Pomenirea Sfinţilor Mucenici: Mihail, prinţ de Cernigov, şi însoțitorul său, Teodor, făcător de minuni (+ 1246)

Toată tulburarea şi războaiele, sau oarecare alte pagube, cînd le vei vedea cîndva, să nu socoteşti că se fac în zadar sau din vreo întîmplare, ci să ştii că toate acestea prin vrerea Atotputernicului Dumnezeu vin pentru păcatele noastre, ca cei ce greşesc să-şi vină în simţire şi îndreptare. Drept aceea, mai întîi ne pedepseşte Dumnezeu pe noi păcătoşii prin mici certări, iar cînd nu ne îndreptăm, atunci aduce pe cele mari, precum de demult şi asupra israiltenilor. Pentru că asupra acelor care n-au vrut să se îndrepteze de biciul lui Hristos cel de frînghie, a trimis asupra lor alt bici. "Paşte-vei pe ei, zice, cu toiag de fier" (Psalm 2,9), adică pe romani, după proorocia lui Daniil. Iar certările cele mici pe care le trimite Dumnezeu, întîi sînt: tulburări, foamete, morţi năprasnice, războaie şi altele ase-menea acestora. Iar dacă prin acestea păcătoşii nu se înţelepţesc, aduce asupra lor năvălirea cea nemilostivă şi mai grea a celor de alt neam, ca măcar aşa să-şi vină în simţire oamenii, şi să se întoar-că din căile cele rele, după cum zice proorocul: "Cînd îi ucidea pe ei, atunci îl căutau pe El". Aşa se făcu la tot pămîntul cel rusesc. Că, atunci cînd noi am mîniat bunătatea prea milostivului Dumnezeu prin obiceiurile noastre cele rele, şi îndurarea Lui am amărît prea mult, iar întru simţire a veni şi abătîndu-ne de la rău spre a face bine nicidecum n-am vrut, atunci s-a mîniat Domnul foarte mult cu iuţime asupra noastră şi a vrut să pedepsească cu pedeapsă prea cumplită fărădelegile noastre.

Deci, a trimis asupra noastră pe barbarii cei neîndumnezeiţi şi fără de omenie, care se numesc tătari, cu împăratul lor Batus, prea păgînul, şi cel prea fărădelege care năpădind cu nenumărată mulţime a puterii lor cea păgînească asupra pămîntului rusesc, în anul facerii lumii 6746, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul în anul 1238, au sfărîmat toată puterea împăraţilor şi domnilor creştini, toate cetăţile le-au risipit, şi tot pămîntul cu sabie şi cu foc le-au prădat şi le-au făcut pustii, neputînd nimeni să stea împotriva puterii lor celei fără de Dumnezeu, care pentru păcatele noastre ne-a dat Dumnezeu, şi cu care s-au plinit zisele proorociei: "De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pămîntului veţi mînca, iar de nu Mă veţi asculta, sabia vă va mînca pe voi". Într-acea vreme, creştinii cei ce scăpau de sabie şi de robie se ascundeau prin munţi şi prin pustii neumblate, şi puteai să vezi ca pe o privelişte tristă locuinţele omeneşti, cetăţile şi satele pustii, şi pe unde vieţuiau fiarele cele sălbatice acolo sălăşluiau oamenii, ascunzîndu-se de barbari.

Pe timpul acela, domn al Kievului şi al Cernigovului era bine-credinciosul şi pururea pomenitul marele Mihail, fiul lui Vsevolod roşul, nepotul lui Oleg, care din tinereţe se deprinsese la viaţă îmbunătăţită. Căci pe Hristos iubindu-L, Aceluia Îi slujea din tot sufletul şi strălucea într-însul nerăutate sufletească, pentru că era blînd, smerit şi iubitor spre toţi, şi spre săraci foarte milostiv. Iar prin rugăciuni şi prin post plăcea totdeauna lui Dumnezeu, şi cu toate lucrurile cele bune îşi împodobea sufletul său, încît era în el frumoasă sălăşluire lui Dumnezeu, făcătorul său. Deci, avea acest binecredincios domn un dregător iubit lui, în toate bunătăţile asemenea cu el, anume Teodor, cu care şi sufletul său pentru Hristos şi-a pus, pătimind de la spurcatul Batus, precum se va arăta mai departe.

