Viața pe scurt a sfinţilor mucenici Pavel şi Iuliana, sora lui

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Aurelian, în Ptolemaida. Erau fraţi de acelaşi sânge; se trăgeau dintr-un neam ales şi fuseseră crescuţi în chip deosebit de frumos, mai mult cu evlavia, decât cu laptele. Pavel citise cu multă grijă Scripturile cele de Dumnezeu insuflate şi cugetând adânc la înţelesul lor, încă de pe când era tânăr astupa gurile ereticilor cu foarte multă uşurinţă şi era un propovăduitor plin de zel al iconomiei Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la noi. Când împăratul a venit odată în cetatea aceea, Pavel, văzându-l, a îmbărbătat pe sora lui să aibă curaj şi să fie plină de îndrăzneală, de vreme ce o mare ispită se va abate asupra cetăţii lor. Iar el s-a întrarmat cu semnul Crucii. După ce s-a însemnat cu semnul Crucii, neîndoindu-se că este întărit, s-a înfăţişat la împărat şi a dat pe faţă deşertăciunea închinării la idoli. Pentru aceasta a fost prins şi fiind spânzurat a fost strujit cu gheare de fier. Dar sora lui văzându-l aşa, a început să strige împotriva tiranului, că fratele ei este chinuit pe nedrept. Dar, fiind prinsă şi ea, a fost spânzurată şi strujită la fel ca fratele ei; dar sfinţii care din toate aceste chinuri rămăseseră nevătămaţi au fost puşi în lanţuri de fier şi aruncaţi în închisoare. Îngerul Domnului arătându-li-se în închisoare, au fost sloboziţi din lanţuri şi fiind hrăniţi îndeajuns de înger, au adus mulţumiri lui Hristos. Şi, fiind aduşi din nou înaintea împăratului şi nevoind să jertfească idolilor, au fost supuşi la nenumărate chinuri, iar după aceea li s-au tăiat capetele. În felul acesta s-au mutat către Domnul, primind cununa muceniciei sfântul Pavel şi sora lui sfânta Iuliana.

Viața pe lung a sfinţilor mucenici Pavel şi Iuliana, sora lui

 Aurelian împăratul (270-275) dăduse poruncă în toată lumea contra creştinilor, ca toţi să aducă jertfă zeilor; iar cei care s-ar împotrivi, să fie lipsiţi de viaţa aceasta prin munci cumplite. Deci, chiar el trecînd prin Asiria, a venit în Fenicia şi a intrat în cetatea Ptolemaida, ca pe toţi creştinii să-i silească la jertfa idolească.

    Într-acea vreme, fericitul Pavel cu sora sa Iuliana, văzînd pe împăratul intrînd în cetate, şi-a însemnat faţa cu semnul crucii, grăind către Iuliana: "Îndrăzneşte, sora mea, şi nu te teme, căci îţi zic ţie că mare ispită vine asupra creştinilor".

    Împăratul Aurelian, văzînd pe Pavel făcîndu-şi cruce, a poruncit să-l răpească şi să-l ţină în legături pînă dimineaţa. Iar a doua zi, punîndu-şi scaunul său la loc de privelişte, înaintea a tot poporul şi şezînd la judecată, a pus înainte la întrebare pe fericitul Pavel şi i-a zis: "Ticălosule, pentru ce ieri ai îndrăznit a face pe faţa ta semnul cel creştinesc, cînd m-ai văzut intrînd în cetate? Au doar n-ai auzit poruncile noastre împărăteşti, care sînt date împotriva creştinilor?"

    Fericitul Pavel a răspuns: "Am auzit porunca ta, dar nimeni nu poate să aducă asupra noastră, a creştinilor, atîta frică, încît să fim nevoiţi a ne lepăda de adevăratul Dumnezeu şi să nu mărturisim pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru că muncile aduse de tine asupra noastră sînt de scurtă vreme, nici nu pot să înfricoşeze şi să vatăme pe cei ce se tem de Dumnezeu; iar muncile cele de la Dumnezeu sînt veşnice, ca şi slava pe care o dăruieşte Dumnezeu neamului creştinesc. Deci cine este atît de nebun, ca, părăsind pe Dumnezeul cel viu, să voiască a se închina idolilor celor surzi şi muţi? Cînd Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos grăieşte în Evanghelie: Tot cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Părintelui Meu, Cel ce este în cer.

    Aurelian a zis: "Vezi cît ţi-am răbdat ţie? Apropie-te acum şi jertfeşte zeilor, ca să nu te pierd cu moarte grea!" Fericitul Pavel a zis: "Eu alt Dumnezeu nu ştiu, ci numai pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Căruia de la strămoşii mei îi slujesc cu inima curată". Atunci Aurelian a zis către chinuitori: "Spînzurîndu-l şi munciţi-l tare pe acesta, pînă ce va veni Hristos al lui şi-l va scoate din mîinile noastre".

    Şi îndată aceia au început să împlinească porunca, spînzurîndu-l pe lemn. Iar el se ruga lui Dumnezeu cu mare glas, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al adevăratului Dumnezeu şi Tatăl, a Cărui naştere nimeni nu poate să o înţeleagă, nici îngerii, nici arhanghelii, nici domniile, nici începătoriile, nici stăpîniile, nici puterile, nici heruvimii, nici serafimii, fără numai Însuşi Tatăl, ajută-mi mie smeritului şi lepădatului robul Tău, şi scoate-mă din mîinile lui Aurelian".

    Domnul nostru Iisus Hristos îndată i-a uşurat acele munci, încît nici nu simţea dureri în rănile ce i se puneau asupră-i. Iar mireasa lui Hristos, Iuliana, văzînd pe fratele său muncit, a alergat la judecător, strigînd cu mare glas: "Tiranule Aurelian, de ce munceşti aşa de cumplit pe fratele meu, fără vină?"

    Iar Aurelian a zis către slugi: "Descoperiţi degrabă capul acestei femei şi s-o bateţi tare peste faţă, ca să nu mai grăiască faţă de noi cu aşa îndrăzneală; iar pe acel necurat om să-l munciţi mai cumplit, deoarece zice că Hristos este apărător şi ajutător al său".

