Sfintele Muceniţe Chirienia şi Iuliana (+305)

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Mucenițe: Chiriena şi Iuliana (+ 305)


Chirienia era din cetatea Tarsul, a eparhiei Ciliciei, iar Iuliana, din cetatea Rosana. Pe acestea prinzîndu-le Marcian ighemonul, în vremea împărăţiei lui Maximian, le silea să se lepede de Hristos, dar ele nu s-au supus. Atunci, a poruncit ca să i se tundă părul şi sprîncenele Chirieniei şi s-o poarte goală prin toată cetatea Tarsului, spre rîs şi batjocură. Apoi, ducînd-o împreună cu Iuliana în cetatea Rosanei, le-a dat foc; şi aşa s-au săvîrşit.