Sfântul Cuvios Luca Economul, de la Lavra Peșterilor din Kiev (XIII)

Pomenirea Sfântului Cuvios Luca Economul, de la Lavra Peșterilor din Kiev (XIII)


Acesta s-a nevoit în veacul al XIII-lea în Marea Lavră a Peşterilor. Săvârşindu-şi ascultarea de econom, acesta tăinuindu-se pe sine petrecea în rugăciune necurmată, post aspru, citirea cuvintelor duhovniceşti şi a Sfintei Scripturi şi plecarea cugetului dinaintea lui Dumnezeu şi a aproapelui.

Săvârșindu-şi viaţa, se sălăşlui în cămările cele de Sus ale lui Dumnezeu, iar trupul îi fu înmormântat în Peşterile de Aproape. După o vreme îl aflară nestricat, răspândind bună mireasmă şi izvorând mulţime de minuni până astăzi.