Acest binecredincios şi de Hristos iubitor era cîrmuitor la domnia cea mare a Kievului; a trimis rău-credinciosul Batus pe tătarii săi să cerceteze Kievul. Iar aceia văzînd mărimea şi frumuseţea lui, s-au mirat, şi întorcîndu-se au spus lui Batus de prea fru-moasa cetate a Kievului. Apoi iar Batus a trimis la voievodul Mihail în Kiev, amăgindu-l pe el ca să i se închine lui. Dar marele domn Mihail, înţelegîndu-le înşelăciunea lor că cu vicleşug vor să ia cetatea şi să o pustiască, pentru că auzise de necredinţa acelor barbari care pe toţi cu nemilostivire îi ucidea, chiar dacă de voie li se predau şi li se închinau lor. Deci, a poruncit ca pe trimişii aceia să-i piardă, apoi înştiinţîndu-se de puterea tătărască cea mare care se revărsa cu multă mulţime (că era oaste mare, sute de mii) ca lăcustele, a năvălit peste tot pămîntul Rusiei, şi a luat cetăţile cele tari.

    Și cunoscînd că nu se poate să rămînă întreg Kievul de vrăj-maşii ce se apropiau, a fugit la unguri, cu dregătorul şi prietenul său Teodor. Şi era necunoscut în pămînt străin, ascunzîndu-se de dumnezeiasca mînie, ascultînd pe cela ce zice: "Ascundeţi-vă puţin, pînă ce va trece mînia Domnului". Iar după plecarea lui din Kiev, alţi domni ai Rusiei voiau să-l aibă, dar nu putură să apere Kievul de necuratul Han al tătarilor Batus, care cu toată puterea sa mer-gînd, a luat Kievul, ca şi Cernigovul, şi pe celelalte cetăţi şi domnii mari şi tari ale Rusiei le-a pustiit cu foc şi cu sabie, în anul facerii lumii 6748, iar de la întruparea lui Dumnezeu-Cuvîntul în anul 1240.

Atunci, marea cetate a marii domnii a Rusiei, fu risipită cu desăvîrşire de mîna păgînilor urîtori de Hristos. Şi aşa au căzut oamenii cei puternici de sabia tătarilor, unii ucişi, iar alţii duşi în robie. Bisericile cele frumoase le spurca şi le ardea, încît s-au împlinit cuvintele Psalmistului David: "Dumnezeule, intrat-au nea-murile în moştenirea Ta, pîngărit-au locaşul Tău ce sfînt, ... pus-au trupurile robilor Tăi mîncare păsărilor cerului, trupurile celor cu-vioşi ai Tăi, fiarele pămîntului. Vărsat-au sîngele lor ca apa împre-jurul Ierusalimului şi nu era cine să-i îngroape" (Psalm 78,1).

Acestea toate întîmplate în pămîntul Rusiei, auzindu-le voievodul Mihail aflat în străinătate, se tînguia nemîngîiat, pentru fraţii săi cei de o credinţă, şi pentru pustiirea pămîntului său. Apoi i s-a făcut lui înştiinţare, cum că oamenilor ce rămăseseră prin cetăţi, care mai scăpaseră de sabie şi de robie, le-a poruncit barbarul împărat ca să locuiască fără de frică la locurile lor, punînd pe dînşii biruri.

    Și mulţi voievozi ai Rusiei care fugiseră în ţări depărtate, şi în pămînturi străine, auzind aceea, se întorceau în Rusia. Şi închinîndu-se necredinciosului nou-cuceritor, îşi luau domniile lor şi, dîndu-i lui dăjdii, locuiau prin cetăţile lor cele dărîmate.

