Sfântul Cuvios Ierarh Pavel Mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost sugrumat cu omoforul său de către arieni (+350)

În această zi, facem pomenirea Sfântului Cuvios Ierarh Pavel Mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost sugrumat cu omoforul său de către arieni (+ 350)


Cînd Constantie, fiul marelui Constantin, ţinea sceptrul împărăţiei greceşti, arienii au ridicat prigoană asupra celor binecredincioşi, avînd ajutor pe împăratul, care era amăgit de acelaşi eres al lor. În acea vreme Biserica lui Hristos era în mare tulburare şi necaz, avînd puţini stîlpi care o întăreau. Căci Sfîntul Atanasie al Alexandriei, apărătorul cel mai mare al Ortodoxiei, era izgonit din scaunul său, iar Sfîntul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, îşi schimbase viaţa aceasta vremelnică pe cea veşnică.

    Cînd era să moară fericitul Alexandru, oile cele cuvîntătoare au înconjurat patul păstorului şi-l întrebau: "Părinte, cui ne laşi pe noi, fiii tăi? Cine ne va fi nouă păstor în locul tău, care să meargă pe urma ta şi să îndrepteze bine Biserica lui Hristos?"

    Atunci patriarhul Alexandru a pus înaintea lor doi bărbaţi: pe fericitul Pavel, de neam din Tesalonic, care era preot, şi pe Macedonie, diaconul. Apoi a zis către dînşii: "Dacă voiţi să aveţi păstor învăţat, strălucind cu faptele cele bune, alegeţi pe Pavel; iar dacă voiţi numai cu chip frumos şi cinstit cu înfrumuseţările din afară, să alegeţi pe Macedonie". Acestea zicînd către oile sale pururea pomenitul patriarh Alexandru, s-a dus către Domnul.

    Apoi făcîndu-se adunare şi sfat pe care din cei doi să-i ridice la scaunul patriarhiei - Pavel sau Macedonie -, era neînţelegere în adunare, adică între cei dreptcredincioşi şi între arieni, care erau mulţi acolo. Dreptcredincioşii voiau pe fericitul Pavel, iar arienii mai mult pe Macedonie. Însă a biruit partea celor dreptcredincioşi şi a fost ales ca patriarh Sfîntul Pavel, în Biserica Sfintei Irina.

    Deci, suindu-se pe scaun, a început a paşte bine turma cea încredinţată lui. Iar împăratul Constantie nu era atunci în Constantinopol, ci în Antiohia, şi se făcuse alegerea fără dînsul; de aceea nu voia pe fericitul Pavel. Iar cînd s-a întors împăratul din Antiohia la Constantinopol, a început a se mînia asupra sfîntului patriarh, că se suise fără voia lui pe scaunul arhieresc. Apoi, fiind îndemnat de arieni, a adunat un sobor nedrept şi a depus din scaunul patriarhal pe Sfîntul Pavel, care era nevinovat şi curat cu inima, iar Bisericii lui Hristos de mare folos. Căci şi cu înţelepciunea şi cu viaţa, acest fericit părinte era lumina lumii şi strălucea în Biserică ca o stea de dimineaţă în mijlocul norilor.

    După detronarea lui, împăratul a pus patriarh pe Evsevie din Nicomidia şi iarăşi s-a dus în Antiohia. Dar Evsevie fiind eretic, a început a tulbura Biserica cu învăţăturile sale cele nedrepte şi a o întuneca cu eresul. Deci se sîrguia cu toată puterea să şteargă din mărturisirea de credinţă cuvîntul omousion, adică de o fiinţă, ca să nu se citească cuvintele acestea: născut iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl. Căci răucredinciosul nu mărturisea pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fi deopotrivă cu Dumnezeu Părintele.

    Fericitul Pavel, după detronarea sa, s-a dus la Roma, căci atunci Biserica Romei era în bună credinţă şi papa ţinea credinţa cea dreaptă. Deci, mergînd Sfîntul Pavel la Roma, a aflat acolo pe marele Atanasie şi pe alţi episcopi, care erau izgoniţi de Evsevie şi a rămas împreună cu dînşii. Dar Evsevie, voind ca nici Roma să nu dea pace lui Atanasie şi lui Pavel, a scris papei Iuliu al Romei; iar acesta, luînd scrisoarea de la Evsevie, a cunoscut în ea mincinoasa clevetire a slujitorilor celor nevinovaţi ai lui Dumnezeu. Apoi a sfătuit pe Atanasie, pe Pavel şi pe ceilalţi episcopi, să se ducă la scaunele lor. După aceea a scris către episcopii Răsăritului să-i primească cu dragoste şi să nu-i împiedice a-şi lua scaunele.