    Fericita Iuliana cu bărbăţie a zis: "Mă mir că, fiind împărat, te înnebuneşti şi nu înţelegi puterea lui Hristos, prin care se uşurează muncile celor ce-L cheamă cu adevărat". Iar Aurelian a zis către cei ce stăteau împrejurul lui: "Femeia aceasta, văzîndu-mă vorbind cu blîndeţe, mai mult se sălbăticeşte". Apoi iarăşi, uitîndu-se cu mînie spre dînsa, a zis: "Apropie-te de zei şi te închină lor, că nu vei scăpa din mîinile mele".

    Sfînta Iuliana a răspuns: "Eu de muncile tale nu mă tem, nici nu am grijă de certările tale, că în ceruri este Dumnezeu, Care poate să ne izbăvească din mîinile tale cele păgîne; deci cîte munci ai, pune-le asupră-mi, ca dintru acele singure să cunoşti că Domnul meu Iisus Hristos este cu mine".

    Aurelian a zis: "Văd frumuseţea ta şi de aceea te cruţ, nevrînd să te pierd. Te rog, pleacă-te şi jertfeşte zeilor, ca să pot să te iau pe tine femeie după lege, şi, împreună cu mine, vei împărăţi în toată vremea vieţii noastre; iar fratele tău, pentru chinuirea lui, va fi mult răsplătit, căci cu mare cinste şi boierie mai mult decît pe toţi îl voi cinsti". Iar Sfînta Iuliana, ridicîndu-şi ochii la cer, şi cu semnul crucii însemnîndu-şi faţa sa, cu bucurie a rîs. Iar Aurelian a zis: "Pentru ce rîzi de blîndeţea mea?"

    Sfînta a răspuns: "Nu fac strîmbătate blîndeţii tale, ci, bucurîndu-mă, rîd, căci Mirele meu ceresc, care voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască, şade pe scaunul cel sfînt al Său, pe a Cărui frumuseţe dumnezeiască cu ochii cei sufleteşti o văd. Acela mă învaţă ca nevoinţa cea mucenicească de bună voie s-o primesc; iar pe tine, ca pe un om hulitor, să te trec cu vederea, de vreme ce, deşi eşti împărat, totuşi te închini lemnului şi pietrei".

    Acestea auzindu-le Aurelian, s-a pornit spre mînie şi a zis muncitorilor: "Spînzuraţi pe femeia aceea şi munciţi-o tare, ca să cunoască cum că stă înaintea împăratului". Începînd muncitorii a munci pe Sfînta, Sfîntul Pavel, fratele ei, s-a uitat spre dînsa şi i-a zis: "Nu te teme, sora mea, de muncile ce ţi se pun asupra ta de către tiran, nici nu te înspăimînta de îngrozirile lui, căci puţin răbdînd aici, ne vom odihni la Împăratul nostru Hristos, în veci".

    A zis Aurelian către muncitori: "Munciţi-o şi mai tare şi-i spuneţi să nu fie mîndră şi nebună". Iar Sfînta Iuliana fiind muncită cu nemilostivire şi auzind cuvintele împăratului, iarăşi a zis: "Tiranule Aurelian, ţie ţi se pare că mă munceşti pe mine, dar eu nu simt muncile, cu ajutorul Hristosului meu". Zis-a Aurelian: "Măcar că minţi şi te faci cum că nu le simţi, dar eu te voi birui muncindu-te mult". Sfînta a zis: "Nu mă va lăsa Domnul meu Iisus Hristos, nici va voi ca să fiu biruită de tine. Căci Acela este Cel ce-mi ajută acum şi întotdeauna, pînă la sfîrşit, ca puterea şi creştineasca Lui răbdare s-o cunoşti; iar pe tine, va porunci Dumnezeul meu ca să te muncească cu focul cel veşnic şi nestins; şi va cere de la tine sufletele oamenilor, pe care le-ai pierdut cu viclenele tale înşelăciuni".

    De aceste cuvinte ale sfintei mai mult mîniindu-se Aurelian, a poruncit să aducă o căldare cu smoală şi, punînd foc dedesubt, s-o fiarbă. Fierbînd smoala în căldare mult, încît nici nu era cu putinţă cuiva a se apropia, a poruncit să arunce într-însa pe Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana. Deci, aruncaţi fiind, şi-au ridicat ochii lor la cer şi într-un glas se rugau, zicînd: "Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, Isaac şi Iacov, Cel ce Te-ai pogorît în cuptorul cel de foc la Sedrah, Mesah şi Avdenago, în ţara Babilonului, nici nu i-ai lăsat pe dînşii să se vatăme de foc; Tu, Stăpîne Iisuse Hristoase, Cel ce eşti lumină neajunsă, taină şi slavă a Tatălui, dreapta Dumnezeului Cel Preaînalt, Cel ce Te-ai întrupat pentru păcatele noastre şi cu oamenii ai vieţuit, vrînd să mîntuieşti sufletele cele înşelate şi stricate, pe care vrăjmaşul diavol cu ticăloşie le-a pogorît pînă la cel mai de jos tartar şi prăpastie, precum şi ucenicul lui Aurelian acum face; izbăveşte-ne pe noi din aceste dureroase munci".

    Astfel rugîndu-se ei, smoala ce clocotea s-a schimbat în apă rece, încît toţi cei ce erau de faţă se minunau de puterea lui Dumnezeu şi Îl preamăreau; iar Aurelian, îndrăcindu-se de mînie, n-a preamărit pe Dumnezeu, ci i se părea că este meşteşug vrăjitoresc.

    Apoi a poruncit să scoată pe sfinţi din căldare, în care nici urmă, nici miros de smoală n-a aflat, fără numai apă rece. Atunci le-a zis Aurelian: "Vi se pare că pe oamenii cei ce sînt aici şi privesc la voi i-aţi înşelat, ca să socotească cum că a sosit la voi ajutorul Dumnezeului vostru, iar nu cu meşteşug vrăjitoresc s-a răcit căldarea? Mă jur pe zeii mei că voi face ca să nu vă ajute vrăjitoria voastră şi voi, slăbind de muncile cele grozave şi de arderea focului, veţi jertfi zeilor, chiar nevrînd".