Deci, şi binecredinciosul domn Mihail, cu dregătorul său Teo-dor, şi cu toţi oamenii săi s-au întors din străinătate, vrînd ca şi ceilalţi să dea biruri cuceritorului şi să locuiască în moşia sa, deşi pustiită, decît să fie pribeag în pămînt străin. A mers întîi în Kiev, şi văzînd sfintele locuri pustii, şi biserica Pecerschii cea frumoasă dărîmată pînă la jumătate a plîns amar, apoi a mers la Cernigov. Şi odihnindu-se el puţin de cale, auzînd tătarii de întoarcerea lui, au mers de la Batus, şi au început a-l chema pe el, ca şi pe ceilalţi domni ai Rusiei la împăratul său Batus, zicînd: "Nu este cu putinţă vouă a locui în pămîntul lui Batus de nu vă veţi închina lui. Deci, să veniţi şi să-i daţi lui închinăciune, să-i plătiţi biruri şi aşa să petreceţi în locaşurile voastre". Şi era o rînduială la necuratul cu-ceritor: că dacă mergea cineva din domnii Rusiei să i se închine lui, vrăjitorii şi jertfitorii tătăreşti îi luau pe ei şi îi duceau prin foc, şi dacă ducea ceva daruri împăratului, din toate acelea luînd cîte o parte mică, o arunca în foc. Apoi, trecînd focul, îi silea să se închine la idoli, la Han, la Cust şi la soare şi îi ducea înaintea barbarului. Şi mulţi din domnii Rusiei au făcut aceasta de frica lui, şi pentru luarea domniei au trecut prin foc, s-au închinat idolilor şi au cîştigat de la cuceritor ceea ce le trebuia.

Deci, auzind binecredinciosul domn Mihail că mulţi din principii Rusiei, amăgindu-se de mărirea lumii acesteia, s-au închinat la idoli, îi era foarte jale, şi rîvnind după Domnul Dumnezeul său, a gîndit să meargă la păgînul cel nedrept şi mai viclean decît tot pămîntul, şi să mărturisească pe Hristos cu îndrăzneală înaintea lui şi să-şi verse sîngele său pentru Domnul. Acestea gîndindu-le şi cu duhul aprinzîndu-se, a chemat pe credinciosul său sfetnic, Teodor, şi i-a spus lui gîndul său. Iar el, binecunoscător şi credincios fiind, a lăudat un gînd ca acela al stăpînului său, şi făgădui să nu se depărteze de dînsul pînă la sfîrşit, ci împreună cu dînsul să-şi pună şi el sufletul său pentru Hristos. Şi aşa sfătuindu-se amîndoi, au întărit cuvîntul, ca neschimbat şi nemutat să meargă şi să moară pentru mărturisirea lui Iisus Hristos.

Deci, sculîndu-se, a mers la părintele său cel duhovnicesc, anume Ioan, vrînd să-i spună lui sfatul său. Şi mergînd la dînsul, a zis voievodul: "Vreau părinte să merg la păgînul, ca şi toţi prinţii Rusiei". Iar duhovnicul auzînd cu greu acest cuvînt şi din adînc suspinînd, a zis: "Mulţi au mers acolo, şi sufletele lor şi le-au pierdut, făcînd voia aceluia şi închinîndu-se focului şi soarelui şi celorlalţi idoli. Deci, şi tu de vrei, mergi cu pace, te rog numai să nu le jertfeşti lor, nici să faci ceea ce au făcut ei pentru domnie vre-melnică. Să nu treci prin focul păgînilor, să nu te închini la urîţii lor zei, căci unul este Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Şi nimic să nu intre în ruga ta din spurcatele bucate cele jertfite idolilor, ca să nu-ţi pierzi sufletul tău".

Iar voievodul cu dregătorul au zis: "Noi vrem ca pentru Hristos să ne vărsăm sîngele nostru, şi să ne punem pentru dînsul sufletele noastre, ca să-i fim Lui bine primită jertfă". Aceasta au-zind-o Ioan, s-a bucurat cu duhul şi căutînd cu ochi veseli la dînşii, le-a zis: "De veţi face acestea veţi fi fericiţi, şi într-acest neam de pe urmă, din nou vă veţi numi mucenici". Apoi, învăţîndu-i pe ei din Evanghelie şi din alte cărţi, i-a împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine ale trupului şi sîngelui Stăpînului şi i-a binecuvîntat cu pace, zicîndu-le: "Domnul Dumnezeu să vă întărească, şi să vă trimită harul Sfîntului Duh, ca să fiţi tari în credinţă şi îndrăzneţi în măr-turisirea numelui lui Hristos, şi viteji în pătimire şi să vă împreune pe voi Împăratul Ceresc cu ceata celor dintîi sfinţi mucenici". Şi aşa se duseră la casele lor.

