Pomenirea aflării moaștelor Sfântului Cuvios Iov, egumenul şi făcătorul de minuni de la Poceaev (+ 1651), în anul 1659
Sf. Iov s-a născut în Galiţia, în părţile Pocuţiei, în jurul anului 1551, primind din botez numele de Ioan. A primit acasă o educaţie religioasă extrem de profundă, fiind captivat de vieţile sfinţilor şi de operele marilor Părinţi, precum Ioan Scărarul şi Ioan Damaschin. La vârsta de zece ani se retrage din sânul familiei, urmând calea monahismului, fiind primit la mănăstirea Schimbarea la Faţă Ugorniţki. Ca frate de mănăstire, tânărul Ioan începuse drumul ascultării, al smereniei şi al supunerii faţă de ceilalţi. La vârsta de doisprezece ani este tuns în monahism, sub numele de Iov. A petrecut tot timpul în rugăciune, ascultare, meditare, citirea cărţilor sfinte şi mai mult de atât, în deplină smerenie. La vârsta de treizeci de ani s-a învrednicit de harul preoţiei. Viaţa sa virtuoasă a ajuns să fie cunoscută chiar şi de cneazul Constantin Constantinovici, care-l va cere de la egumenul mănăstirii Schimbarea la Faţă Ugorniţki, pentru a fi egumenul mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” din oraşul Dubne. Aici s-a îngrijit prima oară de restabilirea vieţii de obşte din mănăstirea pe care o conducea, precum şi elaborarea de cărţi sfinte. Faima de care se bucura în rândul mirenilor, l-a întristat pe egumenul Iov, care decide ca după douăzeci de ani de conducere a mănăstirii din Dubne să se izoleze în munţii Poceaevului, la mănăstirea Lavra Poceaev. Călugării de aici îl rog să fie egumen, şi astfel monahul Iov devine egumenul mănăstirii de la Poceaev. Aici, egumenul Iov ridică o biserică din piatră în locul celei de lemn existentă, s-a îngrijit de dobândirea de cele necesare traiului monahal, neuitând însă nici de viaţa duhovnicească. În timpul domniei lui Andrei Ferlei (de credinţă luterană), peste Poceaev au trecut vremuri grele: monahilor li s-a interzis să se mai aprovizioneze cu apă, să mai primească pelerini, le-au fost luate pământurile, iar mănăstirea prădată. Adeseori, egumenul Iov se retrăgea într-o peşteră de la Poceaev, unde postea, se ruga, vărsa lacrimi şi cerea mila şi ajutorul lui Dumnezeu. Şi astăzi se mai vede în peştera sa, pietrele şlefuite de numărul necontenit al metaniilor pe care le făcea egumenul. A participat în anul 1628 la sinodul de la Kiev. Moare la data de 28 octombrie 1651, cunoscându-şi adormirea sa cu o săptămână înainte.
Iov după nume şi Iov după faptă
Numele ales pentru tânărul Ioan a fost unul providenţial. În gura egumenului care l-a tuns în monahism s-a aflat voia lui Dumnezeu de-al chema pe tânărul Ioan la desăvârşire şi la imitarea vieţii lui Iov, răbdătorul din Vechiul Testament. Despre cum a împletit în viaţa sa monahul Iov cele duhovniceşti şi întru ce s-a asemănat răbdătorului Iov, biograful său, pe nume Dositei scria: „Nu doar numele ci şi vieţuirea mult pătimitorului Iov din Vechiul Testament a luat părintele nostru Iov, şi nu doar că s-a împodobit cu ea, ci, cu adevărat, toate potrivniciile vieţii le-a biruit. Căci acestuia scârbe peste scârbe şi dureri din dureri i-au venit, cu îngăduinţa lui Dumnezeu; şi încă de bunăvoie, după propria lui dorinţă suferind, necruţându-se pe sine, a păşit pe treptele asprei vieţuiri pustniceşti”.
