Pe vremea împărăţiei lui Valerian şi a fiului său, Gal, era în Roma un bărbat oarecare, cinstit şi îmbunătăţit, cu numele de Asterie, senator de neam bun şi slăvit în bogăţie. El era iubit de împăraţi şi era creştin cu credinţa, şi cu toate că în vremea aceea erau cumplite prigoniri împotriva creştinilor, el îşi păzea buna sa credinţă fără prihană. Iar credinţa lui cea în Hristos a fost arătată astfel:

    Pe când era în părţile Palestinei, i s-a întâmplat de a mers în cetatea ce se numea Cezareea lui Filip, pe care fenicienii o numesc Panead. In această cetate locuiau o mulţime de închinători păgâni, care aveau obiceiul de a săvârşi necurate prăznuiri lângă izvorul ce curgea din muntele Paneas, de unde se zice că izvorăşte râul Iordanului. In acea prăznuire, jertfa care se punea diavolului se făcea nevăzută, pentru că diavolul care petrecea acolo, răpea jertfa şi o ascundea. Iar acele popoare orbite cu rătăcirea aveau acea înşelăciune diavolească ca o mare minune şi o preamăreau pe ea.

    Iar Asterie, robul lui Hristos, fiind acolo şi văzând prăznuirea diavolească ce o făceau păgânii, mai întâi l-a durut inima pentru rătăcirea şi orbirea cea sufletească a poporului înşelat, apoi, ridicându-şi ochii spre cer şi înălţând mâinile, s-a rugat cu credinţă către Hristos Dumnezeu, ca să izgonească de acolo pe diavolul care înşela pe oameni. Şi îndată a fost izgonit diavolul cu puterea lui Dumnezeu şi a încetat acea înşelătoare minune drăcească; pentru că se vedea de atunci acea jertfă la arătarea tuturor, iar nu precum se obişnuia mai întâi şi se făcea nevăzută. Deci încetând acea minune, a încetat şi prăznuirea, şi de atunci popoarele au început a nu se mai aduna acolo.

    Astfel, credinţa şi rugăciunea Sfântului Asterie a curăţat locul acela de spurcăciunile diavoleşti. Apoi, Cel Preaînalt a rânduit ca el să pătimească pentru Hristos astfel: In cealaltă Cezaree, care se numea Cezareea Palestinei, era un ostaş cu numele Marin, de neam bun, cinstit şi bogat, dar mai cinstit cu credinţa în Hristos şi mai bogat cu faptele cele bune. Acesta a fost chemat de ostaşii săi la cinstita treaptă de sutaş, deoarece acel loc era liber, după sfârşitul sutaşului ce fusese. Iar când Marin era să ia dregătoria aceea, altul care o dorea, vrând s-o câştige pentru el, s-a apropiat de judecător, care se numea Aheos, şi l-a pârât pe Marin, zicând că este creştin şi nu voieşte să aducă jertfa zeilor şi chipurilor împărăteşti, deci nu se cuvine ca unul ca acela, după legea romanilor, să fie ridicat la treaptă cinstită. Iar judecătorul, îndată chemând pe Marin, l-a întrebat de credinţa lui şi auzind din gura lui că este creştin, i-a dat vreme de trei ceasuri să se gândească şi să-şi aleagă ori viaţa, ori moartea, pentru că aceste două îi punea înainte: sau să aducă jertfa cea necurată şi să fie viu, sau să moară pentru Hristos.

    In vremea aceea, episcopul acelei cetăţi, numit Ţeotecn, apropiindu-se de mărturisitorul lui Hristos, l-a luat de mână şi l-a dus în biserică, vorbind cu el cele folositoare. Şi ducându-l în Sfântul Altar, i-a arătat Sfânta Evanghelie, apoi arătând cu mâna şi spre sabia cea ostăşească, cu care Marin era încins, i-a zis: „O, bunule bărbat, alege-ţi unul din aceste două lucruri: sau să porţi această sabie şi să te lupţi vremelnic pentru împăratul cel pământesc, iar după moarte să pieri pentru vecie; sau să te lupţi pentru Impăratul cel ceresc, să-ţi pui sufletul pentru preasfânt numele Lui cel scris în această carte şi să împărăteşti cu Dânsul în viaţa cea fără de moarte, în vecii cei fără de sfârşit".

