Pomenirea înnoirilor Sfintei Biserici a Învierii Domnului din Ierusalim (+335)

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii „Sfintei Învieri” de la Ierusalim


 Astăzi prăznuim sfinţirea bisericii celei noi, mare şi prea slăvită din Ierusalim; nu aceea pe care împăratul Solomon a zidit-o la Muntele Moriah, ci cea prea minunată, pe care dreptcredinciosul împărat Constantin (306-337), împreună cu cea vrednică de laudă mamă a sa, Elena, a făcut-o în muntele Golgota, locul cel spurcat curăţindu-l de necurăţiile idoleşti, înnoindu-l şi sfinţindu-l. După patima cea de bunăvoie a lui Hristos, după înviere şi după înălţarea la ceruri, acel loc sfînt pe care s-a săvîrşit mîntuirea noastră era urît şi întinat de oamenii cei urîtori de Hristos. Mai ales Adrian, împăratul necurat (117-138), toate aceste sfinte locuri le-a batjocorit cu necuraţi idoli şi jertfe. Şi mai cu seamă cînd în locul celei mai frumoase cetăţi a Ierusalimului, cea risipită de Tit (79-81), a zidit cetatea în numele său, numind-o Elia Capitolina, fiindcă el se numea Eliu Adrian, atunci mormîntul Domnului a poruncit să-l astupe cu ţărînă şi cu pietre, iar pe muntele acela unde Domnul s-a răstignit, a zidit o capişte spurcatei sale zeiţe Venera şi a pus într-însa idol, iar deasupra mormîntului celui dumnezeiesc a pus un alt idol al zeiţei. Şi unde Mieluşelul lui Dumnezeu s-a adus pe sine jertfă Tatălui pentru păcatele noastre, acolo se aduceau necuratele jertfe idolilor şi se săvîrşeau nelegiuite păcate. Asemenea şi în Betleem, unde Cel preacurat din pîntecele celei Preacurate s-a născut, l-a pus pe idolul Adon, ca sfîntul loc să se spurce cu lucruri de ruşine. Şi unde era biserica lui Solomon a zidit o capişte idolească şi a poruncit ca nimeni să nu îndrăznească a numi cetatea aceea Ierusalim, ci să o numească Elia. Acestea toate le-a făcut vrînd ca şi pomenirea numelui lui Iisus Hristos să o piardă pe pămînt; pentru aceea i-a schimbat numele şi cetăţii în care Hristos a făcut multe semne, şi în locurile unde s-a născut, unde s-a răstignit şi s-a îngropat, a făcut locuinţe idoleşti ca urmaşii să uite cu totul pe Hristos şi locurile acelea, pe care au umblat picioarele lui Hristos, să nu le mai pomenească niciodată. Însă ticălosul singur a pierit şi locul cel sfînt iarăşi l-a proslăvit Împăratul slavei, pentru că a ridicat pe împăratul Constantin şi pe mama sa Elena şi pe aceştia, luminîndu-i cu lumina sfintei credinţe, le-a pus în inimă sfînta cetate a Ierusalimului ca să o înnoiască şi biserică prea frumoasă să zidească lui Dumnezeu în acel loc, pe care biserica trupului lui Hristos, cea risipită în trei zile, s-a zidit şi pe toate sfintele locuri de spurcăciunile idolilor să le curăţească şi să le sfinţească.

    Deci, a trimis binecredinciosul împărat Constantin la acest lucru pe sfînta maica sa Elena, cu mulţime de aur la Ierusalim, şi a scris preasfinţitului patriarh Macarie (314-333) ca să adaoge sîrguinţă pentru zidirea bisericii.

