În această zi facem pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Dometie Persul, dimpreună cu cei 2 ucenici ai săi (+ 363)

  Acest cuvios a trăit pe vremea marelui împărat Constantin şi era de neam pers. El a fost povăţuit la credinţa creştinească de un oarecare creştin, Uar, şi lăsându-şi păgânătatea părintească şi rudeniile a mers la hotarele greceşti, în cetatea care se numea Nisibe şi, intrând intr-o mănăstire, a primit Sfântul Botez, s-a îmbrăcat în chipul monahicesc şi a petrecut în toată nevoinţa vieţii pustniceşti. Dar prin zavistia şi asupririle diavolului viclean, fiind urât de monahii ce erau acolo, a fugit şi a mers în mănăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, în cetatea lui Teodosie, şi a urmat vieţii arhimandritului Nurvel, despre care se spune că 60 de ani n-a gustat fiertură şi dormea foarte puţin, neculcându-se, nici şezând, ci stând rezemat în toiagul său.

    De acel arhimandrit s-a hirotonit diacon Cuviosul Dometie, iar când s-a înştiinţat că arhimandritul voieşte să-l silească şi la preoţie, s-a dus de acolo şi s-a suit într-un munte pustiu, unde vieţuia întru Dumnezeu, suferind arşiţa, frigul şi toate schimbările văzduhului.

    Apoi, intrând într-o peşteră, petrecea acolo săvârşind multe minuni cu numele lui Hristos, pentru că dădea tămăduiri celor ce veneau la dânsul şi îi aducea de la înşelăciunea idolească la credinţa în Hristos. Iar când a mers acolo Iulian, lepădatul de Dumnezeu, înştiinţându-se de cele ce făcea sfântul, a poruncit să-l omoare cu pietre. Şi ducându-se trimişii, au aflat pe sfântul părinte cu cei doi ucenici ai lui făcându-şi cântarea cuviincioasă a ceasului al treilea, şi, năvălind asupra lor, i-au omorât cu pietre.

    Astfel şi-a săvârşit Cuviosul Dometie alergarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, împreună cu cei doi ucenici ai lui.