Sfântul Dorotei a fost episcop al cetatii Tirului, pe vremea împaratiei lui Diocletian, pagânul împarat al Romei, iar pentru prigoana cea cumplita care era atunci împotriva crestinilor, el si-a lasat scaunul si s-a ascuns prin locuri nestiute. Dupa aceea, împara-tind marele Constantin si Biserica lui Hristos luând alinare, Sfântul Dorotei s-a întors iarasi în Tir la scaunul sau si pastorea bine turma oilor celor cuvântatoare, aducând pe multi de la ratacirea închinarii de idoli la Dumnezeu. El a trait pâna pe vremea lui Iulian Paravatul, care, luând împaratia, la început nu dusmanea pe fata Biserica lui Hristos, ci în ascuns, poruncind boierilor sai celor de un gând cu el, care stapâneau tarile, sa munceasca si sa ucida pe crestini.

Iar Sfântul Dorotei, vazând muncirea cea mare care se facea credinciosilor, si-a lasat iarasi scaunul Bisericii Tirului, fugind de mâinile muncitorilor; pentru ca Domnul a poruncit sa nu ne lasam în primejdii ce vin la aratare de la prigonitori, ci sa fugim de ele, dupa cum zice: Când va vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiti în cealalta... Deci, iesind de la Tir, a mers în Tracia; dar nici acolo n-a scapat de slujitorii de idoli, chemându-1 Dumnezeu la cununa muceniceasca. Si a fost prins de boierii lui Iulian în cetatea Diopolin, unde. suferind multe batai si rabdând felurite patimiri, si-a dat în munci fericitul sau suflet în mâinile lui Hristos Dumnezeu, fiind foarte batrân; caci avea de la nasterea sa o suta si sapte ani. Si a lasat dupa sine felurite scrieri folositoare Bisericii, în limba greaca si latina, pentru ca era bine iscusit în amândoua limbile acestea, fiind barbat desavârsit în întelepciunea cea duhovniceasca si în cea dinafara. El a scris vietile proorocesti si apostolesti si alte cuvinte folositoare si tâlcuiri, iar acum, fiind el însusi scris în cartea vietii, se salasluieste cu acei sfinti, ale caror vieti le-a scris.