    Drept aceea, ajungînd Sfînta Elena la Ierusalim, a risipit toate capiştele idoleşti, idolii i-a sfărîmat şi sfînta cetate de toate spurcăciunile a curăţit-o şi a înnoit-o. Deci, a aflat Cinstita Cruce a Domnului şi mormîntul şi aruncînd ţărîna şi pietrele cu care era astupat a întemeiat o biserică foarte mare pe acel loc şi a îngrădit cu un zid amîndouă locurile acelea unde s-a răstignit Hristos şi unde s-a îngropat, pentru că nu erau departe unul de altul, după cum grăieşte Sfîntul Evanghelist Ioan: "Şi era la acel loc, unde s-a răstignit, grădină, şi în grădină mormînt nou". Deci, acolo a pus pe Iisus pentru că mormîntul era aproape, şi pentru că se apropia vinerea jidovilor, drept aceea a cuprins în zidirea unei biserici şi Golgota şi mormîntul Domnului, şi s-a numit biserica aceea Martirion, adică mărturie. S-a numit aşa ca o mărturie a învierii lui Hristos, că a murit şi a înviat. A zidit Sfînta Elena şi alte biserici în Betleem şi pe Muntele Eleonului şi în grădina Ghetsimani şi la multe locuri sfinte, şi le-a înfrumuseţat cu tot felul de podoabe. Însă biserica aceea de pe mormîntul Domnului era mai frumoasă şi mai mare decît toate, dar săvîrşirea ei chiar împărăteasa Elena nu a văzut-o, pentru că se întorsese la fiul său şi a răposat în Domnul, nesăvîrşită fiind Biserica, că nu era cu putinţă ca o zidire atîta de minunată şi mare să se zidească în puţină vreme; abia în zece ani s-a zidit. Iar după ce s-a săvîrşit biserica, a poruncit dreptmăritorul împărat ca să se adune episcopii din toate ţările în Ierusalim la sfinţirea bisericii şi era multă mulţime de arhierei adunaţi, din Vithinia, din Cilicia şi Cappadocia, din Siria şi Mesopotamia, din Finicia şi Arabia, din Palestina, din Egipt, Africa, Thivania şi din Persia a venit un episcop. Şi credincioşi, mulţime fără de număr, din toată lumea s-a adunat, încît hotarele Ierusalimului nu-i încăpeau pe ei. Şi s-a sfinţit Biserica Învierii lui Hristos în luna septembrie în 13 zile şi tot Ierusalimul s-a înnoit, la treizeci de ani ai împărăţiei lui Constantin. Şi au aşezat sfinţii părinţi, cei ce acolo se adunaseră, ca să se prăznuiască ziua înnoirii după cum făcuse şi Solomon. Că precum Solomon în aşezămîntul cel vechi zidind acea biserică prea slăvită, Sfînta Sfintelor, a legiuit ca în toţi anii în această lună a lui septembrie, în care ea fost sfinţită, să se prăznuiască înnoirile ei de acest lucru şi cum în Evanghelie se pomeneşte: "Şi era atuncea (Ioan 10, 22) sărbătoarea înnoirii Ierusalimului, aşa sfîntul şi întocmai cu apostolii împărat Constantin zidind darul cel nou ca o a doua Sfîntă a Sfintelor, a hotărît, împreună cu sfinţii părinţi, ca să fie prăznuită înnoirea bisericii celei mari din Ierusalim, care este mamă a tuturor bisericilor, de toate bisericile din toată lumea.

    Deci, să prăznuim, mulţumind lui Hristos Dumnezeu, Celui ce, cu patima Sa şi cu învierea, a înnoit toată făptura şi a curăţit biserica sa cea sfîntă de spurcăciunile idoleşti. Să ne înnoim şi noi, fiind biserici ale Dumnezeului Celui viu, lipsindu-ne de omul cel vechi şi întru cel nou îmbrăcîndu-ne. Să ne abatem de la răutăţile noastre cele învechite în noi şi să facem lucruri bune, începînd a umbla în înnoirea vieţii, ca precum oamenii în înnoirea bisericii celei făcută de mînă, aşa îngerii să prăznuiască biserica noastră cea sufletească nefăcută de mînă, pentru că face bucurie în ceruri îngerilor, păcătosul cel ce prin pocăinţă se înnoieşte. De aceasta singur Cel ce nu voieşte moartea păcătoşilor se bucură de pocăinţa şi întoarcerea către făcătorul îngerilor Hristos Dumnezeul nostru, căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Troparul Înnoirii, gl. 4

Precum ai arătat, Doamne, podoaba tăriei celei de sus și celor de jos frumusețea sfântului locaș al măririi Tale, pe care întărește-l în veacul veacului, primește și rugăciunile noastre, ale celor care neîncetat se aduc Ție printr-ânsul. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Cel Ce ești viața și învierea tuturor.

Condacul Înnoirii, gl. 4

Ca un cer multluminos S-a arătat Biserica, luminând pe toți credincioșii, întru care stând, cântă: Această casă întărește-o, Doamne.