Apoi gătindu-se de cale, au dat bineţe casnicilor lor şi s-au dus degrab, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi aprinzîndu-se cu dragostea inimii către Dînsul şi dorind cununa mucenicească precum doreşte cerbul izvoarele apelor. Ajungînd ei la împăratul Batus cel fără de Dumnezeu, l-a înştiinţat pe el de venirea lor, şi chemînd vrăjitorii şi jertfitorii săi, le-au poruncit ca şi pe voievodul Cernigovului, du-pă obicei, să-l treacă prin foc, şi să-l silească a se închina la idoli, apoi să-l aducă înaintea lui. Mergînd vrăjitorii la voievod, îi ziseră lui: "Te chiamă marele împărat". Şi luîndu-l, îl duceau la acesta. În urma lui, a stăpînului său, se afla Teodor, dregătorul său. Cînd a ajuns la locul unde era focul cel aprins de amîndouă părţile iar prin mijloc cale gătită, pe care treceau mulţi, pe care şi pe voievodul Mihail voia să-l treacă, atunci voievodul le-a zis: "Nu se cade creştinilor să treacă prin acel foc pe care necuraţii îl au în loc de Dumnezeu. Eu sînt creştin, deci nu voi merge prin foc, nici mă voi închina făpturii, ci făcătorului mă închin, Tatălui şi Fiului şi Sfîn-tului Duh, Care este Unul în Treime Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pămîntului". Aceste cuvinte, vrăjitorii şi jertfitorii auzindu-le, s-au umplut de ruşine şi de mînie, şi lăsîndu-l au alergat să spună păgînului împărat.

În acea vreme se apropiară de sfîntul voievod Mihai alţi domni ai Rusiei, care merseseră cu dînsul la închinăciunea cuce-ritorului, între care era voievodul Boris al Rostovului. Acelora, fiindu-le milă de el, şi rupîndu-li-se inima pentru dînsul, şi temîndu-se de împărăteasca mînie cea asupra lor, sfătuiau pe Mihail să facă voia împăratului, "ca să nu pierim, ziceau ei, şi noi cu tine. Căci poţi să faci porunca cu amăgire şi să te închini focului şi soarelui, numai ca să te izbăveşti de mînia necredinciosului şi de cumplita moarte. Iar cînd te vei întoarce cu pace la locul tău, vei face cum vei vrea, căci nu va cere Dumnezeu, nici se va mînia de aceasta asupra ta, pentru că ştie că nu cu voie o faci aceasta. Deşi de la duhovnicul se va socoti ţie aceasta păcat, noi toţi vom lua asupra noastră pocăinţa ta, numai ascultă-ne pe noi, şi trecînd prin foc, închină-te idolilor tătăreşti, ca şi pe noi să ne mîntuieşti de mînia împărătească şi de amara moarte, şi mult bine vei mijloci pămîn-tului tău". Acestea le ziceau ei cu multe lacrimi sfîntului. Iar feri-citul dregător Teodor, ascultînd cuvintele lor, era în mîhnire mare, temîndu-se ca nu cumva să se lipească voievodul lui de sfatul lor, şi să cadă din credinţă.

    Și apropiindu-se la dînsul, a început a-i aduce aminte de făgăduinţa lui, şi de cuvintele duhovnicului, zicîndu-i: "Adu-ţi aminte binecredinciosule doamne, cum ai făgăduit lui Hristos, să-ţi pui pentru Dînsul sufletul tău, adu-ţi aminte de cuvintele Evangheliei, cu care ne învăţa duhovnicescul părinte: "Căci cine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa". Şi iarăşi: "Căci ce-i foloseşte omului să cîştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea da omul în schimb pentru sufletul său?" (Marcu 8, 35-37; Matei 16, 25-26). Şi iarăşi: "Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri" (Matei 10, 32-33). Voievodul Mihail asculta cu dulceaţă aceste cuvinte de la dregătorul său, şi ardea cu rîvnă după Dumnezeu şi aştepta cu veselie chinurile, gata fiind a muri pentru dătătorul de viaţă Hristos. Iar voievodul Boris, de care înainte am pomenit, îl ruga cu ceilalţi cu dinadinsul, să facă voia tiranului. Dar el a zis către dînşii: "Nu vreau să mă numesc cu cuvîntul creştin şi să fac lucrurile păgînilor"; şi dezlegînd de la sine sabia sa, a aruncat-o la dînşii, zicîndu-le: "Luaţi-vă mărirea lumii aceştia, căci eu nu o vreau".