    Iar Sfântul Marin, îndată întinzându-şi dreapta spre Sfânta Evanghelie şi sărutând-o cu dragoste, i-a zis că este gata să moară pentru Hristos. Şi i-a zis episcopul: „Lipeşte-te de Dumnezeu, lipeşte-te cu tot sufletul şi, întărindu-te cu puterea Lui, primeşte aceea care ai ales". Apoi l-a liberat, zicându-i: „Mergi cu pace!" Şi ducându-se Sfântul Marin din biserică, propovăduitorul care stătea lângă uşile curţilor a început a chema pe Marin, căci trecuseră trei ceasuri. Deci mergând Sfântul Marin, a stat înaintea judecătorului şi mai cu îndrăzneală ca întâi a mărturisit că este creştin. Şi proslăvea cu glas mare numele lui Iisus Hristos înaintea judecătorului, iar păgânătatea idolească o ocăra. Deci judecătorul l-a osândit la moarte şi, scoţându-l afară din cetate, i-au tăiat capul.

    Iar în vremea tăierii lui, stătea acolo înainte Sfântul Asterie, care, din rânduiala lui Dumnezeu, venise atunci în cetatea aceea. Şi văzând sfârşitul cel mucenicesc al Sfântului Marin, a dezbrăcat haina lui cea de mult preţ şi, întinzând-o pe pământ, a luat cinstitul trup şi cap al mucenicului, şi, învelindu-le cu acea haină, le-a ridicat pe umerii săi şi, ducându-le, le-a îngropat cu cinste. Pentru aceea, şi el însuşi s-a învrednicit cununii muceniceşti, căci păgânii, prinzându-l, i-au tăiat cu sabia cinstitul lui cap şi a stat înaintea lui Hristos, Impăratul ceresc, în cetele sfinţilor mucenici, împreună cu Sfântul Marin.

    Acestea au fost pe vremea împărăţiei lui Galien, care, după pierderea tatălui său, Valerian, împărăţea singur. Căci tatăl lui, fiind pedepsit de mânia lui Dumnezeu pentru vărsarea sângelui creştinesc, a fost dat la război în robia lui Savorie, împăratul Persiei, oastea romană fiind biruită de perşi. Şi fiind prins Valerian viu, a fost dus în Persia, unde slujea ca scară, sub picioarele lui Savorie, când acela încăleca pe cal. Şi nu putea deloc să se răscumpere din robia şi din batjocorirea aceluia, pentru că Savorie nu voia pentru el nici o vistierie prea bogată, îndestulându-se cu slava aceea, ca să calce pe spatele şi pe grumajii împăratului Romei. Astfel batjocorind multă vreme împăratul Persiei pe Valerian, a poruncit, spre mai mare ocară, ca înaintea poporului să jupoaie de pe el pielea, şi apoi să-l săreze cu sare. Deci rău a pierit acel rău, începându-şi veşnicele sale munci încă din această viaţă.

    De această pierzare a tatălui său înfricoşându-se Galien şi cunoscând că aceea este o dumnezeiască răsplătire pentru vărsarea sângelui creştinesc ce s-a făcut fără cruţare, a dat poruncă prin toate părţile stăpânirii Romei să înceteze prigonirea împotriva creştinilor, iar episcopii să-şi îndrepteze bisericile cu libertate. Dar mai înainte de a veni acea poruncă în Cezareea Palestinei, aceşti Sfinţi Mucenici Marin şi Asterie, au fost munciţi pentru Hristos şi astfel au intrat în bucuria Domnului lor şi a Stăpânului nostru Iisus Hristos, Care împărăteşte împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.