Cuviosul stareţ de la Optina, Nicon mărturisitorul (în lume Nicolae Mitrofanovici Beliaev), s-a născut la 16 septembrie 1888, la Moscova. Copilăria şi-a petrecut-o într-o mare şi unită familie de negustori. De la părinţi a moştenit dragostea pentru Biserică, puritatea şi stricteţea morală. Odată cu trecerea anilor, lui Nicolae şi fratelui său mai mic Ivan li s-a trezit şi a început să se întărească în ei aspiraţia conştientă către viaţa duhovnicească. Ei au hotărât să plece la mânăstire, însă nu ştiau în care anume. Au tăiat în bucăţele înşiruirea numelor mânăstirilor ruseşti şi, rugându-se, au scos bucăţica de hârtie pe care era scris: “Sihăstria Optina”.

Acasă nu au întâmpinat împiedicare în hotărâre âa cea bună, şi în data de 24 februarie 1907, în ziua aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul, fraţii au venit la Optina. Amândoi au fost primiţi cu dragoste de către Cuviosul Nectarie. De la primele discuţii au simţit o legătură strânsă între ei, ceea ce se numeşte “rudenie duhovnicească”.

La 9 decembrie 1907, în ziua sărbătoririi icoanei Maicii Domnului “Bucuria neaşteptată”, fraţii Beliaev au fost primiţi în rândul obştii. În octombrie 1908, fratele Nicolae a fost numit scrib (scria scrisorile) sub ascultarea stareţului Varsanufie, fiind eliberat de toate celelalte ascultări în afară de cântarea şi citirea bisericească. În acest timp el a devenit cel mai apropiat ucenic şi sfătuitor de taină al stareţului Varsanufie care, prevăzând destinaţia sa înaltă, l-a pregătit să-i fie urmaş, transmiţându-i experienţa sa duhovnicească şi de viaţă, îndrumându-l în viaţa duhovnicească.

În luna aprilie 1910, Nicolae a fost tuns rasofor, iar la 24 mai 1915 a fost tuns şi a devenit călugăr în micul chip (în mantie). A primit numele de Nicon, în cinstea Sfântului Mucenic Nicon.

La 10 aprilie 1916, Cuviosul Nicon a fost hirotonit ierodiacon, iar la 3 noiembrie 1917 s-a învrednicit să fie hirotonit ieromonah. După lovitura de stat din octombrie Optina a fost închisă. Au început prigoanele: “Voi muri, însă nu voi pleca”, aşa a scris Cuviosul Nicon în jurnalul său, pe când era încă posluşnic al mânăstirii. Aceste cuvinte exprimau starea de spirit generală a obştii de la Optina. Monahii care puteau munci au format “o arteră de muncă”, care asigura hrana. Cuviosul Nicon muncea cu hărnicie, făcând totul pentru a păstra mânăstirea. La Optina era greu, însă slujbele continuau în biserică.

Stareţul Nicon a fost arestat prima dată la 17 septembrie 1919. În vara anului 1923 mânăstirea a fost închisă definitiv; obştea, în afară de douăzeci de muncitori aflaţi lângă muzeu, au fost alungaţi în stradă. Proestosul, Cuviosul Isaachie, în timp ce slujea ultima Sfântă Liturghie în biserica Kazanskaia, i-a transmis Cuviosului Nicon cheile şi l-a binecuvântat să slujească şi să primească pelerinii la spovedanie. Astfel, pentru sfânta ascultare, Cuviosul Nicon a devenit ultimul stareţ de la Optina. Tot pe atunci Cuviosul Nectarie, aflat în exil, a început să-i îndrume pe fiii săi duhovniceşti să vină la Cuviosul Nicon.

Până acum, Cuviosul Nicon nu îndrăznea să dea sfaturi celor care apelau la dânsul, iar atunci când a început să primească poporul, sau când dădea sfaturi, s-a referit totdeauna la cuvintele stareţilor de la Optina. Alungat din mânăstire în iunie 1924, el s-a aşezat cu traiul la Kozelisk. Slujea în biserica Adormirii, primea poporul, împlinindu-şi datoria sa pastorală. În acei ani groaznici, fiii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe aveau nevoie în mod deosebit de întărire şi mângâiere, şi tocmai un astfel de reazem duhovnicesc a fost Cuviosul Nicon. Cuviosul Nicon A fost arestat în iunie 1927, împreună cu părintele Chiril (Zlenko). Trei ani groaznici a petrecut în lagărul “Kemperpunkt”.

După terminarea perioadei de închisoare, Ştarţul Nicon a fost exilat în regiunea Arhanghelsk. Înainte de plecare, medicul i-a găsit o formă grea de tuberculoză a plămânilor şi l-a sfătuit să roage să-i fie schimbat locul exilului. Obişnuit să facă totul cu ascultare, el i-a cerut sfatul părintelui Agapit, exilat împreună cu el. Acesta l-a sfătuit să nu se împotrivească voii lui Dumnezeu, şi Cuviosul Nicon s-a smerit.

În data de 3august 1930, el a fost “transferat” de la Arhanghelsk în oraşul Pinega. Bolnav fiind, a căutat mult timp locuinţă, până când a ajuns la înţelegere cu o locuitoare a satului Voepola. În afară de o sumă mare de bani, ea cerea ca părintele să efectueze ca un rob toate muncile fizice grele. Starea sănătăţii Cuviosului Nicon se înrăutăţea de la o zi la alta. Mânca puţin. Odată, din cauza muncilor mai presus de puterile sale, el nu s-a mai putut ridica. Şi atunci stăpâna a început să-l alunge din casa.

Părintele Petru (Draciov), şi el un exilat de la Optina, l-a mutat pe muribund la sine în satul vecin şi îl îngrijea. Suferinţele fizice nu i-au întunecat duhul robului lui Dumnezeu. Adâncit în rugăciune el strălucea de o lumină si bucurie nepământeană. În ultimele luni ale bolii sale el se împărtăşea aproape zilnic. În ziua sfârşitului său fericit, la 25 iunie 1931, s-a împărtăşit cu Sfintele lui Hristos Taine, a ascultat canonul la ieşirea sufletului. Faţa celui adormit era neobişnuit de albă, luminoasă, zâmbind cu bucurie. Prin Pronia lui Dumnezeu la înmormântarea Cuviosului Nicon s-au adunat doisprezece clerici. A fost înmormântat după obiceiul monahal, la cimitirul satului Valdokurie. Domnul i-a dăruit slugii Sale credincioase un sfârşit cu pace şi după adormirea lui l-a cinstit prin rânduiala înmormântării cuvenite rangului său.

Amintirea sa este vie în sufletele celor care-l iubesc şi-l ţin minte. În ziua sfârşitului fericit al Cuviosului părintelui nostru Nicon, monahii de la Optina oficiază, începând cu data de 8 iulie 1989, panihide la locul odihnei sale, la cimitirul din satul Valdokurie. Viaţa drepţilor începe după sfârşitul lor…