Pomenirea Sfântului Cuvios Vladislav, fiul Sfântului Simeon, ctitor şi monah la Mănăstirea Milecino din Serbia (secolul al XIII-lea)

Sfântul Ștefan, întâiul rege încoronat al Serbiei, avu 4 fii: Radoslav, Vladislav, Uroș și Predislav. Primii 3 vor cârmuiră Serbia unul după altul, iar Predislav, la îndemnul unchiului său, sfântul Sava, arhiepiscopul sârbilor (pomenit la 14/27 ianuarie), depuse voturile monahale devenind mai târziu Sava al II-lea, cel de-al treilea arhiepiscop al Serbiei, trecut și el în rândul sfinților.

Cel dintâi dintre fiii sfântului Ștefan așezat pe tronul împărătesc fu Radislav care însă din pricina firii sale lipsite de tărie, fu părăsit de soția sa Ana și renunță la vrednicia împărătească. Apoi merse la unchiul său, sfântul Sava care îl făcu monah cu numele Iovan.

Sfântul Sava binecuvântă căsătoria dintre sfântul Vladislav și Bieloslava, fiica lui Ivan Asan, țarul Bulgariei, iar mai apoi urcarea acestuia pe tronul domnesc.

După o călătorie de mai multe zile călare prin Bulgaria, sfântul Sava ajunse la Târnovo unde fu primit cu mare cinste de țarul Ivan Asan. În preajma Bobotezei, sfântul Sava fu cuprins de febră puternică și mulțumind lui Dumnezeu că îi îndeplinise dorința de a muri într-o țară străină, se mută la odihna cea de Sus, la 14 ianuarie 1234.

Aflând de adormirea sfântului Sava și sfătuit de arhiepiscopul Arsenie, sfântul Vladislav trimise socrului său, țarul Ivan Asan, scrisoare de cerere a cinstitului trupul al sfântului ierarh. Primind refuzul acestuia și cuprins de întristare, sfântul Vladislav mai scrise o scrisoare țarului bulgar rugându-l stăruitor:

„Dacă am aflat vreodată milă înaintea ta, prăintele meu, nu-ți închide inima față de mine! Dă-mi sfintele moaște ale unchiului și domnului meu!”.

Mișcat de rugămintea acestuia, țarul chemă sfatul țării care se împotrivi cu hotărâre gândului acestuia. În cele din urmă, sfântul Vladislav hotărî să meargă el însuși la Târnovo însoțit de o suită solemnă, fiind primit cu același fast. Însă gândurile regelui Vladislav se îndreptau mai mult spre unchiul său decât spre mulțimea oamenilor ce-l înconjurau. Pe dată merse la biserica Sfinților 40 de Mucenici și se aruncă dinaintea mormântului sfântului Sava rugându-se cu lacrimi:

– Părintele meu, știu că păcatele mele te-au făcut să părăsești Serbia și ți-au pricinuit chiar moartea într-o altă țară. Dar iartă-mă, pentru dragostea fratelui tău, tatăl meu! Nu-ți uita poporul, pentru care te-ai supus la atâtea necazuri și suferințe, și nu mă îmbrăca în rușine și ocară. Roagă-te lui Dumnezeu și prin rugăciunile tale mișcă inima țarului Ivan Asan să-mi dea moaștele tale, pentru ca nu cumva întorcându-mă fără ele, să cad pradă defăimării poporului meu.

În acea noapte, sfântul Sava se arătă în vis țarului bulgar poruncindu-i să dea sârbilor moaștele sale. A doua zi, fiind scoasă racla cu cinstitele sale moaște, se află trupul întreg și neputrezit, plin de bună mireasmă, și mulți bolnavi și îndrăciți aflați de față se tămăduiră pe dată.

Sfântul Vladislav ctitorise cu câțiva ani în urmă Mănăstirea Mileșeva și ca semn de adâncă prețuire pentru unchiul său și hotărî așezarea cinstitelor sale moaște în acest sfânt lăcaș.

Sfântul Vladislav ajunse vestit pentru iubirea sa cea mare de cei săraci. Pe monedele din vremea sa era scris „Vladislav, robul lui Hristos”.

Născut în anul 1198, fu rege al Serbiei vreme de 9 ani, între anii 1234-1243, mutându-se la cele veșnice în anul 1269 și fiind îngropat în ctitoria sa, Mănăstirea Mileșeva, de unde se arată cald izvor de mângâiere și tămăduire celor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.