Icoana Maicii Domnului din Kaluga a fost descoperită în anul 1748, în satul Tinkova, lângă Kaluga, în casa proprietarului de pământuri, Vasile Kondratevici Kitrov.
Două slujnice ale acestuia au fost puse să facă curățenie în podul casei sale. Una dintre ele, Evdochia, era cunoscută pentru temperamentul ei și pentru limbajul dur și chiar indecent pe care-l folosea. Cealaltă slujnică era modestă și serioasă.
Ele au descoperit un pachet mare învelit într-un sac de pânză. Deschizându-l, au găsit o icoană care înfățișa o femeie îmbrăcată în haine negre, cu o carte în mână. Crezând că femeia din icoană era o călugăriță care vrea să o aducă pe Evdochia pe calea cea bună, cealaltă fată a atenționat-o că se poartă necuviincios și că arată lipsă de respect față de stareța din icoană.
Evdochia a luat în derâdere cuvintele și mustrările colegei sale și, devenind din ce în ce mai furioasă, a scuipat icoana. Pe loc, ea a început să tremure și a căzut jos leșinând. De asemenea, a orbit și a muțit. Tovarășa ei, speriată, i-a povestit stăpânului ce s-a întâmplat.
În noaptea următoare, Împărăteasa Cerului s-a arătat părinților Evdochiei și le-a spus că fiica lor s-a purtat cu necuviință și impertinență față de Ea, și le-a poruncit să citească un paraclis în fața icoanei insultate, apoi să stropească bolnava cu apă sfințită în timpul paraclisului.
După ce s-a săvârșit paraclisul, Evdochia și-a revenit, iar Vasile Kitrov a luat icoana și a așezat-o în propria sa casă, unde a continuat să dea vindecare celor ce se apropiau cu credință. Mai târziu, icoana a fost așezată în biserica parohiei Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Kaluga. În prezent, icoana se află în Catedrala din Kaluga.
Prin intermediul acestei icoane, Maica Domnului a oferit în mod repetat apărare pământului Rusiei în perioadele dificile.
Sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului din Kaluga din 2 septembrie a fost stabilită în amintirea izbăvirii de ciumă din anul 1771. O a doua zi de prăznuire a fost stabilită la 12 octombrie, în amintirea feririi orașului Kaluga de invazia franceză din anul 1812. În anul 1898 a mai fost stabilită o zi de prăznuire, la 18 iulie, ca mulțumire față de Maica Domnului pentru că a protejat orașul împotriva holerei.
Icoana mai este prăznuită, de asemenea, și în prima duminică din Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.