Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul, nevoitor în Pustia Ruva din Țara Sfântă (VII)

În această zi, facem pomenirea Sfântului Cuvios Gheorghe Hozevitul, nevoitor în Pustia Ruva din Țara Sfântă (secolul al VII-lea)


Acest cuvios părinte Gheorghe Hozevitul, iubind din tinereţe pe Domnul şi de lume lepădîndu-se, s-a făcut monah, şi a ajuns mai pe urmă părinte al mănăstirii Hozevitul.

    Ducîndu-se apoi la Ierusalim, pentru închinarea la Sfintele Locuri, şi-a petrecut acolo cealaltă vreme a vieţii sale în posturi şi în osteneli; unde s-a şi dus către Domnul.

Troparul Cuviosului Gheorghe Hozevitul, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gheorghe, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Cuviosului Gheorghe Hozevitul, glasul al 8-lea

Lumină prealuminoasă te-ai arătat, Sfinte Părinte Gheorghe, strălucind cu Razele cele Dumnezeieşti, pe cei ce cu credinţă te cheamă pe tine. Roagă-te pentru noi lui Hristos Mântuitorul, Care S-a arătat în Iordan şi a luminat pe cei zidiţi din pământ.