Acesta a trăit în a doua jumătate a veacului al XIII-lea, în vremea domniei sfântului țar Ștefan Uroș (1262-1320).
Sfântul Eustatie se născu din părinți evlavioși de la care deprinse învățătura și faptele cele bineplăcute Domnului. Arătându-se încă din fragedă pruncie un copil ales, fu dat de părinți unui dascăl care îl călăuzi în înțelesul adânc al lucrurilor și înțelepciunea dumnezeiască tăinuită în Sfintele Scripturi.
În tinerețea sa, merse la Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail din Zeta (Muntenegru) unde se deprinse cu aspra viețuire. Curând deveni un aspru nevoitor. De acolo plecă într-un pelerinaj la Ierusalim pentru a se închina la Sfântul Mormânt al Domnului, de unde mai apoi porni către Sfântul Munte Athos. Cu inima plină de dulceața viețuirii nevoitorilor de acolo, se așeză în Mănăstirea Hilandar.
Nu după multă vreme, se răspândi vestea asprimii petrecerii sale și a învățăturilor sale și tot mai mulți îl căutau pentru povețe duhovnicești. Mai târziu, fu așezat egumen al mănăstirii.
După o vreme, fu așezat episcop de Jinca. Acolo se arătă pildă pentru toți. Toți se bucurau a avea în bunul lor păstor o pildă de viețuire.
Mai apoi, după adormirea arhiepiscopului Ioanichie, sfântul Eustatie fu ales arhiepiscop al Serbiei, călăuzind astfel binecredinciosul popor sârb vreme de 7 ani.
Împodobit de ani, se mută la cele veșnice, fiind înmormântat în Mănăstirea Zica, iar mai apoi mutat în Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Pec.