    La acestea Sfîntul Pavel a răspuns: "Nicidecum nu vom lăsa pe Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul şi pămîntul şi ne-a răpit pe noi din întuneric şi ne izbăveşte din mîinile tale. Niciodată, tiranule Aurelian, nu ne vei putea birui pe noi, ca să ne închinăm idolilor voştri cei fără de glas, fără de suflet şi nesimţitori. Deci, munceşte-ne pe noi cu muncile care ştii şi atunci vei cunoaşte puterea Dumnezeului nostru".

    Atunci a poruncit Aurelian ca să aducă două paturi de fier, şi, aducînd mulţime de cărbuni de la baia poporului, să le ardă foarte tare şi pe sfinţii mucenici să-i pună pe aceste paturi arse şi cu untură de porc topită să le ungă.

    Făcîndu-se aceasta, Aurelian a zis: "Acum am biruit meşteşugul vostru cel vrăjitoresc şi aveţi să cunoaşteţi cine este Aurelian; să vie acum Hristos al vostru şi să vă ajute vouă". Sfînta Iuliana a răspuns: "Aici cu noi este Hristos al nostru, Care ne ajută şi nu lasă focul să ne vatăme; iar tu nu-L vezi, de vreme ce nu eşti vrednic a-l vedea; însă te sfătuiesc ca, lepădînd nebunia ta, să te apropii de Hristos. Căci dacă vei voi să crezi în El, căindu-te, te va primi, căci este iubitor de oameni şi milostiv, iertînd cu lesnire păcatele oamenilor; iar de nu te vei întoarce către El, vei fi dat focului celui veşnic". Şi fiind arşi sfinţii pe paturile acelea, au rămas nevătămaţi de foc.

    Văzînd aceasta, doi din muncitori au strigat: "Nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeul Cel ceresc, Care ajută lui Pavel şi Iulianei". Iar împăratul, mîniindu-se asupra chinuitorilor acelora, a poruncit să-i ucidă cu sabia pe amîndoi ca pe nişte înşelaţi şi ca pe cei ce ar fi luat aur de la creştini, ca să nu muncească cumplit pe mucenici.

    Apoi, ducîndu-i la tăiere, îi învăţa Sfîntul Pavel, zicînd: "Nu vă temeţi, căci nu veţi muri în veci, ci veţi fi părtaşi sfinţilor şi împreună moştenitori ai cereştii Împărăţii". Iar ei, auzind aceea, au stat şi se rugau, zicînd: "Stăpîne, Doamne, Iisuse Hristoase, adevăratul Dumnezeu, pe care Pavel şi Iuliana Te propovăduiesc, fii Tu împreună şi cu noi, căci murim, nefăcînd nici un rău". Ei zicînd aceasta, au fost tăiaţi, iar numele lor sînt Cvadrat şi Acachie.

    După sfîrşitul acelora, alţi muncitori au fost puşi ca să ardă pe sfinţi pe paturile cele înfocate şi turnau sare pe foc, ca mai tare să se aprindă. Însă sfinţii nu aveau grijă de chinuire, ci mai vîrtos ocărau pe tiranul. Iar el, ruşinîndu-se că nu i-a biruit, a poruncit să-i arunce în temniţă, punîndu-le nişte lemne grele pe grumazul lor şi obezi la picioare. Apoi cu lanţuri legîndu-le mîinile, încă şi piroane ascuţite făcute în chipul scaiului celui ascuţit cu ghimpi, care creşte pe cîmp, a poruncit să le aştearnă pe sub ei în temniţă, şi să-i pună pe acelea ca să nu aibă cît de mică uşurare în dureri, ci mai mult să se muncească pe piroanele care împungeau coastele lor. Apoi a poruncit să-i păzească cu dinadinsul, ca să nu vină vreun creştin la dînşii şi să le dea mîncare sau băutură.

    Fiind miezul nopţii şi sfinţii zăcînd pe acele piroane ascuţite şi rugîndu-se, deodată a strălucit o lumină în temniţă şi îngerul Domnului, stînd înaintea lor, le-a zis: "Pavele şi Iuliano, slugile Dumnezeului Cel de sus, sculaţi-vă şi preamăriţi pe Dumnezeu".

    Acestea zicînd îngerul, s-a apropiat şi s-a atins de lanţuri şi de obezile lor şi îndată toate s-au sfărîmat şi au căzut de pe trupurile lor. Atunci rănile lor s-au vindecat şi sfinţii s-au făcut sănătoşi. Şi iată două paturi aşternute s-au văzut şi masă pregătită înaintea lor plină de toate bunătăţile. Îngerul a zis către sfinţi: "Odihniţi-vă pe paturi şi primiţi hrana pe care v-a trimis-o vouă Iisus Hristos". Iar Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana, şezînd pe paturi şi luînd pîine în mîini, şi-au ridicat ochii în sus şi au mulţumit lui Dumnezeu; apoi au mîncat şi au băut cele primite de la Dumnezeu şi s-au întărit.

    Văzînd cei care erau acolo legaţi lumina care strălucise în temniţă şi pe sfinţi dezlegaţi, paturile şi masa dinaintea lor, iar pe dînşii văzîndu-i mîncînd şi veselindu-se, au alergat la dînşii şi se minunau foarte. Apoi se făcură părtaşi de aceeaşi masă care era pregătită cu mînă nevăzută şi au preamărit pe Dumnezeu Cel ce a arătat un dar ca acesta robilor Săi şi, crezînd în El, s-au făcut creştini.

    A treia zi împăratul, şezînd la judecată, a pus dinainte pe Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana şi le-a zis: "Oare încă nu v-au învăţat muncile ce vi s-au făcut ca, depărtîndu-vă de nebunia voastră, să vă apropiaţi de zei şi să le aduceţi jertfă?" Sfîntul Pavel a răspuns: "Această nebunie de a nu mă lepăda de Hristos să-mi fie în veci şi tuturor celor ce iubesc pe Dumnezeu. Căci cel nebun al lui Dumnezeu este mai înţelept decît oamenii, iar înţelepciunea lumească este nebunie la Dumnezeu. Cu adevărat aş fi fost nebun, dacă m-aş fi depărtat de Dumnezeul Cel adevărat şi m-aş fi închinat diavolilor voştri".

