În luna iulie, în ziua a şaptea, facem pomenirea Sfântului Cuvios Toma din Muntele Maleon, care a fost mai întâi căpetenie de oști (secolele al X-lea și al XI-lea)

 Cuviosul Toma, din începutul vieţii sale în lume, a fost ostaş mare cu slava; pe de o parte pentru bogăţia sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul şi viteaz în războaie, şi de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. După aceea, iubind pe Hristos, a lăsat lumea cu toată gâlceava ei şi a luat jugul cel uşor al lui Hristos. Deci s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, asemănându-se sărăciei şi smereniei Domnului său. Apoi, înconjurând sălaşurile monahiceşti, era povăţuit spre săvârşirea faptelor bune de nevoitorii cei plăcuţi ai lui Dumnezeu întru pustnicie. Iar când a voit să meargă în pustie pentru mai desăvârşită pustnicie şi linişte, un stâlp de foc mergea noaptea înaintea lui şi Sfântul Prooroc Ilie i se arăta, povăţuindu-l în adâncurile pustiei. De nişte călăuzitori ca aceştia a fost îndreptat ca spre alt Carmel, spre muntele Malein, unde vieţuia pentru Dumnezeu şi se învrednicea de dumnezeieşti descoperiri şi vedenii.

    Astfel, precum mai înainte în lume biruia cu vitejie pe vrăjmaşii cei văzuţi, tot aşa şi după lepădarea de lume, în viaţa cea pustnicească, surpa şi izgonea taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, cu rugăciunea cea neîncetată, ca şi cu o sabie ascuţită. Dar de vreme ce nu este cu putinţă a se ascunde cetatea deasupra muntelui şi făclia strălucind sus la cer, nici Cuviosul Toma nu a fost tăinuit în muntele cel pustiu, în care a răsărit ca o stea luminoasă şi a strălucit cele pământeşti, prin sfinţenia sa. Deci, fiind aflat de oameni, s-a făcut lumină celor întunecaţi şi liman celor ce alergau la dânsul; pentru că, luând de la Dumnezeu puterea facerii de minuni şi darul cel tămăduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dădea vederea, şchiopilor, buna umblare şi chiar scotea izvor de apă cu rugăciunea. Dar nu numai în viaţa sa a făcut multe minuni, ci şi după mutarea sa către Dumnezeu se săvârşeau minuni la cinstitele lui moaşte; pentru că de toate neputinţele şi bolile cele netămăduite se dădeau grabnice vindecări mai presus de fire celor ce veneau şi se închinau cu credinţă, iar duhurile cele necurate se izgoneau din oameni, cu rugăciunile lui cele sfinte şi cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.