Acesta s-a născut din părinţi binecredincioşi Cosma si Apolinaria, in anul 1532, în localitatea Verkola, undeva pe malul râului Pinega, în judeţul Dvinsk, nordul Rusiei. Încă din frageda pruncie a fost crescut de părinţii săi în dreapta credinţă.

La vârsta de numai 5 ani, pruncul Artemie începuse deja să se retragă în sine, adesea renunţând la a mai merge la joacă, împreună cu ceilalţi copii, căuta linistea, tăcerea, rămânerea în biserică şi ajutorarea tatălui său, pe cât putea, la treburile gospodăriei.

Până la vârsta de numai 12 ani, sfântul Artemie dobândise deja o aşezare interioară şi ascultare vrednice de laudă. În ziua de 23 iunie 1545, pe când copilul îl ajuta pe tatăl său la câmp, fără nici un semn de ploaie sau furtună, un trănet neaşteptat aruncă spre tânărul Artemie un fulger şi într-o clipă, tânărul căzu la pământ dându-şi pe loc sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Oamenii au văzut în moartea năpraznică a sfântului Artemie un semn al mâniei şi pedeapsei lui Dumnezeu, pricină pentru care l-au împiedicat sa fie înmormântat potrivit rânduielilor bisericeşti. Astfel, trupul neînsufleţit al tânărului Artemie a fost luat de pe câmp cu multă jale de părinţii săi şi aşezat într-o groapă din pădurea alăturată. Iar în loc de cruce puseră deasupra gropii un acoperiş de lemn împrejmuit cu gard.

Cu trecerea vremii, întâmplarea fu dată uitării. Însă Dumnezeu, care „pe cele slabe le alege, spre a le ruşina pe cele tari” ale lumii, îl descoperi pe sfântul Artemie ca mare făcător de minuni, asemenea marilor sfinţi asceţi şi martiri.

Astfel, în anul 1577, după 32 de ani de la moartea năprasnică a sfântului Artemie, unul dintre creştinii locului, diaconul Agafonic, în vreme ce culegea fructe de pădure, văzu o lumină puternică izvorând din adâncul pădurii. Apropiindu-se de locul acela, diaconul cel evlavios văzu trupul unui tânăr, întins la pământ, care părea că doarme. Deasupra trupului sălăşluia o lumină dumnezeiască.

Înţelegând lucrarea lui Dumnezeu, diaconul alergă în sat şi dădu de veste preoţilor şi credincioşilor cele descoperite. Mergând cu toţii, descoperiră că cele spuse de diacon erau întocmai. Creştinii luară trupul cel necuprins de stricăciune şi îl aşezară în curtea Bisericii Sfântului Nicolae. Începând din ziua aşezării moaştelor Ssfântului Artemie în biserica satului, prin ele începură a se săvârşi nenumărate minuni şi tămăduiri de febră, orbire, paralizie şi alte multe slăbiciuni şi neputinţe trupeşti.

În acelaşi an, întreg ţinutul fu cuprins de o epidemie de gripă mortală. Un copil din sat, aflat pe moarte din pricina febrei, după fierbinţi rugăciunia ale tatălui său, îşi aşeză pe piept o bucăţică de lemn de mesteacăn din racla sfântului Artemie. În acea clipă, se tămădui şi se ridică din pat. Mulţi bolnavi urmară exemplul lui şi toţi primiră tămăduire.

Văzând mulţimea crescândă de minuni, mitropolitul Ciprian de Novgorod, având mare dragoste faţă de acest sfânt aparte, îi alcătui slujba spre a putea fi săvârşită în biserica satului. În anul 1645, în pădurea în care a fost aflat trupul sfântului Artemie fu ridicată o biserică în cinstea sa.

În localitate a fost întemeiată şi Mănăstirea Verkola. În anul 1918 însă, comuniştii necredincioşi au spart biserica satului şi au tăiat în bucăţi trupul sfântului Artemie, pe care l-au aruncat mai apoi într-o fântână din apropierea bisericii. Creştinii au recuperat însă bucăţi din trupul sfântului, spre vrednică păstrare.

Potrivit tradiţiei locale, sfântul Artemie a avut şi o soră, pe cuvioasa Parascheva din Pirimin, şi ea făcătoare de minuni, a cărei pomenire se săvârşeşte în ziua de 28 octombrie.

Pomenirea sfântului Artemie se săvârşeşte la 23 iunie/6 iulie (ziua fericitei sale adormiri, 1545) şi la 20 octombrie/2 noiembrie (ziua sa de nume).