Acesta era pe vremea împaratiei lui Aurelian, din cetatea Efesului si fusese crescut în teatru împreuna cu actorii, care însoteau pe comitele Alexandriei, cu care împreuna a mers si la Cezareea. Si odata închipuind Sfântul Botez crestinesc, s-a botezat de un alt actor mincinos, înfatisându-se acela ca episcop, pentru ca amândoi luau în râs si-si bateau joc de tainele noastre. Iar dupa ce s-a botezat, Porfirie s-a îmbracat si cu haina alba, dupa obiceiul celor ce se boteaza. Si, o minune!, a primit desavârsit legea crestineasca cu harul lui Hristos. Caci dupa ce s-a botezat, s-au aratat înaintea lui îngerii, care l-au învatat sa se închine spre rasarit si sa însemneze pe frunte si peste tot trupul lui cinstita Cruce. Pentru aceasta, în urma acestei minuni, multi au crezut în Hristos. Si prin nor fiind botezati, au venit la Biserica. Acel comite a poruncit Sfântului Porfirie sa lepede credinta crestineasca, dar el n-a voit si pentru aceasta i-a taiat capul. Si asa a luat fericitul cununa muceniciei.