    Aurelian, mîniindu-se, a poruncit să-i spînzure goi pe lemnul cel de muncă şi să le strujească coastele cu unghii de fier. Iar ei, fiind în munci, se rugau lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Dumnezeului Celui viu, Cela ce eşti lumină nestricată creştinilor, arată-ne faţa Ta şi ajută-ne; nu ne lăsa pentru numele Tău cel sfînt!"

    Astfel rugîndu-se ei, Mîntuitorul le-a uşurat chiar acolo durerile lor, fiind înaintea lor nevăzut, şi sfinţii nu simţeau muncile. Iar unul din chinuitori, anume Stratonic, fiind pus să strujească coastele Sfintei Iuliana, văzînd frumuseţea trupului ei, s-a rănit de ea şi, cruţînd-o de strujire, îşi oprea mîinile lui.

    Sfînta, înţelegîndu-i gîndul, cu piciorul stîng l-a împins, zicîndu-i: "Stratonice, fă porunca tiranului şi nu mă cruţa, căci am pe Împăratul meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul Cel veşnic ce se îngrijeşte de sufletul meu şi de durerile cele trupeşti mă uşurează".

    Stratonic, aruncînd unealta de chinuire pe care o avea în mîini, alergă spre judecata împăratului, strigînd: "Aureliane, tiranule şi păgînule, pentru ce ai ridicat o muncire nedreaptă ca aceasta asupra creştinilor? Ce rău ţi-au făcut oamenii care slujesc adevăratului Dumnezeu, ca să pătimească chinuri cumplite ca acestea? Au doar pentru aceea că cinstesc pe Hristos, Stăpînul tuturor?"

    Acestea auzind, împăratul s-a înspăimîntat şi a tăcut ca la un ceas. După aceea, a zis: "Au şi tu, Stratonice, te-ai făcut părtaş nebuniei acelora? Au frumuseţea Iulianei te-a amăgit? Sau te-a vînat cu cuvintele ei femeieşti?" Iar Stratonic, ridicîndu-şi ochii la cer, a văzut feţele sfinţilor mucenici celor spînzuraţi la mucenicie, ca nişte feţe de îngeri ai lui Dumnezeu. Apoi îndată îngrădindu-se cu semnul Crucii, s-a repezit spre necuratul altar idolesc ce era făcut acolo, pe care l-a răsturnat şi l-a călcat cu picioarele, strigînd: "Iată şi eu sînt creştin! Fă cu mine ce voieşti, o, tiranule!"

    Aurelian, mîniindu-se, a poruncit să-i taie capul. După ce îl duseră la locul cel de tăiere, s-a rugat lui Dumnezeu, grăind: "Doamne, Iisuse Hristoase, pe Care Pavel şi Iuliana propovăduindu-Te şi păzindu-se cu dumnezeirea Ta petrec nebiruiţi şi ruşinează pe tiranul, Ţie mă rog, primeşte şi sufletul meu întru împărăţia Ta cerească şi nu mă lepăda pe mine, care, în acest ceas, am mărturisit numele Tău cel Sfînt înaintea tiranului Aurelian". Aceasta zicînd, îi tăiară capul; iar creştinii, luîndu-i trupul, l-au ascuns.

    Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana toată ziua aceea au fost munciţi şi n-au slăbit în chinuri. Deci a zis Aurelian către Sfînta Iuliana: "O, necurată femeie! cum, în munci fiind, ai putut să înşeli pe chinuitor şi morţii lui te-ai făcut pricină?" A răspuns sfînta: "Eu nu l-am înşelat pe el, nici pricinuitoare a morţii lui nu m-am făcut, ci Hristos, Cel ce m-a ales pe mine mireasă Lui, Acela şi pe dînsul l-a chemat la Sine, ca pe un vrednic. Pentru că, de nu ar fi fost vrednic, n-ar fi putut veni la cununa mucenicească niciodată. Ci îl vei vedea întru Împărăţia cerurilor odihnindu-se, iar pe tine muncindu-te în văpaia gheenei. Atunci vei începe a-ţi bate ticălosul tău piept, văzînd un om care a fost oarecînd sub tine, simplu şi de lepădat, iar dincolo, mai sus de tine, fiind lîngă Hristos, încununat cu slava Împărăţiei cerurilor. Atunci te vei umple de jale şi vei striga cerînd milă, dar niciodată pe aceea n-o vei cîştiga".

    După aceasta, Aurelian a poruncit să-i dezlege pe mucenici de la muncire şi să-i arunce în temniţă. Apoi iarăşi, într-aceeaşi seară, scoţîndu-i din temniţă, a poruncit să-i închidă în feredeul (baie) cel de adunare şi, chemînd descîntători şi fermecători şi pe cei ce ştiu a fermeca vietăţile, le-a poruncit să le aducă pe toate cîte le-ar avea mai cumplite: vipere, aspide şi şerpi cu coarne şi să le închidă pe acelea în feredeu, împreună cu mucenicii.

    Deci s-a făcut aşa, şi mulţime fără de număr de jivine le-au adunat fermecătorii în feredeul acela la sfinţi şi le-au închis. Dar se tîrau jivinele acelea pe lîngă picioarele sfinţilor mucenici şi nu-i vătămau pe dînşii. Iar sfinţii şezînd fără de frică, cîntau şi slăveau pe Dumnezeu. Şi au petrecut sfinţii închişi împreună cu jivinele în feredeu trei zile şi trei nopţi, iar în a patra noapte a trimis Aurelian ca să se înştiinţeze, dacă Pavel şi Iuliana sînt mîncaţi de jivine.

    Venind trimişii, cînd s-au apropiat de uşă, au auzit pe sfinţi cîntînd psalmi şi preamărind pe Dumnezeu. Apoi voind să se înştiinţeze mai cu dinadinsul despre ceea ce se face înăuntru, s-au suit pe zidul feredeului şi, printr-o ferestruică pe deasupra uitîndu-se, au văzut înăuntru lumină strălucind şi pe Sfîntul Pavel împreună şezînd cu sora sa, Sfînta Iuliana; iar pe îngerul lui Dumnezeu stînd lîngă dînşii şi nelăsînd jivinele să se apropie de sfinţi. Aceasta văzînd-o, au alergat şi au spus împăratului Aurelian.