După aceasta a venit de la împăratul un dregător trimis, cu dregătoria stolnic, anume Eldeg, şi acela a spus sfîntului voievod Mihail împărăteştile cuvinte, zicîndu-i: "Marele Batus îţi zice aşa: De ce nu asculţi porunca mea şi nu te închini zeilor mei? Iată acum îţi stau în faţă două lucruri: viaţa şi moartea; alege una din amîndouă. De vei face porunca mea şi de vei trece prin foc, şi de te vei închina idolilor mei, vei fi viu, şi vei afla mare har de la mine, şi vei fi ţării tale stăpîn. Iar de nu mă vei asculta, şi de nu te vei închina idolilor mei, vei muri cu moarte rea". Iar sfîntul voievod Mihail auzind acele cuvinte împărăteşti grăite de Eldeg, nu s-a înfricoşat deloc, ci a răspuns cu îndrăzneală, zicînd: "Să spui stăpînului tău: aşa îţi grăieşte Mihail voievodul, robul lui Hristos: "De vreme ce ţi s-a încredinţat ţie, împărate, de la Dumnezeu îm-părăţia şi slava lumii acesteia, şi pe noi, pentru păcatele noastre, ne-a supus dreapta Celui prea înalt stăpînirii tale, datori sîntem să ne închinăm ţie ca unui cîrmuitor, şi să dăm cuviincioasa cinste împărăţiei tale. Iar a ne lepăda de Hristos şi a ne închina idolilor tăi, să nu fie. Pentru că nu sînt Dumnezei, ci zidire. Iar la noi sceptrurile prooroceşti grăiesc aşa: Dumnezeii care n-au făcut cerul şi pămîntul, să piară. Căci ce este mai fără de minte decît a lăsa pe Ziditorul şi să se închine cineva zidirii?" Iar Eldeg a zis: "Te înşeli Mihail numind soarele zidire! Spune-mi mie: cine s-a suit la ne-măsurata acea înălţime a cerului şi a făcut un luminător mare ca acela care luminează toată lumea?" Iar sfîntul i-a răspuns: "De voieşti să asculţi, eu îţi voi spune cine a făcut soarele şi toate cele văzute şi nevăzute: Dumnezeu cel fără de început şi nevăzut, şi Fiul Lui cel Unul Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, şi Acela aşij-derea nezidit, nici început, nici sfîrşit avînd; de asemenea şi Duhul Sfînt, cea Intreit alcătuită dumnezeire; însă Unul Dumnezeu, Acela a făcut cerul şi pămîntul şi soarele, căruia voi vă închinaţi, şi luna şi stelele, marea şi uscatul, pe cel întîi om Adam, şi i-a dat lui toate spre slujire. Apoi a pus lege oamenilor, ca să nu se închine nici la o zidire, nici la cele de pe pămînt, jos, nici la acelea din cer, sus, ci să se închine Unuia Dumnezeu, Care pe toate le-a făcut. Aceluia şi eu mă închin. Iar ceea ce-mi făgăduieşte mie împăratul, domnia şi slava lumii acesteia, de aceasta eu nu mă îngrijesc, căci şi împăratul însuşi este vremelnic şi îmi dă vremelnică domnie care mie nu-mi trebuie, căci nădăjduiesc spre Dumnezeul meu în care cred că-mi va da mie împărăţia cea veşnică, care niciodată nu are sfîrşit". Iar Eldeg a zis: "De vei petrece în această nesupunere a ta Mihaile, şi de nu o vei face voia împăratului, vei muri îndată". Iar sfîntul i-a răspuns: "Nu mă tem de acea moarte, care-mi este cîşti-gătoare şi mijlocitoare de veşnica petrecere, cea cu Dumnezeu. Şi ce grăiesc mai multe? Sînt creştin! Şi pe făcătorul cerului şi al pămîntului mărturisesc, întru Dînsul cu neîndoire cred, şi voi muri pentru Dînsul bucurîndu-mă". Deci, văzînd Eldeg că nici cu îmbu-nare nici cu îngrozire nu poate să-l plece la voia tiranului, s-a dus la acesta să-i spună toate cele auzite de la voievodul Mihail.

