Pomenirea Sfântului Cuvios Igor, mare prinţ de Cernigov şi Kiev, care mai apoi s-a călugărit primind numele de Gabriel (+ 1147)
Igor a fost cneazul Cernigovului şi al Kievului.Prigonit de rudeniile lui, el s-a retras din lume şi s-a îmbrăcat în sfîntul şi îngerescul chip. Locuitorii Kievului, nemulţumiţi de dinastia Ogovici, voiau să-i extermine pe toţi membrii ei. De aceea, ei au atacat mînăstirea în care se afla Igor, l-au prins pe tînărul şi nevinovatul schimonah Igor (Gabriel) şi l-au ucis. Multe au fost după aceea urgiile care au căzut asupra locuitorilor Kievului din pricina acestei crime. Dar deasupra mormîntului acestui fericit monah se vedeau adesea lumînări care se aprindeau singure, iar deasupra bisericii în care era înmormîntat s-a văzut un stîlp de foc care urca pînă la cer. Acestea s-au întîplat în anul 1147.