    Episcopii, plecînd din Roma, au mers fiecare la Biserica sa şi au trimis celor ce-i scoseseră pe dînşii, scrisorile pe care le aduseseră de la papa. Iar aceia primindu-le, iarăşi se nevoiau să acopere dreptatea cu minciuna şi au gîndit să adune sobor în Antiohia; iar lui Papa Iuliu se sîrguiau a-i răspunde prin scrisoare. Însă Evsevie n-a reuşit aceasta, căci a murit cu puţină vreme mai înainte. Iar poporul cel dreptcredincios care era în Constantinopol, primind pe Pavel cu bucurie, l-a dus în biserică. Însă cei ce erau de credinţa cea rea a lui Arie, văzînd că după moartea episcopului lor, Evsevie, cei binecredincioşi iarăşi au ridicat pe fericitul Pavel la scaunul arhiepiscopiei, s-au adunat în altă biserică şi şi-au ales episcop pe rău credinciosul Macedonie. Şi era atunci tulburare mare în cetate, încît mulţi au murit în războaie şi în certurile ce se făceau. Apoi a ajuns aceasta şi la urechile împăratului Constantie, cînd era în Antiohia.

    Trimiţînd el pe voievodul Ermoghen în părţile Traciei, i-a poruncit să izgonească pe Pavel din Biserică. Şi, venind Ermoghen în Constantinopol, a tulburat toată cetatea, silind pe popor să izgonească pe Sfîntul Patriarh Pavel. În această mare tulburare, poporul se împotrivea lui Ermoghen, voievodul. Dar el a vrut ca, cu puterea mîinilor ostăşeşti să izgonească pe Pavel. Atunci, mulţimea poporului cu mare mînie pornindu-se asupra lui, i-a ars casa cu foc, iar pe dînsul l-au ucis.

    Auzind împăratul Constantie despre uciderea voievodului Ermoghen, a mers degrabă din Antiohia în Constantinopol şi a izgonit pe fericitul Pavel din Biserică şi din cetate. Iar pe popor s-a mîniat foarte, căci nu numai pe Pavel l-a primit fără porunca lui ci şi război şi tulburare a ridicat pentru dînsul şi au murit mulţi, ucigînd şi pe voievod. De aceea a retras jumătate din dăruirea împărătească, pe care tatăl său, binecredinciosul Împărat Constantin, o făcuse cetăţii. Şi dăruirea aceea consta în opt mii de pîini, care se dădeau în fiecare zi. Deci a retras de la cetate patru mii, iar pe Macedonie, luptătorul împotriva Duhului Sfînt, aşezîndu-l episcop al cetăţii, iarăşi s-a dus în Antiohia.

    Atunci, fericitul Pavel, plecînd către părţile Apusului şi venind la dreptcredinciosul Iuliu, Papă al Romei, i-a spus toate ce i s-au întîmplat, precum şi împăratului Consta. Iar împăratul Consta a făcut scrisoare către fratele său Constantie, la fel a făcut şi papa, ca Pavel să fie primit în scaunul său, ca un binecredincios. Deci, luînd el scrisoarea de la împărat şi de la papa, s-a dus la Constantinopol şi a fost primit cu mare bucurie de cei credincioşi. Iar scrisorile cele aduse de la Roma, le-a trimis printr-un om însemnat în Antiohia, la împăratul Constantie. Acesta însă a nesocotit scrisoarea fratelui său şi s-a mîniat şi mai mult asupra fericitului Pavel, pentru că iarăşi, fără porunca lui, a primit scaunul. Apoi, degrabă a trimis poruncă la Constantinopol lui Filip eparhul, poruncindu-i să-l dea jos pe Pavel din scaun şi să-l izgonească, şi iarăşi să pună pe Macedonie.

