Pomenirea Sfântului Cuvios Dorotei, pustnic în Egipt (secolul al IV-lea)
El a fost un mare nevoitor egiptean, care a vieţuit în veacul al patrulea. El timp de şaizeci de ani a petrecut întru toate nevoinţele pustniceşti, într-o peşteră din Tebaida. El s-a făcut vestit prin neobişnuita lui dragoste de oameni, întru care a strălucit şi cu minunile. Ziua el zidea chilii pentru fraţii ce veneau să se sălăşluiască în apropiere, iar noaptea o petrecea în lucrul mîinilor, întru neîncetată rugăciune şi psalmodie.
Odata, avva Dorotei din Tebaida (sec. al IV-lea) si-a trimis ucenicul sa aduca apa de la put. Cand ucenicul s-a aplecat sa scoata apa, a vazut in put un sarpe veninos urias. Speriat, a scapat vadra din mana si a fugit la batranul sau.
- Parinte, suntem distrusi. Apa este otravita. Am gasit o vipera in fantana!
- Si daca Diavolul hotaraste sa arunce vipere in toate fantanile, o sa mori atunci de sete? l-a intrebat batranul, dand din cap cand a vazut slabiciunea ucenicului.
Dupa aceea, batranul s-a dus la put si a scos el insusi vadra afara. A facut semnul crucii si a baut el primul, apoi a dat si ucenicului sau sa bea.
- Acolo unde este crucea, a spus el, rautatea dusmanului nu poate salaslui.
Un frate, spunea fratilor lucruri folositoare despre egumenul Dorotei, parintele sau, ca era el foarte ostenitor si aspru vietuia, saizeci de ani avand in pestera; in toate zilele, pe zaduf, intru amiaza-zi aduna pietre in pustie si totdeauna facea cu ele chilii si le da celor ce nu-si puteau zidi. Iar eu - a spus fratele - am zis lui odata: "Ce faci parinte, la niste batraneti ca acestea, muncindu-ti trupul prin zaduful cel cumplit?" Si mi-a raspuns mie, zicand: "Ca sa nu ma munceasca el pe mine, il muncesc eu pe el". Si manca, cu masura, in toate zilele, paine uscata si marunte verdeturi de salata, inca si apa bea cu masura. Iar Dumnezeu imi este martor ca nu l-am vazut pe el intinzandu-si picioarele, nici dormind pe rogojina, nici pe pat. Ci in toata noaptea, sezand, impletea cosnite de smicele de finic si din ele isi cumpara hrana. Insa, cugetand eu ca numai in vremea mea vietuieste atat de aspru si vrand a afla, am intrebat pe multi ucenici de-ai lui, cu dinadinsul: "Asa, oare, mereu i-a fost lui viata aspra?" Iar cei ce vietuiau deosebi, indreptandu-si bunele obiceiuri, mi-au spus ca din tinerete a avut acest fel de viata. Ca niciodata n-a dormit dupa obicei, fara numai cand lucra si manca inchimzandu-si uneori ochii; de vreme ce, de multe ori si painea ii cadea din gura lui, in vremea mancarii. Deci l-am silit noi idinioara pe dansul, sa se odihneasca putin pe rogojina, iar el, cam cu jale, ne-a grait noua: "De veti invinge pe inger sa adoarma, apoi si pe mine ma veti face sa ma culc".