    Sculîndu-se dimineaţa, împăratul a şezut la judecată şi a poruncit judecătorilor şi fermecătorilor să-şi ia jivinele din feredeu, iar pe mucenici să-i aducă la judecată. Venind aceia la uşile feredeului, au început a chema la ei jivinele cu meşteşug fermecătoresc, însă jivinele nu-i ascultau. Iar după ce s-au deschis uşile feredeului, îndată toate jivinele alergînd asupra vrăjitorilor şi asupra altor oameni care veniseră cu dînşii acolo, i-au muşcat, vătămîndu-i de moarte şi au fugit la locurile lor.

    După ce s-au risipit jivinele, au venit trimişi de la tiranul şi luînd pe sfinţii mucenici la judecată, i-au adus la dînsul. Iar tiranul, căutînd spre dînşii şi zîmbind, le-a zis: "Fericit mi se pare că sînt eu acum, că stau de vorbă cu voi, fiindcă nădăjduiesc a dobîndi lucru mare de la voi. Aşa mă jur pe zei că, de-mi veţi spune mie adevărul, multe şi mari daruri veţi lua de la mine şi veţi fi stăpînitori ai împărăţiei mele; dacă îmi veţi spune că este adevărat ceea ce am auzit de la cei ce au privit prin ferestruică la voi în feredeu, cum că stăpînul nostru, zeul Apolon, a venit la voi şi v-a ajutat, apărîndu-vă de jivine, pe care l-aţi văzut de faţă cu ochii voştri".

    A răspuns Sfîntul Pavel: "Noi pe Apolon nu-l ştim şi nici nu l-am văzut vreodată; căci sîntem din numărul celor ce slujesc adevăratului Dumnezeu, Cel ce a gătit mîntuire robilor Săi. Dar sufletul tău va pieri de moarte, căci nu voieşti să cunoşti adevărul şi să vii la pocăinţă. Ci mai ales multa îndărătnicie a tiraniei tale te-a adus să huleşti pe slujitorul lui Dumnezeu cel fără de trup, adică pe îngerul cel sfînt, pe care Domnul nostru Iisus Hristos l-a trimis la noi ca să astupe gurile jivinelor, tu cu hulă îl numeşti Apolon al tău". Mîniindu-se Aurelian, a poruncit ca să-l bată peste obraz cu vergi de plumb pe Sfîntul Pavel, zicîndu-i: "Nu răspunde astfel cu mîndrie şi nebuneşte, cînd ştii că stai înaintea împăratului".

    După bătaia aceea, poruncind tiranul ca pe Sfîntul Pavel să-l ducă de la divan, a pus înaintea sa mai aproape pe Sfînta Iuliana şi i-a zis ei: "Stăpînă a sufletului meu, Iuliano, mă rog ţie şi te sfătuiesc să nu urmezi nebuniei fratelui tău, că te văd pe tine că eşti fecioară cuminte şi cu mare înţelegere. Drept aceea, ascultă-mă pe mine şi-mi fii mie stăpînă şi împărăteasă; căci te voi lua pe tine mie însumi spre însoţire şi voi pune stîlpi de aur ca închipuire asemănării tale, prin toate cetăţile lumii".

    Dar sfînta a răspuns: "Nicidecum nu mă înşeli pe mine, Aureliane, tiranule şi păgînule! Nu vei putea vîna cu vicleşugul tău pe roaba Dumnezeului Cel de sus, nici mă vei duce pe mine la moartea cea veşnică. Poate voieşti să mă lipseşti pe mine de slava lui Hristos şi de cereasca Împărăţie? Dar nu vei putea". Deci a poruncit Aurelian să ducă pe sfînta de la divan şi să aducă iarăşi pe Sfîntul Pavel şi i-a zis lui: "Iată, Pavele, sora ta Iuliana s-a făgăduit înaintea noastră să aducă jertfe zeilor; pentru aceasta am s-o iau pe ea de soţie şi va fi stăpînă peste toată împărăţia mea. Deci şi tu, încredinţîndu-te, îndeplineşte porunca şi, apropiindu-te, jertfeşte zeilor, ca să-mi fii mie prieten şi te voi cinsti cu cea mai dintîi boierie".

    Sfîntul Pavel a răspuns: "Cu adevărat ai minţit că sora mea ar fi voit să se depărteze de la Hristos, Mirele său Cel preacurat şi fără de moarte, şi cu tine necuratul şi cu diavolii tăi ar fi voit să se însoţească. Dar nu este lucru de mirare că ai minţit, căci ai tată pe diavolul, care este tată al minciunii, şi de dînsul învăţîndu-te a minţi, aceeaşi o faci pe care şi el o face; şi nu poţi, într-alt chip, pe cineva a-l vîna, decît numai cu minciuna. Dar în zadar te osteneşti, că pe noi nu ne vei putea vîna cu mincinoasa ta amăgire, chiar de ne-ai făgădui împărăţia a toată lumea".

    A zis Aurelian: "Pînă cînd cu neruşinare ne vei dosădi pe noi bîrfitorule şi nebunule? Astfel mă jur pe zei că în toate chinurile de muncă vă voi munci şi nimeni nu vă va scoate din mîinile mele". Şi a poruncit să aprindă foc şi să aducă paisprezece beţe de fier şi în foc să le pună. Apoi să-i lege dinainte mîinile şi picioarele şi un par de fier să pună printre mîini şi printre picioare şi să-l înfigă în pămînt; şi cu beţele cele înfocate să-l bată cîte doi ostaşi, schimbîndu-se. Ostaşii care se schimbau îşi schimbau şi toiegele, luînd pe cele arse din foc. Iar pe Sfînta Iuliana a poruncit s-o ducă la desfrînare şi s-o batjocorească. Şi mulţi din popor care erau de faţă, alergau întrecîndu-se unul pe altul, ca să intre mai întîi la dînsa, că erau ca nişte dobitoace în faţa frumuseţii ei.