    Filip, temîndu-se de ridicarea poporului, ca să nu-i facă şi lui ca lui Ermoghen voievodul, a plănuit să scoată pe Pavel din scaun în taină. De aceea a tăinuit porunca împărătească şi a intrat în casa ce era lîngă mare, unde se adunau birurile poporului, al cărei nume era Zevxip. Acolo a chemat cu vicleşug la sine pe fericitul Pavel, ca şi cum ar fi voit să primească de la el un sfat pentru folosul de obşte. Iar el, fiind în fericita nevinovăţie, netemîndu-se de nimic, a mers acolo. Dar eparhul, temîndu-se de mulţimea mare de popor, care era împrejur şi care venise cu Sfîntul, n-a făcut nimic pe faţă, ci în ascuns. Deci, luînd pe fericitul Pavel de mînă şi vorbind cu dînsul, a intrat în camerele cele mai din fund şi a poruncit să se deschidă uşile din dos, care erau spre mare. Pe acolo scoţînd pe fericitul, i-a spus porunca împărătească, l-a pus în corabia care era pregătită pentru acest lucru şi a pornit pe Sfîntul degrabă în surghiun. Apoi i-a poruncit să vieţuiască în Tesalonic, căci aceea era patria lui şi i-a dat voie să umble în toate cetăţile cele dimprejur fără temere, numai să nu îndrăznească a se întoarce spre părţile Răsăritului.

    După surghiunirea fericitului Pavel, eparhul s-a dus din casa mai sus zisă spre biserică, şezînd în caretă cu Macedonie iar mulţime de oaste înarmată îl înconjura. Această faptă ajungînd degrabă în auzul poporului, alergară spre biserică toţi dreptcredincioşii, precum şi arienii, sîrguindu-se să se întreacă unii pe alţii şi să ajungă mai degrabă la biserică. Iar eparhul, fiind aproape de biserică, nu putea să intre într-însa de mulţimea poporului ce se adunase. Deci, a coborît pe Macedonie din caretă, iar ostaşii împingeau cu sila poporul, care de multă strîmtoare nu se putea da la o parte. Dar ostaşilor, părîndu-li-se că mulţimea poporului li se împotriveşte, s-au mîniat foarte tare şi au început a-i ucide cu săbiile, făcînd eparhului şi lui Macedonie cale către biserică. Deci, au fost omorîţi trei mii o sută cincizeci, unii de ostaşi iar alţii înghesuiţi de popor. Şi tuturor acestor fapte a fost pricinuitor răucredinciosul Macedonie. Acesta a şezut pe scaunul patriarhal după pofta împăratului şi cu puterea ostaşilor, iar nu după rînduielile bisericeşti. O astfel de silă şi cumplită ucidere au făcut Bisericii, arienii cei fărădelege.

    În acea vreme împăratul Constantie a ridicat biserica cea mare a Sfintei Sofia pe care a unit-o prin împrejmuire cu biserica Sfintei Irina, pe care a zidit-o Sfîntul Constantin.

    După cîtva timp, fericitul Pavel şi-a pus în gînd să meargă de la Tesalonic la Corint şi s-a întors la Roma unde, aflînd pe Marele Atanasie, i-a spus toate cele ce i se întîmplaseră. Apoi, amîndoi au mers şi au spus împăratului Consta cele suferite. Iar acesta, cu mare supărare a scris fratelui său să trimită la dînsul din partea Răsăritului trei episcopi, care au fost pentru izgonirea lui Atanasie şi a lui Pavel, aducînd cu ei şi aşezămîntul credinţei cel scris.

    O scrisoare ca aceea primind de la fratele său, împăratul Constantie, care era în Antiohia, s-a temut de mînia fratelui său şi a trimis la dînsul patru episcopi, pe Narcis al Ciliciei, pe Teodor al Traciei, pe Maris al Calcedonului şi pe Marcu al Siriei. Aceştia, mergînd la Roma la împărat, nu au îndrăznit a se da în vorbă şi a disputa cu Atanasie şi cu Pavel, tăinuind şi credinţa lor cea eretică, pe care o aşezaseră în Antiohia, şi alcătuind alta au dat-o împăratului Consta, care era scrisă astfel:

    "Credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul şi Ziditorul tuturor, prin Care toate s-au făcut în cer şi pe pămînt. Şi întru Unul născut Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel mai înainte de toţi vecii din Tatăl născut, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, prin Care toate s-au făcut, cele din cer şi de pe pămînt, cele văzute şi nevăzute, fiind cuvînt şi înţelepciune şi putere şi viaţă şi lumină adevărată, Care în zilele cele mai de pe urmă S-a făcut om pentru noi şi S-a născut din Sfînta Fecioară şi S-a răstignit şi a murit şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi din morţi. Şi S-a înălţat la cer şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină la sfîrşitul veacului să judece viii şi morţii şi să dea fiecăruia după faptele lui. A Cărui împărăţie este neîncetată şi rămîne în nesfîrşitul veac.

