Pomenirea Sfântului Mucenic Porfirie comediantul din Cezareea, care s-a săvârșit de sabie în timpul împăratului Iulian Apostatul (+ 361)
Acestui sfânt poruncindu-i Iulian Paravatul (adică Apostatul, 361-363), când serba ziua naşterii lui, ca să hulească şi să batjocorească lucrurile cele creştineşti, când voia să intre în apă şi să se afunde ca să batjocorească Sfântul Botez, a strigat tare: "Botează-se Porfirie în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Deci ieşind afară, îmbrăcându-se cu haine albe şi mărturisind că este creştin şi propovăduind aceasta pe faţă, după multe chinuri i s-a tăiat capul. Iar acestea s-au întâmplat la Efes, în anul 361.