    Dar cînd era dusă la locul de desfrînare, îndată îngerul Domnului a venit înaintea ei, zicîndu-i: "Nu te teme, Iuliano, că Domnul tău Iisus Hristos, Căruia îi slujeşti, m-a trimis să te apăr, ca să se preamărească numele cel Sfînt al Lui, în toţi cei ce se tem de Dînsul". Şi lovea îngerul cu orbire pe acei desfrînaţi care voiau să îndrăznească spre sfînta, scuturîndu-i ca pe nişte praf de la picioarele miresei lui Hristos, încît nu se puteau apropia de dînsa. Deci, pipăind pereţii, nu ştiau unde merg.

    Văzînd poporul acel lucru, striga ca şi cu o gură, grăind cu mare glas: "Mare este Dumnezeul lui Pavel şi al Iulianei, Care pretutindeni mîntuieşte şi acoperă pe cei ce se tem de El". Iar cei ce erau orbiţi, plecîndu-şi genunchii, strigau către sfînta: "Iuliano, roaba Dumnezeului de sus, am greşit înaintea ta nebuneşte, poftind a îndrăzni spre tine, ci ne iartă ca o slujitoare a Dumnezeului Cel bun şi te roagă pentru noi Hristosului tău, să ne dăruiască vederea". Sfînta Iuliana, milostivindu-se spre dînşii, a luat puţină apă şi, ridicîndu-şi ochii spre cer, a chemat pe Domnul, grăind: "Dumnezeule adevărat, Iisuse Hristoase, Mîntuitorule al tuturor oamenilor, auzi-mă pe mine roaba Ta şi arată acum semnele şi minunile pe care le faci fiilor oamenilor şi dăruieşte acestora vedere, ca să se preamărească numele Tău cel sfînt".

    Zicînd aceasta, a stropit cu apă pe toţi cei orbiţi şi îndată au văzut; şi căzînd la pămînt, mulţumeau lui Dumnezeu şi alergînd la biserica creştinească, îşi mărturiseau greşelile cu pocăinţă şi s-au făcut creştini, învrednicindu-se de Sfîntul Botez.

    Sfîntul Pavel, fiind chinuit de muncitori din porunca împăratului şi bătut fără cruţare cu beţe de fier arse în foc, schimbîndu-se slugile şi beţele, striga către împăratul, grăind: "Aureliane, tiranule păgîn, ce rău am făcut ca să mă munceşti aşa de cumplit şi fără de Dumnezeu; căci cu adevărat Stăpînul meu Iisus Hristos îmi uşurează durerile, iar pe tine te aşteaptă moştenirea veşnicului foc, care este gătită ţie şi diavolului care te-a ridicat asupra noastră".

    Aurelian a zis: "Pavele, unde este Iuliana, sora ta? Zici că este fecioară şi iată că acum este batjocorită prin desfrînare. Oare, o mai socoteşti a fi mireasa lui Hristos?" Sfîntul răspunse: "Cred Dumnezeului meu, Cel ce-mi uşurează durerile şi mă izbăveşte din izvodirile tale cele viclene, că şi pe sora mea o va apăra şi o va păzi fără de prihană de toată spurcăciunea, fiindcă a trimis din cer pe îngerul Său, s-o păzească".

    După un ceas, a grăit iarăşi: "Iată se întoarce sora mea fără de prihană, avînd curăţia nevătămată şi vine să-mi vadă legăturile şi rănile". Aceasta o grăia Sfîntul, văzînd cu ochii prooroceşti toate cele ce se făcuseră cu Sfînta Iuliana, căci tiranul trimisese să aducă pe sfînta de la desfrînare. După ce a adus pe sfînta la judecată, văzînd-o Sfîntul Pavel, s-a umplut de mare bucurie şi se veselea, luminîndu-se la faţă. Apoi Aurelian a zis către Sfînta: "Iuliano, s-au săturat desfrînaţii de frumuseţea ta?"

    Sfînta a răspuns: "Frumuseţea, cuviinţa şi toată podoaba mea este Hristos al meu, Care a trimis pe îngerul Său şi m-a păzit curată pe mine, smerita roaba Sa; căci am nădăjduit spre El şi slăvesc preasfînt numele Lui, că numai El este Dumnezeu, Care face minuni şi nu este alt Dumnezeu afară de El". Tiranul a poruncit apoi să-l dezlege pe Pavel.

    După aceasta, din poruncă împărătească, a fost săpată o groapă adîncă, ca de trei stînjeni, au aprins foc într-însa şi au umplut-o cu lemne; apoi, după ce au ars lemnele desăvîrşit şi s-au făcut mulţi cărbuni de foc în groapa aceea, tiranul a poruncit să arunce în ea pe Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana. Iar ei bucuroşi mergeau spre groapa cea înfocată, binecuvîntînd pe Dumnezeu. Şi chemînd pe Mîntuitorul Hristos în ajutorul lor, s-au însemnat cu semnul Crucii şi s-au aruncat în foc. Deci stăteau în foc cîntînd şi lăudînd pe Domnul, pentru că îngerul Domnului pogorîndu-se din cer, a izgonit puterea focului din groapă, aruncînd cărbunii afară, iar pe mucenici i-a păzit întregi şi nevătămaţi. Şi stăteau sfinţii în groapă, cîntînd şi grăind: "Bine eşti cuvîntat, Dumnezeule, Împăratul veacurilor, că Ţi-ai adus aminte de smerenia noastră şi ai stins văpaia focului, trecînd ca un bun greşelile noastre; Tu ne-ai păzit întregi şi sănătoşi pe noi nevrednicii, de mînia tiranului Aurelian". Şi se auzeau în popor toate cuvintele lor şi mulţi din elini, văzînd puterea lui Dumnezeu, s-au umplut de bucurie cu inima şi, lepădîndu-se de idoli, au crezut în Hristos.

    Apoi împăratul a poruncit să astupe cu pietre pe sfinţii care erau în groapă; dar îndată s-a făcut tunet înfricoşat şi fulgere, arătîndu-se un nor de foc vărsîndu-se pe pămînt şi s-a auzit glas din cer, zicînd: "Aureliane, te vei duce în focul gheenei, care ţi s-a gătit ţie şi tatălui tău, diavolul". Atunci s-a înfricoşat Aurelian cu tot poporul elinesc. Apoi tiranul a poruncit să scoată pe sfinţi din groapă şi să-i închidă în temniţă. Iar ei slăveau pe Dumnezeu de toate minunile, pe care le-a făcut pentru dînşii.

