Pomenirea Sfântului Cuvios Andrei, nebun pentru Hristos din Totma în Rusia (+ 1673)

 Fiu al unei familii de ţărani analfabeţi, dar foarte evlavioşi‚ din regiunea Vologda (1638), Cuviosul Andrei şi-a primit educaţia în cadrul slujbelor bisericii din satul său. Când i-au murit părinţii, a intrat ca frate în Mânăstirea Galici din Episcopia de Kostroma. Egumenul, care era un înţelept, a observat harismele lui duhovniceşti şi l-a încurajat să urmeze greaua şi neobişnuita asceză a nebuniei pentru Hristos. Aşadar, Andrei a părăsit mânăstirea ca să urmeze o viaţă de rătăcitor, dar îl vizita adesea pe stareţul său pentru a-şi mărturisi faptele şi gândurile. Când stareţul său a plecat din această viaţă, Andrei s-a stabilit lângă biserica Învierii din oraşul Totma, unde nu-l cunoştea nimeni.Toată noaptea se ruga, iar ziua aduna milostenii pe care apoi le împărţea săracilor. Iarna şi vara mergea desculţ şi se hrănea doar cu pâine şi apă. În fiecare an făcea un pelerinaj la Sfintele Locuri din regiune. Într-o zi, s-a întâlnit cu căpetenia unui trib sălbatic care suferea de o afecţiune a ochilor. Căpetenia a cerut de la ascetul, care avea deja faima de făcător de minuni, să-l vindece. Andrei a fugit, dar barbarul şi-a spălat ochii cu zăpada pe care păşise sfântul şi s-a vindecat.

Slăbit de asceză şi de lipsuri, Cuviosul Andrei şi-a prevăzut ziua mutării sale şi a chemat un preot ca să-l împărtăşească cu Tainele cele Preacurate. La puţin timp după aceea l-au găsit mort într-o cameră, unde cinstitul său trup răspândea o bună-mireasmă cerească (10 octombrie 1673). Mai târziu, Cuviosul s-a arătat unei bolnave în timp ce dormea, i-a dat să sărute Evanghelia pe care o ţinea în mână şi i-a spus să se ducă să se roage la mormântul său. Când s-a trezit, femeia era deja tămăduită.