    Credem încă şi în Duhul Sfînt, Care este Mîngîietorul pe Care L-a făgăduit Sfinţilor Apostoli, şi după înălţarea Lui la cer a trimis pe Acela prin Care se sfinţesc sufletele celor ce cu adevărat şi curat cred în Domnul. Iar pe cei ce grăiesc că Fiul este din altă fiinţă, iar nu din Dumnezeu-Tatăl şi cum că ar fi fost o vreme cînd nu era Fiul, pe aceia nu-i primeşte Sfînta sobornicească şi apostolească Biserică".

    Astfel de aşezămînt al credinţei dînd episcopii aceia împăratului şi altora mulţi, s-au dus din Roma. Iar după trei ani, episcopii Răsăritului, iarăşi adunînd sobor, au dat alt aşezămînt al credinţei şi l-au trimis la episcopii din Italia. Aceştia, pentru mulţimea cuvintelor, nu l-au primit, fiind îndestulaţi cu acea mărturisire a credinţei pe care au aşezat-o dumnezeieştii Părinţi din Niceea.

    Fiind din amîndouă părţile multă neunire şi tulburare, amîndoi împăraţii au poruncit să se adune sobor în Sardica pentru mărturisirea credinţei, precum şi pentru Atanasie şi Pavel, ca şi pentru dînşii să ia sfîrşit neînţelegerea. Aceasta a fost în al unsprezecelea an după moartea marelui Constantin. Deci, s-au adunat în Sardica, din partea Apusului, mai mult de trei sute de episcopi, iar din partea Răsăritului, numai şaptezeci şi şase. Episcopii Răsăritului nu voiau să primească în sobor disputa celor din Apus, pînă cînd nu vor izgoni de la dînşii pe Atanasie şi pe Pavel, apărătorii dreptei credinţe; căci răsăritenii aceia erau vătămaţi de eresul lui Arie şi se temeau a sta de vorbă cu Atanasie şi cu Pavel, apărătorii bunei credinţe. Pentru aceea voiau să nu fie aceştia în sfînta adunare. De aceea, Protoghen care era episcop al Sredţei şi Cuviosul Cudrovie, cum şi toţi cei ce erau împreună cu dînşii, au zis către răsăriteni: "Nu numai pentru credinţă ne-am adunat aici, adică să credem că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl, ci şi pentru Atanasie şi Pavel".

    Auzind acestea, răsăritenii s-au despărţit de apuseni şi, întorcîndu-se, au ajuns la cetatea Filipopoli, care este în Macedonia. Acolo făcînd necurată adunare, au îndrăznit a da anatemei învăţătura prin care se mărturisea că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl. Apoi acel eres al lor l-au împărţit prin scrisori în toate eparhiile.

    Despre aceasta înştiinţîndu-se episcopii sfintei adunări din Sardica, mai întîi au osîndit pe acei eretici care au îndrăznit a face o păgînătate ca aceea, apoi pe clevetitorii lui Atanasie şi Pavel i-au scos din treptele lor şi, întărind aşezămîntul dreptei credinţe cel hotărît în Niceea, pe cei ce nu mărturiseau pe Fiul a fi de o fiinţă cu Tatăl, i-au dat anatemei.

    După acestea, împăratul Consta a scris fratelui său Constantie, rugîndu-l să primească pe Pavel şi pe Atanasie în scaunele lor. Apoi îndată a trimis pe Pavel în Constantinopol, dîndu-i şi doi episcopi împreună călători, precum şi scrisoarea către fratele său, în care era scris aşa: "Atanasie este încă la mine, iar pe Pavel îl trimit la tine pentru ca să-i poruncească stăpînirea ta să-şi primească scaunul său. La fel şi Atanasie, voiesc să-şi primească scaunul său, căci am cunoscut că ei pentru buna credinţă sînt izgoniţi şi clevetiţi cu minciuni". Şi a adăugat în scrisoare cuvinte şi mai ameninţătoare: "Dacă nu vei porunci să fie astfel, apoi eu singur cu putere şi cu arme voi veni asupra ta şi chiar nevoind tu, le voi da bisericile şi îi voi pune în scaunele lor".