    A şaptea zi, şezînd Aurelian la judecată, a poruncit slujitorilor să aducă pe toţi idolii de aur şi de argint pe care îi avea, împodobiţi cu pietre de mare preţ şi a aşternut sub picioarele lor porfira sa împărătească. Apoi, aducînd pe Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana, a zis către dînşii cu mînie: "Apropiaţi-vă şi vă închinaţi zeilor, că nu veţi scăpa din mîinile mele".

    Iar Sfîntul Pavel cu îndrăzneală a răspuns: "Niciodată, tiranule, nu vom lăsa pe Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pămîntul. Deci nu nădăjdui că ne vei pleca vreodată spre închinarea idolilor". Aurelian zise: "Vrednicule de cumplită moarte, oare ţi se pare că aceştia sînt idoli? Nu cunoşti puterea care este într-înşii?" Grăit-a Sfîntul Pavel: "Acest Zeus, care zici tu că este zeu, a fost om, care învăţase meşteşugul vrăjitoresc şi, fiind mai mult decît toţi oamenii pătimaş şi prea neînfrînat, oricîte femei şi fete le vedea frumoase, vrînd să fie cu ele, le înşela în multe feluri cu vrăjile; căci se prefăcea uneori în taur, alteori în chip de pasări, în vulturi şi în lebădă iar alteori în aur şi aşa, amăgind şi prihănind mulţi oameni, se socotea de dînşii ca Dumnezeu şi se cinstea. Şi, ca să nu mai grăiesc pe rînd toate ale lui fapte fără de ruşine şi fără de lege, căci ştiu că te mînii auzind, însă nu de mînia ta mă tem, ci, ca să nu se vatăme urechile celor ce aud, voi tăcea celelalte.

    Dar celălalt care este lîngă Zeus şi care se numeşte Apolon, au nu din desfrînare este născut, dintr-o femeie ce se numea Latona, care l-a născut între doi copaci? Şi acela multe fapte urîte a făcut, urmînd tatălui său Zeus? Asemenea şi Dionisos, numitul vostru zeu, au doară nu este născut din desfrînare, din Semele, fata lui Kadmos?" Iar Aurelian a zis către sfînt: "Minţi, ticălosule! Au nu din Hera, maica zeilor, este născut Dionisos?" Sfîntul Pavel a rîs şi a zis: "Au este vreun Dumnezeu născut din femeie şi care a început a fi Dumnezeu, nefiind mai înainte Dumnezeu şi oare are Dumnezeu femeie şi naşte din femeie fii?"

    Atunci Aurelian a zis: "Necuratule şi bîrfitorule, pînă cînd cu mincinoase vorbe şi cu dosădiri huleşti şi ocărăşti pe zeii noştri? Au doar Iisus Hristos al vostru, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeu ceresc, nu este născut din femeie?" Răspuns-a Sfîntul Pavel: "Nu eşti tu vrednic să povesteşti tainele lui Dumnezeu; însă ca să nu se vatăme cu cuvintele tale cei ce stau împrejur, de trebuinţă este a spune pe scurt, despre aceea ce întrebi: La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul şi toate cele de pe dînsele, mările şi toate cele ce sînt într-însele.

    După aceea a zidit pe om după chip şi asemănare, fiind curat şi fără nici o răutate, drept şi binecredincios şi l-a pus în Raiul cel plin de bunătăţi, făcîndu-i şi soţie din coasta lui. Iar tatăl vostru, diavolul, nesuferind să vadă pe om într-o fericire ca aceea, a amăgit pe Eva şi printr-însa pe Adam, spre călcarea poruncii lui Dumnezeu. Şi a fost izgonit Adam împreună cu Eva din Rai şi a născut fii şi fete, din care s-a umplut lumea; şi tot neamul omenesc era supus sub moartea păcatului, ce intrase în lume prin călcarea de poruncă. Şi toţi strămoşii noştri cei drepţi se pogorau în iad, ca şi cei nedrepţi; că împărăţise moartea, precum Apostolul lui Hristos grăieşte, de la Adam şi peste cei ce nu greşiseră, după asemănarea călcării de poruncă a lui Adam.

    De aceea, Tatăl Cel ceresc, Atotputernicul Dumnezeu, milostivindu-Se spre neamul omenesc şi voind a-l ajuta, a trimis pe Fiul Său, ca să ia asupra Sa trup omenesc şi să mîntuiască pe Adam şi pe cei ce erau împreună cu dînsul fiind ţinuţi în legăturile iadului. Iar Fiul lui Dumnezeu este Cuvîntul Tatălui, Cel mai înainte de toţi vecii născut dintr-Însul. El este înţelepciunea Lui, puterea şi dreapta Lui, pentru a Cărui întrupare, Arhanghelul Gavriil bine a vestit Sfintei Fecioare cea preacurată şi preacinstită, născută din proorocească şi împărătească seminţie, întru al cărei preacurat şi sfinţit pîntece Însuşi Dumnezeu, adică Cuvîntul Tatălui Cel nevăzut, sălăşluindu-Se, a luat asupra Sa trup, cînd a zis către dînsa îngerul: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine. Şi iarăşi: Duhul Sfînt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfîntul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

    Deci, S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul Tatălui, din Fecioara cea fără de prihană, cu trup, cu care S-a îmbrăcat ca şi cu o haină, pentru mîntuirea oamenilor. Pentru că nimeni nu putea să-L vadă pe Dumnezeul Cel adevărat, aşa precum este El, deoarece Dumnezeu este foc care mistuieşte; nici nu poate omul vieţuind pe pămînt, să vadă faţa lui Dumnezeu şi să fie viu. De aceea, întrupîndu-Se, Dumnezeul nostru, S-a născut şi ca un prunc cu lapte a fost hrănit, desăvîrşit fiind cu Dumnezeirea.

