Aceasta a fost ultima descendentă a vestitei familii de prinţi de Sluţk şi Kopil, care la rândul lor erau urmaşi ai marelui prinţ Alherd din neamul Rurick. Dintre mlădiţele acestui neam au fost mari prinţi ai Kievului, iar alţii guvernatori ai Novgorodului.

Sfânta Sofia se născu la 1 mai 1585. În anul naşterii sale, mama sa se mută la cele veşnice, iar un an mai târziu, la 6 mai, o urmă şi tatăl său. Micuţa orfană fu încredinţată rudelor îndepărtate, care datorită averii mari moştenite de Sofia, putură să îşi stingă datoriile şi să îşi sporească averile: mai întâi fu crescută de Iuri Ciodkiewicz, guvernator al Zhmudului, care o luă cu sine în Vilna (sau Vilnius), iar mai apoi de Ieronim Ciodkiewicz, castelan al Vilnei. Tot pentru pentru această pricină, fu semnată o înţelegere prin care urma ca la vârsta cuvenită Sofia să se căsătorească cu Ianusz Radzivil, prinţ de Nesvij (clic aici).

Astfel, prinţului Ianusz i se îngădui să o vadă pe prinţesa de numai 11 ani, care locuia pe atunci pe moşia guvernatorului Iuri Ciodkiewicz din Vilna.

La puţină vreme, Radzivilii puseră interdicţie pe proprietăţile lui Ciodkiewicz din micul orăşel Kopil, în apropiere de Orşa. Datornicii mâniaţi, interziseră îndată întânirile dintre prinţul Ianusz şi prinţesa Sofia. Nici unii dintre ei nu se gândeau să renunţe la mânia lor, cu toţii se pregăteau de luptă. Astfel, Radzivilii adunară 6000 de ostaşi şi îşi întăriră palatul cu turnuri, iar  Ciodkiewiczii, la rândul lor, adunară 24 de tunuri şi 2000 de ostaşi dintre slujitorii lor. O sângeroară luptă era pe cale să se dezlănţuie în centrul oraşului, însă din mila lui Dumnezeu trimişii împăratului izbutiră să împiedice izbucnirea luptei, aducând pace între cele două familii.

Se încheie un nou acord prin care despăgubirile cerute de Radzivili să fie şterse, iar Ciodkiewiczii primiră certificat de bună administrare a avuţiilor prinţesei Sofia.

Când Sofia împlini vârsta cuvenită, prinţul Ianusz ceru la 20 iulie 1600 binecuvântarea papei de a lua de soţie pe prinţesa Sofia de Sluţk care era neclintită în  a rămâne ortodoxă şi a-şi boteza copiii în credinţa sa ortodoxă.

Căsătoria celor doi avu loc în una dintre catedralele din Brest după rânduiala ortodoxă. Potrivit cercetărilor, circumstanţele în care se realiză o slujbă de cununie ortodoxă între două persoane de religii diferite şi mai apoi condiţia creşterii copiilor în credinţa ortodoxă fură discutate mai târziu de patriarhul Constantinopolului şi papa al Romei într-o serie de scrisori.

Viaţa prinţesei Sofia plină de mâhniri alături de lăcomia Ciodkiewiczilor nu se schimbă nici după nunta sa. Sfânta Sofia era ca o mlădiţă bună binecuvântată de Dumnezeu să aducă roadă bogată în ciuda locului neprielnic. Credinţa în multiubitoarea purtare de grijă a Domnului îi era singura bucurie şi mângâiere, căci se obişnuise să se roage îndelung în toate durerile sale încă din fragedă pruncie. Iar o durere nouă se adăugă la cele pe care le purta de multă vreme, unirea bisericii cu Roma, proclamată de marele duce al Lituaniei în 1596.

La vremea acelei neîngăduite uniri a bisericii, prinţesa Sofia deţinea proprietatea Sluţk. Ea fu cea care apără dreapta credinţă ortodoxă şi îi ocroti pe locuitori de violenţele uniaţilor. Astfel, tânăra prinţesă avu o mare înrâurire asupra creştinilor ortodocşi ai locurilor acelora, sprijinind Biserica locului atât în plan duhovnicesc, cât şi material. Datorită acestui sprijin neclintit al sfintei prinţese, credincioşii se uniră într-o frăţie a Sluţkului pusă sub ocrotirea Schimbării la Faţă al cărei ţel era apărarea dreptei credinţe.

Sfânta Sofia sprijini cu multă dăruire activităţile acestei frăţii. Chiar dacă soţul ei era catolic, aceasta îl înduplecă să vorbească  împăratului despre darea unei legi care să împiedice forţarea ortodocşilor la unirea cu catolicii. Legea fu dată şi rămase ce cea mai însemnată încercare a sfintei Sofia de a apăra, şi în plan legislativ, dreapta credinţă. Datorită eforturilor sale, Sluţk rămase singurul oraş din Belarus care supravieţui presiunilor uniaţilor şi care şi-a păstrat întreagă şi neschimbată credinţa cea dreaptă.

Sfânta Sofia a avut o înrâurire atât de puternică, încât soţul ei emise o serie de edicte de susţinere a Ortodoxiei. Într-unul dintre acestea, stătea scris: „bisericile şi mănăstirile pravoslavnicilor creştini de pe proprietatea mea să rămână aşa cum sunt, iar urmaşii mei să nu schimbe nimic într-însele”.

Pe lângă sprijinul în plan legislativ, prinţesa Sofia se îngriji şi de mănăstiri, biserici şi de cler, prin donaţii însemnate, veşminte scumpe, brodate cu aur şi argint, precum şi prin ridicare de noi biserici. Adesea mergea în pelerinaje până la cele mai îndepărtate parohii de ziua cinstirii sfinţilor ocrotitori ai fiecăreia.

Datorită ostenenlilor, râvnei şi nemăsuratei evlavii a sfintei prinţese Sofia, Sluţkul deveni un important centru de spiritualitate a Belarusului, asemeni unei cetăţi de neclintit a Ortodoxiei. Pentru aceasta deveni şi centru al administraţiei bisericeşti unde se strângeau iubitorii de neam şi credinţă.

Sfânta Sofia se mută la cele veşnice la 19 martie 1612, la naşterea primului ei prunc. Avea vârsta de 26 de ani. Mai apoi, aflându-se trupul ei necuprins de stricăciune şi plin de bună mireasmă, fu dus la Catedrala Sfântului Duh din Minsk unde odihneşte până astăzi, răspândind razele preastrălucitoare ale minunilor, mijlocind dinaintea lui Dumnezeu pentru ajutorul, ocrotirea şi păstrarea dreptei credinţei în popor.

Proslăvirea sa cu sfinţii se săvârşi în anul 1983.