Moaștele Sfântului Lavrentie Zăvorâtul
Sfântul Lavrentie Zăvorâtul de la Lavra Peșterilor (Pecerska) din Kiev (Ucraina) (XIII-XIV)

Pomenirea Sfântului Lavrentie Zăvorâtul de la Lavra Peșterilor (Pecerska) din Kiev (Ucraina) (XIII-XIV)


Acesta, mânat de dorul unei vieţuiri înalte, părăsi lumea şi îşi îndreptă paşii spre Lavra Peşterilor cu gândul de a se învrednici să petreacă în zăvorâre, însă nefiind primit de cuvioşii Isaachie şi Nichita, la îndemnul acestora, merse la mănăstirea sfântului Dimitrie şi acolo începu să se nevoiască în zăvorâre. Pentru buna sa petrecere primi darul vindecării bolilor şi al izgornirii duhurilor viclene.

Mai târziu, veni la Pecerska unde se nevoi mulţi ani. La vârsta bătrâneţii sale, adormi cu pace, iar trupul său fu aşezat în peştera în care se odihnesc şi ceilalţi călugări, unde se găseşte şi astăzi necuprins de stricăciune şi de mir izvorâtor.