domnului „a Pâinii”, cea la care se ruga și primea mângâiere umilul brutar Filip.

Cu binecuvântarea egumenului, Sfântul Filip s-a retras în pustie, unde a petrecut nouă ani de nevoințe duhovnicești.

În anul 1546, Arhiepiscopul Teodosie de Novgorod l-a ridicat pe Filip în rangul de egumen al Mănăstirii Soloveţ. Ales împotriva voinței sale, egumenul s-a apucat de treabă de îndată, îndeplinindu-și obligațiile cu dragoste și râvnă. A cârmuit sfânta mănăstire timp de 18 ani, înzestrând-o cu nenumărate podoabe, fiind considerat pe bună dreptate al doilea ctitor, după Sfinții Zosima și Savatie. El a descoperit Psaltirea și mantia Sfântului Zosima, primul egumen al Mănăstirii Soloveţ.

Sub cârmuirea sa ca egumen, mănăstirea a cunoscut o renaștere spirituală. Egumenul Filip a instituit reguli de viețuire a fraților, a hotărât ce haine și ce încălțări să poarte fiecare, a construit biserica Adormirea Maicii Domnului (sfințită în anul 1557). În anul 1558 a pus piatra de temelie a bisericii mari, cu hramul Schimbarea la Față a Domnului, lucrând el însuși în rând cu zidarii. În partea de nord a bisericii şi-a făcut singur o criptă, alături de cea a îndrumătorului său, bătrânul Iona. Din când în când se retrăgea la linişte, la vreo două verste de mănăstire; locul unde se nevoia se numeşte până astăzi „pustia lui Filip”. Pentru iubitorii de singurătate a întemeiat un schit, pe insula Zaiatkoe; în alte locuri au fost construite chilii, pentru cei dornici să se retragă o vreme în ele.

Dar Domnul i-a pregătit sfântului alte lucrări. Țarul Ivan cel Groaznic și-a amintit cu drag de pustnicul de la Soloveţ, cu care crescuse în copilărie. Țarul a sperat să găsească în Filip un tovarăș adevărat, duhovnic și sfătuitor. În opinia lui Ivan, Mitropolitul Moscovei trebuia să aibă o anumită blândețe spirituală pentru a potoli trădarea și răutatea din sufletul nobilului. Alegerea Sfântului Filip ca arhipăstor al Bisericii Ruse îi părea țarului o oportunitate de a se ridica în ochii poporului.

Pentru o lungă perioadă de timp, sfântul a refuzat să-și asume marea povară de primat al Bisericii Ruse. În cele din urmă el a acceptat, doar cu condiția ca Țarul să desființeze „opricinina” (ansamblu de măsuri care urmăreau slăbirea pozițiilor marii nobilimi). Ivan a încercat să argumenteze necesitatea civilă, dar în cele din urmă, groaznicul Țar și Sfântul Mitropolit au ajuns la un acord. Înalţii ierarhi au reuşit să-l convingă pe Filip să accepte, supunându-se voinţei mâniosului Ţar, sfătuindu-l să nu se amestece în treburile curţii şi ale „opricininei”, iar după ce va fi înscăunat, să nu-i treacă prin minte să se retragă, pe motiv că Ţarul n-a desfiinţat „opricinina”. Să se sfătuiască cu el, aşa cum au făcut-o şi mitropoliţii de dinaintea lui.

La 25 iunie 1566, Sfântul Filip a fost consacrat ca Mitropolit al Moscovei în Catedrala Sfinții Ierarhi ai Moscovei, în a cărei ceată avea să se alăture curând. Imediat după înscăunarea noului Mitropolit, Moscova s-a mai liniștit, dar după jumătatea anului 1567, „opricinina” a început să săvârșească din nou jafuri și omoruri.

Sfântul Ierarh Filip a mers și l-a înfruntat pe Ivan. Acest lucru a determinat un nou val de execuții în anii 1567-1568. Ierarhul nu a putut privi de pe margine și a mers de și-a apărat turma de mânia tiranului.

Ruptura finală dintre Țar și Sfântul Filip a avut loc în primăvara anului 1568. În a treia duminică din Postul Mare (Duminica Sfintei Cruci), 2 martie 1568, Țarul a întrat în catedrală înconjurat de „opricinini”, toți îmbrăcați în haine monahale. Ivan s-a apropiat de Mitropolit și aștepta ca acesta să-l binecuvinteze, dar ierarhul stătea nemișcat privind țintă spre icoana Mântuitorului. Văzând că nu îl binecuvintează pe conducător, însoțitorii au început să strige la Mitropolit. Ierarhul, deși era în timpul slujbei a denunțat în mod public fărădelegile comise de Țar și însoțitorii săi. Într-un acces de furie, Ivan a replicat: „Nouă ai găsit tu să ni te împotrivești? Am fost prea blând cu tine! Lasă că vedem noi cât timp o să mai fii atât de bățos…”

După acest episod Țarul a început să arate o cruzime în persecutarea tuturor celor care i se opuneau. Execuțiile urmau una după alta.