    Ajungînd Sfîntul Pavel la împăratul Constantie, i-a dat scrisoarea aceea de la fratele său Consta; iar el, primind-o şi citind-o, s-a temut de îngrozirea fratelui său şi a izgonit din Biserică pe Macedonie, iar pe fericitul Pavel l-a ridicat în scaun. La fel şi pe Atanasie, chemîndu-l prin scrisorile sale, l-a trimis în Alexandria să-şi primească scaunul său. Deci s-a adus bucurie mare creştinilor pentru păstorii lor şi au petrecut cîtăva vreme mîngîindu-se cu învăţăturile cele de Dumnezeu insuflate ale acestor învăţători mari a toată lumea. Căci Atanasie în Alexandria, iar Pavel în Constantinopol, îndreptînd Biserica lui Hristos, luminau lumea cu buna credinţă şi izgoneau întunericul eresului lui Arie.

    După multă vreme, Magnenţiu, povăţuitorul oştilor împăratului Consta, sfătuindu-se cu sfetnicii săi, au ucis pe stăpînul lor, pe cînd era la vînat. Deci, fiind ucis bunul şi binecredinciosul împărat al Romei, Consta, îndată arienii şi-au înălţat capul şi au ridicat prigoană asupra celor binecredincioşi. Mai întîi s-au sculat asupra apărătorilor bunei credinţe, a dascălilor a toată lumea, asupra lui Atanasie şi a lui Pavel. Atunci Atanasie singur a fugit de la scaunul său, temîndu-se de mînia ereticilor arieni, pentru că îl căutau să-l ucidă. Iar fericitul Pavel a fost trimis la închisoare în cetatea Cucus din Armenia şi închis într-o biserică, unde slujind odată dumnezeiasca Liturghie, au năvălit arienii asupra lui şi l-au sugrumat cu omoforul lui. Şi astfel şi-a dat Domnului sufletul său.

    Macedonie iarăşi s-a suit pe scaunul patriarhal la Constantinopol, aducînd nespusă răutate Bisericii lui Dumnezeu, izgonind şi ucigînd pe cei dreptcredincioşi şi înlocuind pe episcopi cu eretici de-ai lui. Avînd ajutător pe eparhul Filip, mulţi, în diferite feluri, au fost omorîţi, adică aceia care nu voiau să aibă unire cu dînsul. Femeilor celor binecredincioase li s-au tăiat sînii cu cuţitele, iar altora, deschizîndu-le gura cu fierul, li se punea într-însa cu sila împărtăşire arienească. Altora, arienii le tăiau nasurile şi urechile şi pe alţii îi pecetluiau cu fier roşu. Astfel de prigoană era asupra celor binecredincioşi, vărsîndu-se fără cruţare sîngele creştinilor.

    În acea vreme arienii au ucis cu sabia pe doi clerici, pe Marchian şi pe Martirie, care fuseseră notari ai fericitului Pavel şi apărători ai bunei credinţe. Apoi tirania lui Macedonie s-a întins pînă la părţile Paflagoniei, auzind cum că sînt acolo mulţime de dreptcredincioşi. Deci, a trimis trei sute de ostaşi înarmaţi, şi în latura aceea, pentru ca să silească cu sabia pe cei binecredincioşi la unirea arienească.

    Auzind credincioşii care vieţuiau în cetatea Mantinei despre venirea ostaşilor trimişi de arieni, s-au aprins de rîvnă. Şi, adunîndu-se toţi la un loc, au apucat unii topoare, alţii coase, iar alţii drugi şi au alergat împotriva ostaşilor care se apropiau. Apoi făcîndu-se război între dînşii, a căzut mulţime mare de popor din amîndouă părţile, încît puţini dintre ostaşi au scăpat vii, dar şi din cetăţeni nu puţini au fost ucişi. Acestei vărsări de sînge a fost pricinuitor blestematul eretic Macedonie. Iar cînd, fără poruncă împărătească, a îndrăznit să dezgroape din pămînt moaştele binecredinciosului împărat Constantin cel Mare şi a le muta în alt loc, atunci toată Biserica s-a umplut de sînge, căci mulţi dintre ei nu voiau acest lucru, pentru care s-a făcut război şi ucidere între dînşii.