    După aceea a fost prunc tînăr, crescînd cu trupul ca om desăvîrşit şi împreună a locuit cu oamenii treizeci şi trei de ani, umblînd prin cetăţi, prin laturi şi prin sate, bine făcînd tuturor şi izbăvind pe cei asupriţi de diavol. Apoi S-a răstignit de voie pe lemnul Crucii, ca să dea mîntuire lumii celei pierdute prin înşelăciunea diavolească. Şi, murind cu trupul, S-a pogorît în iad cu sufletul Său cel Sfînt şi a sfărîmat porţile cele de aramă şi a frînt zăvoarele cele de fier. Apoi a scos din întuneric şi din legăturile diavoleşti sufletele sfinţilor şi în părţile cele de sus le-a ridicat, iar a treia zi a înviat din morţi cu trupul Său.

    După înviere S-a arătat ucenicilor şi la mulţi alţii, care au crezut într-Însul cu adevărat; şi a stat pe pămînt, mîncînd şi bînd cu Apostolii, încă patruzeci de zile. După aceea S-a înălţat la cer şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, cu trupul Său. Iar acum diavolul se vaietă de durere, deoarece Hristos Dumnezeu L-a surpat sub picioarele creştinilor, ca să se calce de cei ce intră întru Împărăţia cerului, de care tu eşti străin, căci ai parte de veşnicul foc al gheenei, care este moştenirea tatălui tău, diavolul".

    Acestea auzindu-le Aurelian, s-a tulburat la faţă de mînie şi scrîşnind din dinţi, a zis: "Bîrfitorule şi necuratule, multe cuvinte mincinoase te-am lăsat pe tine să grăieşti cu îndelungată răbdare. Dar pînă cînd te voi lăsa a mă ocărî pe mine şi a huli pe zei? Acum vă grăiesc vouă cuvîntul cel mai de pe urmă: de nu jertfiţi zeilor, cu cumplite morţi vă voi pierde".

    Iar Sfîntul Pavel şi Iuliana cu mare glas au strigat, zicînd: "Creştini sîntem şi spre Hristos avem nădejde! Zeilor tăi nu ne vom închina şi diavolilor tăi nu vom sluji şi nici de muncile tale nu ne temem. Scorneşte asupra noastră munci cîte voieşti, căci credem în Dumnezeu. Iar tu vei fi biruit de Hristos, Cel ce ne întăreşte pe noi şi biruieşte ale tale înrăutăţite şi tirane meşteşugiri".

    Atunci Aurelian a poruncit ca pe Sfîntul Pavel să-l lege de un lemn şi cu foc aprins să-i ardă faţa. Iar propovăduitorul lui Hristos a strigat: "Nu ocărî pe Împăratul şi Stăpînul a toată lumea şi nu-L huli pe El". Sfînta Iuliana a strigat şi ea: "Tiranule necurat, ce rău a făcut fratele meu, ca aşa de cumplit să-l munceşti?" Iar Aurelian a poruncit ca tot astfel să lege şi pe Sfînta Iuliana, s-o muncească şi cu foc să-i ardă faţa ei, căreia îi şi zicea: "Femeie, fără de ruşine, ruşinează-te, precum se cuvine femeilor".

    Sfînta a răspuns: "Cu adevărat, Aureliane, te voi asculta pe tine, cel ce-mi porunceşti să mă ruşinez, fiind eu femeie. Însă mă ruşinez de Hristos Dumnezeu, Care este viu înaintea ochilor mei şi nu pot a-L lăsa şi a mă închina diavolilor, căci cred cu tărie în Dumnezeul meu". Aurelian, văzîndu-se ocărît de sfinţii mucenici, se mînia şi totodată se ruşina şi a poruncit ca tot trupul lor să-l ardă. Iar poporul care privea la chinuirea sfinţilor, striga cu mare glas: "Împărate Aureliane, judeci cu nedreptate şi tot cu nedreptate îi munceşti pe aceia; dacă nu voiesc să aducă jertfe zeilor, dă asupra lor răspuns de moarte".

    Atunci Aurelian, temîndu-se ca să nu se scoale cineva din popor împotrivă, a dat răspuns ca să li se taie capetele, iar trupurile lor să se arunce spre mîncarea cîinilor, a fiarelor şi a păsărilor. Astfel au fost duşi sfinţii la moarte, bucurîndu-se, veselindu-se şi cîntînd cuvintele psalmului: Mîntuitu-ne-ai pe noi, Doamne, de cei ce ne supără şi pe cei ce ne urăsc i-ai ruşinat!

    Fiind scoşi afară din cetate la locul cel de tăiere, Sfîntul Pavel a rugat pe gealat, ca mai întîi să taie pe Sfînta Iuliana, căci se temea, ca nu cumva ea să se înfricoşeze văzînd tăierea lui. Iar Sfînta Iuliana, însemnîndu-se cu semnul Crucii, şi-a întins grumazul, veselindu-se, şi i l-au tăiat. Sfîntul Pavel, văzînd pe sora sa săvîrşită prin mucenicie, şi-a ridicat ochii la cer şi a mulţumit lui Dumnezeu. După aceea, îngrădindu-se însuşi cu semnul Crucii, şi-a întins grumazul, şi i l-au tăiat.

    Deci sfintele lor trupuri zăceau afară din cetate, neîngropate, căci erau puşi ostaşi de împărat să pîndească de departe, ca să nu le fure creştinii. Şi veneau la locul acela cîini şi nu se atingeau de trupurile mucenicilor. Asemenea şi lupii venind, nu numai că nu se atingeau, dar chiar le străjuiau, şezînd lîngă ele nedepărtaţi. Apoi şi păsările mîncătoare de trupuri zburau pe deasupra, însă nici una n-a şezut pe ele, ci numai zburau peste ele ca şi cum le-ar fi păzit şi nici muşte nu lăsau să cadă pe ele. Şi aceasta a fost şapte zile şi şapte nopţi.

    Ostaşii au vestit aceasta lui Aurelian, iar el auzind, a zis: "O, ce farmece de rea credinţă au creştinii, căci nici morţi n-am putut să-i biruim!" Şi a poruncit ostaşilor ca noaptea să se ducă de la strajă, căci nu voia să-i mute ziua, ca să nu fie batjocoriţi de creştini. Făcîndu-se ziuă, creştinii văzînd că ostaşi de strajă nu sînt, mergînd, au luat mult chinuitele trupuri ale Sfinţilor Mucenici Pavel şi Iuliana şi le-au îngropat la ei cu cinste, astfel împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos.

    Pentru toate se cuvine Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, slavă, cinste şi închinare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.