Ca să-l înfrunte pe slujitorul Domnului, tiranul a adunat și torturat înalți dregători și slujitori. Împreună au făcut o jalbă împotriva Mitropolitului, pe care au trimis-o Soborului de arhierei. Ei au căutat ceva cu care să-l acuze pe sfânt, dar negăsind, au gândit că singura soluție este să aducă martori mincinoși de la Mănăstirea Soloveţ. Aceștia au fost: egumenul Paisie, căruia i s-a făgăduit un scaun de episcop, monahul Zosima şi încă vreo câţiva care se arătaseră nemulţumiţi de severitatea lui Filip, pe timpul când le fusese egumen, au consimţit să depună mărturii mincinoase împotriva ierarhului. Printre ereziile și greșelile pentru care îl acuzau pe Sfântul Filip se număra și vrăjitoria.

La proces ierarhul sfânt a declarat că nu se teme de moarte și că preferă mai degrabă mucenicia pentru Adevăr, decât să rămână pe scaunul de Mitropolit, tăcut și nepăsător la fărădelegile ce erau săvârșite. După aceasta, sfântul a respins toate acuzele, după care și-a scos camilafca albă și mantia ca semn al demisiei. Țarul l-a împiedicat, zicându-i că trebuie să aștepte mai întâi să fie supus judecății, obligându-l să nu renunțe la distincțiile sale și să slujească Sfânta Liturghie pe 8 noiembrie 1568.

Pe 8 noiembrie, când abia începuse Sfânta Liturghie, „opricinicii” au năvălit în biserică unde au citit actul de condamnare al Mitropolitului Filip, după care au intrat în Sfântul Altar și au rupt veșmintele de pe arhiereu, îmbrăcându-l în zdrențe. După aceasta, l-au târât afară din biserică și l-au pus pe o sanie ţărănească şi l-au dus la Mănăstirea Bogoiavlenskaia (Botezul Domnului), cu înjurături şi bătăi.

A fost dus îndată într-o chilie umedă şi întunecoasă de la Mănăstirea Bogoiavlenskaia, în care neînfricatul mărturisitor al adevărului şi al dreptei credinţe avea să rămână legat în lanţuri grele, cu gâtul prins în obezi, lipsit de hrană. Acolo avea să-i trimită Ivan capul tăiat al iubitului său nepot, cu porunca de a i se spune întemniţatului: „După cum vezi, iubitei tale rude nu i-au ajutat vrăjitoriile tale”. Sfântul s-a ridicat în picioare, a binecuvântat capul retezat, l-a sărutat pe frunte şi a rugat ca sângerosul „cadou” să-i fie înapoiat ţarului. Mânios la culme, Ivan a poruncit ca întemniţatul să fie executat îndată, dar episcopii, puşi în faţa unei situaţii nemaiîntâlnite, fiindcă până atunci nu fusese ucis astfel niciun întâistătător al Bisericii, l-au implorat pe ţar să cruţe viaţa mitropolitului.

Sfântul arhipăstor a fost dus de la Mănăstirea Bogoiavlenskaia la Mănăstirea Nikolskaia, unde a fost închis din nou într-o chilie întunecoasă; iarăși i-au pus picioarele în obezi şi lanţuri grele la mâini, legându-l cu un lanţ gros de gât. Înfuriat de faptul că în popor se vorbea de minunile Sfântului Mitropolit Filip, Țarul Ivan a ordonat ca acesta să fie întemnițat în Mănăstirea din Tver.

A trecut aproape un an de când Sfântul Filip se chinuia în închisoare. La data de 23 decembrie 1569, Sfântul Filip, Mitropolitul Moscovei a primit cununa muceniciei, fiind sufocat cu o pernă de Maliuta Skuratov.

Moaștele sfântului au fost îngropate îndată după mucenicescul său sfârșit, într-un mormânt aflat în spatele bisericii mănăstirii.

În anul 1591, după ce au fost găsite întregi și neputrezite, Sfintele Moaște au fost mutate de la Tver la Mănăstirea Soloveţ, unde au fost așezate în mormântul pregătit dinainte în biserica pe care o ctitorise, lângă mormântul îndrumătorului său întru viaţa monahicească, călugărul Iona.

La 3 iulie 1652, Sfintele Moaște ale Mitropolitului Filip au fost aduse la Moscova și așezate în Catedrala Adormirea Maicii Domnului.

Inițial, Biserica Rusă îl prăznuia pe Sfântul Filip pe 23 decembrie/5 ianuarie (ziua martiriului), dar din anul 1660, prăznuirea a fost mutată pe 9/22 ianuarie.