    De aceasta auzind împăratul, s-a mîhnit asupra lui Macedonie şi asupra eparhului Filip. Deci, Macedonie a fost scos din scaunul patriarhal, iar Filip din cîrmuire. Însă eresul lui Arie şi al lui Macedonie se lăţea şi a făcut rău Bisericii lui Dumnezeu, încă patruzeci de ani, pînă la împărăţia lui Teodosie, cînd acesta, adunînd sobor de Sfinţi Părinţi la Constantinopol, a nimicit eresul, a ridicat buna credinţă şi a adus cu mare cinste moaştele Sfîntului şi fericitului mărturisitor al lui Hristos, Pavel, din Cucusa Armeniei, în Constantinopol, slăvind astfel pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh în veci. Amin.

Troparul Sfântului Pavel, glasul al 3-lea

Pentru mărturisirea Dumnezeieştii credinţe, alt Pavel pe tine Biserica te-a arătat râvnitor între preoţi. Strigă împreună cu tine şi Abel către Domnul şi sângele cel drept al lui Zaharia. Părinte cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Condacul Sfântului Pavel, glasul al 2-lea

Luminând pe pământ, ca o stea din cer luminătoare luminezi acum Biserica cea a toată lumea, pentru care şi pătimind, sufletul tău, Sfinte Pavel, ţi l-ai pus şi ca al lui Zaharia şi al lui Abel, lămurit strigă sângele tău către Domnul.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului - 6 Noiembrie

Troparul Sfântului Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Pentru mărturisirea Dumnezeieştii credinţe, alt Pavel pe tine Biserica te-a arătat râvnitor între preoţi. Strigă împreună cu tine şi Abel către Domnul şi sângele cel drept al lui Zaharia. Părinte cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Condacul Sfântului Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului



Glasul 2

Căutând cele de sus...

Luminând pe pământ, ca o stea din cer luminătoare luminezi acum Biserica cea a toată lumea, pentru care şi pătimind, sufletul tău, Sfinte Pavel, ţi l-ai pus şi ca al lui Zaharia şi al lui Abel, lămurit strigă sângele tău către Domnul.


Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maice şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întăritor credinţei, învăţător Bisericii şi stâlp nemişcat al mărturisirii, luminător cu multe lumini ale harului şi gură de foc suflătoare te propovăduim pe tine, Sfinte Pavel.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Pavel, soarele cel preamare al lumii, te arată pe tine, de trei ori fericite, ca al doilea Sfânt Pavel, ca pe un foc ce arde toate eresurile şi ca pe o secure ce taie necredinţa.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

După Lege te-ai luptat, grăitorule de Dumnezeu, primejdii răbdând pentru Dumnezeiasca cuvântare ca un ierarh credincios. Şi cu vinele dogmelor tale ai sugrumat pe Arie cel cu mintea deşartă, ca pe o fiară.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Veniţi să lăudăm toţi pe Preacurata Maria, care Singură a împodobit omenirea, pe cea care a născut pe Dumnezeu Întrupat şi a rămas Fecioară Curată.



Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te fiu prin Dumnezeiescul har, pe Fiul Cel din fire Singur, pe Cel dimpreună fără de început cu Tatăl nu L-ai pogorât întru zidire, Sfinte Pavele, urmând dogmele Sfântului Pavel purtătorul de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu gura, cu limba şi cu inima ai propovăduit tu pe Hristos: Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu şi Cuvânt Ipostatic, Sfinte Părinte Pavel, gânditorule de Dumnezeu cuvioase, defăimând pe Arie cel de rea credinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Duhul lui Dumnezeu Cel Sfânt, al Puterii Celei mai presus de fiinţă, prin Care noi ne îndumnezeim, cu dreaptă cugetare, preaînţelepte, L-ai mărturisit Dumnezeu din fire, a toate Lucrător şi Atotputernic.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul Tatălui Celui fără de început şi mai presus decât toată începătoria acum a luat început Întrupându-Se din tine, Curată şi S-a făcut sub vreme Cel mai presus de toţi anii.

Irmosul:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i şi întru Dumnezeiască mărirea ta, învredniceşte-i pe ei de cununile măririi.



Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Dumnezeiescul Sfat cel neurmat al Celui Preaînalt, al Întrupării Tale celei din Fecioară, proorocul Avacum înţelegându-l, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstea cea nepreţuită, a pus Ziditorul, cu dreapta Sa cea purtătoare de viaţă, pe creştetul tău cununa mărturisirii, ca unui purtător de biruinţă, Sfinte Pavel, arătătorule de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum te-ai nevoit pentru dogmele cele de dreaptă credinţă, preaînţelepte, ai luat răsplătirile acum, dobândind lemnul vieţii, Fericite Pavel, arătătorule de Dumnezeu, minunate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învrednicitu-te-ai a dănţui în pământul cel ceresc, unde dănţuiesc picioarele celor blânzi, fiind nevoitor luminat şi apărător al adevărului, Preacinstite Pavel.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De o Fiinţă cu Tatăl ca un Fiu văzându-Te, Mântuitorule, Întrupându-Te Te-ai născut din Fecioară, de o fiinţă cu noi, vrând să mântuieşti neamul omenesc.



Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta. Că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani; Cel Ce dă viaţă tuturor celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Semnătura şi putreziciunea eresului ai încetat, punând doctorie prealucrătoare, de Dumnezeu înţelepţite părinte, mărturisirea ta, lumina dogmelor tale, curăţirea gândului şi râvna cea Dumnezeiască.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu îndestulare s-a vărsat harul Sfântului Duh pe buzele tale, preafericite, aflându-te cu adevărat apărător tare al Ortodoxiei; de aceea ai luminat adunările cele Dumnezeieşti ale dreptmăritorilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Necredinţa lui Arie şi hula lui Macedonie azvârlindu-le, Sfinte Pavel, cu ţesătura dogmelor şi învăţăturilor tale cele de Dumnezeu insuflate, precum David de demult pe cei de alt neam, i-ai sugrumat pe aceştia şi cu tărie i-ai osândit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul Cel fără de început şi împreună Veşnic, acum S-a făcut sub vreme, luând Trup însufieţit şi înţelegător din tine, Fecioară Curată, Neispitită de nuntă, dăruind pace tuturor celor ce te laudă pe tine.



Cântarea a 6-a. Irmos: Venit-am întru adâncurile...

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arie cel ce a grăit către Cel Preaînalt cuvinte de hulă şi pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu L-a micşorat întru făptură, a fost osândit ticălosul de tine, purtătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Macedonie cel fără de minte, fără de Dumnezeu şi fără de pricepere, care a micşorat pe Dumnezeiescul Duh, a fost surpat prin împotrivirea ta cea tare, descoperitorule de cele Dumnezeieşti, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şarpele cel amăgitor, înmulţitorul cetei eresurilor, a fost omorât cu cuvintele tale cele învietoare, arhiereule al lui Dumnezeu preafericite, grăitorule de cele Dumnezeieşti, preasfinţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudăm, Fecioară Maica lui Dumnezeu, Naşterea ta cea mai presus de fire şi Curăţia ta cea Neîntinată. Că întru tine cu minune s-au adunat Naşterea şi Fecioria şi cele Nestricate.

Irmosul:

Venit-am întru adâncurile mării şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe. Ci, ca un Dumnezeu, scoate din adânc viaţa mea, mult Milostive.



CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus...

Luminând pe pământ, ca o stea din cer luminătoare luminezi acum Biserica cea a toată lumea, pentru care şi pătimind, sufletul tău, Sfinte Pavel, ţi l-ai pus şi ca al lui Zaharia şi al lui Abel, lămurit strigă sângele tău către Domnul.



Cântarea a 7-a.

Irmosul:

N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului, ci groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mutatu-te-ai, gânditorule de Dumnezeu, Sfinte Pavel, către Locaşurile cele Cereşti şi apropiindu-te către Dumnezeu, fiind îndumnezeit prin împărtăşire, te-ai făcut Dumnezeiesc, cântând, cuvioase: Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luând învăţătură de la cuvintele tale, Sfinte Pavel, Prealăudate, ne-am învăţat a cinsti netăiat Dumnezeirea Cea în Trei Sori Nedespărţită, Căreia şi cântăm: Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cât este de sfinţită, Dumnezeiască şi plăcută lui Dumnezeu mărturisirea ta; că lămurindu-te ca aurul, te-ai adus lui Dumnezeu jertfa bine primită, cuvioase, veselindu-te cu urmarea patimilor Mântuitorului nostru.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tuturor oamenilor Una te-ai arătat Mijlocitoare a Dumnezeieştii mântuiri, născând, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pe Mântuitorul tuturor, Căruia toţi strigăm: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.



Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvoarele dogmelor tale curg şi adapă toată Biserica, iar cu cinstitul tău sânge, părinte, ai sfinţit pe cei ce ţi-au urmat ţie cu credinţă dreptmăritoare şi strigă: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La limanul cel lin ai ajuns acum, lepădându-te de întreitele valuri ale vieţii, că ai avut cârmuitor pe Domnul, Care îndrepta toată călătoria ta, Sfinte Pavel, Preafericite, pe Cel Ce cu semnul toate le face; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Sălăşluindu-se întru tine Lumina Cea cu Trei Străluciri a Dumnezeieştii Treimi, te-a făcut pe tine lumină a doua, care luminezi adunarea dreptcredincioşilor, iar ceata ereticilor o întuneci, părinte şi strigi: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Urmând graiurilor proorocilor, Fecioară, te vestim pe tine Născătoare de Dumnezeu, că ai născut Prunc mai vechi decât toţi, Care s-a chemat Emmanuel, Căruia şi strigăm: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum săvârşită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.



Cântarea a 9-a. Irmos: Tot neamul pământesc...

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul mă aduc pe mine, Dumnezeiescule, la Dumnezeiescul tău acoperământ. Că tu ca un sfinţit mucenic, luând de la Hristos putere a dezlega greşelile, rupând lanţul greşelilor mele, miluieşte-mă cu rugăciunile tale şi mă luminează cu lumina cea Dumnezeiască.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te cu râvnă, Sfinte Pavel, Preaalesule, te-ai arătat minte, făcându-te acum ascultător cuvintelor celor negrăite şi ca un părtaş obiceiurilor, în Rai te-ai făcut părtaş şi izbăvirii, luând cununa Împărăţiei lui Hristos cea Preafrumoasă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un viteaz ostaş, te-ai arătat acuzator a tot eresul, Dumnezeiesc apărător al Ortodo xiei, sfinţite mucenice, fiind luminat arătat cu Razele harului, pururea Lăudate Pavel şi strălucit cu Lumina Treimii Celei Nezidite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îmbrăcându-Se Cuvântul cu Trup din tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi Întrupându-Se, a vieţuit în lume ca un Milostiv, rămânând nu mai puţin decât întâi fără de trup. Şi pe cel ce odinioară a chinuit pe toţi, l-a surpat cu Dumnezeiască Putere.

Irmosul:

Tot neamul pământesc să salte cu Duhul fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.



SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Ca unul ce eşti la nume şi următor vasului celui ales, părinte, ai răbdat primejdii şi prigoniri pentru credinţă şi ai ajuns la Roma ca şi el, cuvioase, propovăduind pretutindeni cinstea cea întocmai a Treimii. Drept aceea săvârşind călătoria, în Armenia după vrednicie ai luat cununa de la Domnul, ruşinând pe Macedonie şi pe Arie cel fără de Dumnezeu. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.



SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Întărind dogma cea Dumnezeiască, ai zdrobit graiul cel fără de Dumnezeu, Sfinte Pavel, de Dumnezeu înţelepţite, ruşinând pe Arie. Că ai propovăduit pe Fiul de o Fiinţă cu Tatăl, întărind pe credincioşi. Părinte cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.



SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Nu s-a despărţit de Firea cea Dumnezeiască Întrupându-Se în pântecele tău, ci, făcându-Se Om, a rămas Dumnezeu, Cel Ce după naştere te-a păzit pe tine Maică Fecioară ca mai înainte de naştere, Preacurată, Însuşi Domnul. Roagă-L pe El neîncetat să ne dăruiască nouă mare milă.



SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mieluşeaua Cuvântului cea Neîntinată, Fecioara Maică, cea fără de stricăciune, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a Răsărit dintr-însa fără de dureri, tânguindu-se precum se cădea unei maici, striga: vai mie, Fiul meu, cum pătimeşti? Vrând să scapi pe om din necinstea patimilor.