Nejudecarea aproapelui – pildă a vieţii duhovniceşti
Acelaşi biograf al său, descrie o faptă minunată din viaţa egumenului Iov. Într-o seară, pe când egumenul mergea spre peşteră a surprins un hoţ care luase din hambar hrană. Hoţul când a văzut că a fost prins, a căzut la picioarele egumenului, rugându-l să nu-l de-a în vileag. Stareţul Iov i-a promis că nu v-a povesti nimănui cele întâmplate, iar mai mult de atât l-a ajutat pe hoţ să-şi poată ridica sacul. I-a atras aminte totuşi hoţului de păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi a zilei Judecăţii de apoi, când toate faptele noastre cele văzute şi nevăzute se vor da la iveală, şi fiecare îşi va lua plata după ostenilile sale.
Fapte minunate şi minuni ale Sf. Iov
Timp de şapte ani, după datina monahală, trupul Sf. Iov a stat în mormânt. În toată această perioadă mulţi dădeau mărturie că văd lumină la mormântul său, iar mitropolitul Dionisie Balaban al Kievului, a fost înştiinţat în vis de trei ori despre trupul neputrezit al Sf. Iov. Astfel, la data de 8 august 1659, moaştele Sf. Iov au fost scoase din mormânt şi depuse în pronaosul mănăstirii Poceaevului. A săvârşit multe minuni şi după moarte, dintre care vindecarea egumenului Dositei, aflat pe patul de moarte, şi o tânără bolnavă.
Gândul la moarte, gând mântuitor
Viaţa Sf. Iov de la Poceaev a fost o imitare a mult pătimitorului Iov descris în imaginile Vechiului Testament. Astfel, viaţa egumenului Iov a fost o cerere stăruitoare pentru răbdare, precum şi un îndemn permanent de-a nu plânge necontenit după cei ce au părăsit această viaţă trecătoare. Iată cum descrie Sf. Iov această stare: „Moartea e sigură; paharul amar al morţii este hotărât pentru fiecare; de el nu se poate să se lepede cineva, iar judecata lui Dumnezeu ne atinge pe toţi, căci ea este sabie a lui Dumnezeu, Care nu se uită la faţa omului. Căci moartea nici pe împăraţi nu-i cruţă, nici de bătrâni nu-i este milă, nici de cei viteji nu se îndură, nici pe cei răniţi nu-i ocoleşte, nici frumuseţea nu o jeleşte, nici de lacrimi nu se înduioşează, nici tinereţile nu o opresc pe ea, nici de prunci nu-i pasă, ci pe toţi în chip sigur îi atinge… Să nu socotim pierduţi pe aceia care merg la Dumnezeu! Dreptul Dumnezeu, văzând că ei fac dreptate, întru dreptate îi odihneşte pe ei. Să-i socotim însă pierduţi pe cei care nu s-au luminat cu Sfântul Botez şi pe aceia care se amăgesc pe ei întru nedreptate, făcând nelegiuri şi păcate, pe cei care pier încă de aici, de pe pământ”.
„Bucură-te, părinte Iov, plăcutule al lui Dumnezeu”
Acatistul închinat Sf. Iov de la Poceaev descrie în mod sumar întreaga viaţă, învăţătura şi faptele minunate ale sale. Redăm mai jos un scurt fragment din acest acatist, rugându-l pe Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi de darurile şi de virtuţiile marelui egumen Iov, darul minunat al Poceaevului pentru întreaga lume:
„Purtând grijă de suflet, cuvioase părinte, te-ai nevoit în peşteră, unde zi şi noapte petreceai în rugăciune, în vorbiri cu Dumnezeu. Pentru aceasta lumina harului Său a strălucit în acel loc întunecos precum lumina cea de pe Tabor, îndemnând pe toţi să-ţi cânte ţie:
Bucură-te, tămâie binemirositoare a rugăciunii;
Bucură-te, fântâna nesecată de lacrimi;
Bucură-te, căci cu nevoitorii cei de demult de la Pecerska te-ai asemănat;
Bucură-te, că darurile acelora şi tu le-ai căpătat…
Bucură-te, părinte Iov, plăcutule al lui Dumnezeu, podoaba Lavrei Poceaevului!”