Aceşti sfinţi fraţi erau originari din Cordoba, Spania. Se pare că proveneau dintr-o familie creştină renumită, dar au rămas orfani de părinţi, moştenind o casă la marginea Cordobei, pe care au transformat-o în biserică creştină.

În anul 303, în timpul nemiloasei persecuţii a lui Diocliţian, în Cordoba a fost trimis un procurator roman pe nume Dion, care era cunoscut pentru tirania sa în toată Iberia şi Galia. Acesta a aflat de fraţii Acisclus şi Victoria pe care i-a prins şi i-a silit să jertfească zeilor. Cei doi fraţi şi-au mărturisit credinţa în Hristos, strigând în auzul tuturor că statuile zeilor sunt pietre moarte şi că ei se închină demonilor. Şi văzând că tinerii nu pot fi înduplecaţi nici cu furia chinuirii şi nici cu promisiunea unor funcţii de conducere, Dion l-a bătut pe Acisclus pe spate, iar pe Victoria pe tălpi, după care i-a trimis în închisoare, crezând că între timp se vor răzgândi. După multe zile de înfometare, sfinţii iarăşi au fost chemaţi să jertfească zeilor, iar ei neînduplecându-se au fost condamnaţi la ardere în rug. Şi au făcut soldaţii un rug foarte mare, încât nu se puteau apropia de el, ca să-i arunce pe sfinţi, dar aceştia intrând singuri, cântau cu bucurie imne de laudă Domnului. Prin minune dumnezeiască focul nu s-a atins de trupurile şi hainele lor şi mulţi dintre cei care erau de faţă au crezut în Hristos. Dar Dion striga cu furie că Acisclus şi Victoria sunt vrăjitori care trebuie omorâţi, poruncind soldaţilor să lege câte o piatră de gâtul tinerilor şi să-i arunce în râul Betis (actualul Guadalquivir), dar aceştia pluteau pe apă lăudând pe Dumnezeu şi tot mai mulţi au credeau în Hristos. Iar Dion înfuriindu-se i-a scos şi i-a legat de câte o roată, încercând să-i ţină legaţi deasupra focului ca să-i ardă treptat, dar pregătindu-se focul, acesta a izbucnit în părţi şi mulţi păgâni au ars pe loc. 

Atunci Dion, neştiind ce să mai facă, a chemat-o pe Victoria ca să o necinstească, crezând că aşa îl va îndupleca şi pe Acisclus să se lepede de credinţă. Şi apropiindu-se Dion de Victoria, aceasta l-a scuipat între ochi şi a orbit. Şi urlând de durere, a dat ordin ca sfânta să fie dusă lângă râu şi să fie străpunsă cu săgeţi, iar fratelui ei Acisclus să i se taie capul în amfiteatrul oraşului. Şi aşa sfinţii şi-au dat sfârşitul în mâinile Domnului la 17 noiembrie 304.

Tradiţia spune că trupul sfintei Victoria a fost îngropat chiar lângă râu, iar trupul lui Acisclus a fost luat de o femeie nobilă pe nume Minciana şi a fost îngropat pe moşia ei din afara oraşului, unde a construit o biserică, care în secolul al XIII-lea a devenit mănăstire. În anul 810 o parte din moaştele sfintei Victoria au fost donate Mănăstirii „San Salvador de Breda” din Toulouse, Franţa, iar restul se păstrează în biserica „Sfântul Petru” din Cordoba.

Biserica Ortodoxă prăznuieşte pomenirea acestor sfinţi în ziua pătimirii lor, pe 17/30 noiembrie. Întrucât numele „Victoria” este pe larg răspândit şi în Răsărit, în Biserica Ortodoxă este cunoscută icoana Sfintei Muceniţe Victoria din Cordoba, pictată cu două săgeţi în mână, având pe fundal oraşul Cordoba sau careva biserici din Iberia.