Iar împăratul auzind cuvintele lui Mihail, cele grăite lui, s-a îndrăcit de mînie şi ca cu o văpaie cu îngrozire suflînd, a poruncit celor ce-i stau înainte ca îndată să ucidă pe Mihail, voievodul Cernigovului. Şi se repeziră slujitorii prigonitorului precum la vînat, sau ca lupii la oaie alergînd. Iar sfîntul mucenic al lui Hristos sta la un loc cu Teodor, negrijindu-se de moarte, ci cîntînd Psalmi, şi ru-gîndu-se lui Dumnezeu cu rîvnă mare. Apoi, cînd văzură pe ucigaşi alergînd spre dînşii, începură a cînta: "Mucenicii tăi Doamne multe chinuri au răbdat, şi cu dragostea ta sfinţii şi-au unit sufletele". Ajungînd ucigaşii la locul acela unde sta sfîntul, l-a apucat ca fiarele, şi întinzîndu-l pe pămînt de mîini şi de picioare, îl băteau fără de milă peste tot trupul, încît şi pămîntul s-a roşit de sînge, şi l-a bătut mult fără de cruţare. Dar el răbdînd cu vitejie nimic nu zicea, fără numai aceasta: "Creştin sînt". Apoi unul din slujitorii împă-ratului, anume Doman, care fusese creştin, şi lepădîndu-se de Hristos a îmbrăţişat păgîneasca credinţă tătărească, acel călcător de lege, văzînd pe sfîntul că răbda cu vitejie muncile, s-a înfuriat asu-pra lui şi ca un vrăjmaş creştinesc şi-a scos cuţitul său şi, întin-zîndu-şi mîna, a apucat pe sfîntul de cap, l-a tăiat şi l-a aruncat de la trup, încă în gură avînd cuvîntul cel de mărturisitor, şi zicînd: "Creştin sînt". O minune prea de mirare! Capul cu sila tăindu-se grăia, şi pe Hristos cu gura mărturisea.

Iar după aceea începură necuraţii a grăi cu fericitul Teodor: "Fă măcar tu voia împăratului, şi te închină la zeii noştri, şi nu numai viu vei fi, ci mare cinste de la împăratul vei lua, şi domnia stăpînului tău o vei moşteni". Iar sfîntul Teodor le-a răspuns: "Domnia stăpînului meu nu o vreau, nici nu-mi trebuie cinste de la împăratului vostru, ci doresc ca pe aceeaşi cale să merg la Hristos Dumnezeu, pe care a mers sfîntul mucenic Mihail voievodul, stă-pînul meu. Căci, precum el, aşa şi eu într-Unul Hristos Făcătorul cerului şi al pămîntului cred şi pentru Dînsul voi să pătimesc pînă la sînge şi la moarte".

Văzînd ucigaşii neplecat pe sfîntul Teodor, l-au apucat şi l-au chinuit cu nemilostivire ca şi pe sfîntul Mihail. Iar mai pe urmă şi cinstitul lui cap îl tăiară zicînd: "Cei ce n-au vrut să se închine prea luminatului soare, aceia nevrednici sînt să vadă soarele". Aşa pătimind sfinţii din nou arătaţi, mucenicii Mihail şi Teodor, şi-au dat sufletele lor în mîinile Domnului, la Septembrie în 20 de zile, în anul facerii lumii 6743, iar de la întruparea lui Dumnezeu-Cuvîntul, în anul 1245. Iar sfintele lor trupuri au fost aruncate spre mîncarea cîinilor şi multe zile au rămas întregi. Căci nimic nu s-a atins de ele, şi aşa, cu darul lui Hristos, au rămas nevătămate. Şi se arăta stîlp de foc asupra trupurilor lor, strălucind cu prea luminoase raze, şi lumini aprinse peste toate nopţile se vedeau, care lucru văzîndu-l credincioşii, cei ce se întîmplase acolo în acea vreme, au luat în taină sfintele lor trupuri şi le-au îngropat cu cinste. Iar după uciderea sfinţilor mucenici, Batus cel fără de Dumnezeu ridicîndu-se încă, a mers cu toate oştirile spre ţinuturile de la miazănoapte şi de la apus, adică spre ţara leşească şi spre unguri. Şi ucis fu blestematul de ungurescul crai Vladislav, şi şi-a luat răul sfîrşit vieţii sale celei rele.

Deci, acela a moştenit iadul, iar sfinţii mucenici moştenesc împărăţia cerului, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.