Sfîntul Serapion a fost împreună-vieţuitor cu Sfîntul Antonie cel Mare. El era stareţul Mînăstirii Arsina din pustia Nitriei, în care trăiau peste unsprezece mii de monahi. Paladie şi Sozomen îl numeau pe Sfîntul Serapion „cel Mare.” El a murit la anul 366 după Hristos. Sfîntul Serapion zicea: „Să nu cugetaţi că boala este grea, ci să ştiţi că doar păcatul este greu. Căci boala nu durează decît pînă la mormînt, pe cînd păcatul îl urmăreşte pe păcătosul care nu s-a pocăit şi dincolo de el.“

***

Acesta a trăit în veacul al IV-lea în Egipt și se numea Sidonitul, ce se tâlcuișete Pânzarul, pentru că pururea purta numai o haină de pânză, nevoindu-se în multă sărăcie. Însă fiind foarte învățat, ajusese să știe pe de rost toate Scripturile. Și după o vreme, își luă nevoința de a străbate lumea.

Astfel, mergând într-un oarecare oraș se vându pe sine unor actori slujindu-le până îi făcu creștini. Afară de pâine și apă nu lua nimic, nici nu-și odihnea gura din învățarea Scripturilor. După multă vreme, primul se pocăi actorul, apoi actrița, apoi toată trupa lor. Se spune că până nu îl cunoscură, le spăla picioarele amândorura. Deci amândoi botezându-se, părăsiră teatrul ducând o viață cuviincioasă și evlavioasă. Stăruind să rămână cu dânșii, sfântul le spuse:

– Deoarece Dumnezeu a lucrat și s-a mântuit sufletul vostru, vă voi spune taina gândului meu. Îndurându-mă eu de sufletul vostru, m-am vândut pe mine vouă pentru ca să vă mântuiesc. Iar fiindcă aceasta a făcut-o Dumnezeu și v-a mântuit sufletul vostru prin smerenia mea, luați-vă aurul vostru, ca să plec și să ajut și pe alții.

Aceștia îi răspunseră:

– Dă aurul săracilor, căci s-a făcut arvună mântuirii noastre. Dar vino să ne vezi măcar o dată pe an.

Ajungând în Grecia, petrecu 3 zile în Atena și neprimind nicio pâine flămânzi tare. Căci foamea fără voie e cumplită, fiind însoțită de neîncredere. Și ducându-se în agora orașului unde erau adunați fruntașii locului, începu să plângă:

– Bărbați atenieni, ajutați-mă!

– Ce ai? îl întrebară aceștia.

– Sunt de neam egiptean. Și când am plecat din patria mea, am căzut în mâinile a trei cămătari. De doi am scăpat, nemaiputând cere ceva de la mine. Dar de unul nu am scăpat.

Întrebându-l cine erau acei cămătari, sfântul părinte le răspunse:

– M-au tulburat din tinerețe iubirea de arginți, lăcomia pântecelui și curvia. De două, anume de iubirea de arginți și de curvie am scăpat. Nu mă mai tulbură. Dar de lăcomia pântecelui nu pot scăpa. Căci e a patra zi de când nu mănânc și stomacul stăruie a mă tulbura și îmi cere datoria obișnuită, fără de care nu pot trăi.

Atunci unii dintre filosofi, socotind că joacă teatru, îi dădură o monedă. Deci primind-o el o dădu unei brutării și primi o pâine, ieșind apoi îndată din cetate. Și nu se mai întoarse acolo. Atunci cunoscură filosofii că era un om cu adevărat virtuos și dând brutarului prețul pâinii, luară înapoi moneda.

Ajungând sfântul Serapion prin părțile Spartei, auzi că una din căpeteniile cetății e maniheu, cu toți ai casei sale, însă în rest este un om virtuos. Se vându iarăși aceluia și în 2 ani îl despărți de erezie, aducându-l la Biserică. Iar aceștia nu-l mai socotiră slugă, ci frate adevărat și părinte.

Iară el se îmbarcă pe o corabie ce călătorea spre Roma. Petrecând în această cetate și săvârșind și alte lucruri minunate, se mută odihna cea de Sus gătită de Dumnezeu bineplăcuților săi, la vârsta de 60 de ani, fiind înmormântat la Roma. Până astăzi pururea veghează la izbăvirea și mântuirea tuturor celor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.