Viața Sfântului Ioan cel nebun pentru Hristos din Ustiug, Rusia
În apropiere de străveciul oraș Ustiug sau Ustiuga, în orașul Vnukovo, unor săteni înstăriți binecredincioși Sava și Maria li s-a născut un fiu căruia i-au dat numele Ioan. Încă din copilărie ducea o viață aspră, deosebindu-se de ceilalți tineri. În zilele de miercuri și vineri nu mânca deloc, iar în celelalte zile se mulțumea cu pâine și apă.
Când mama sa îl mustră zicându-i:
– De ce postești la anii tăi?
Tânărul Ioan îi răspunse:
– Ca să mă izbăvesc de păcate fiindcă numai Dumnezeu este fără de păcat. Să nu nutrim trupul păcătos ca să ni-l facem dușman.
Când părinții săi se mutară în orașul Orleț, la 30 de verste de Ustiug, tatăl avea să moară acolo, iar mama se călugări la Mănăstirea Sfintei Treimi din Orleț, luând numele Natalia. Adolescentul Ioan îi fu o vreme aproape, tăcea, nu scotea o vorbă, începu a se face nebun pentru Hristos, încât mama sa îl lăsă în plata Domnului.
Sfântul Ioan se întoarse în orașul natal Ustiug, așezându-se în apropierea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, într-o coșmelie făcută anume pentru dânsul de un creștin cucernic pe nume Andrei Mișnev. Acolo își petrecea nopțile în rugăciune, iar ziua alerga pe ulițele orașului aproape gol, purtând doar niște zdrențe cu care își încingea mijlocul, orpindu-se uneori să se odihnească pe un morman de gunoaie, după exemplul dreptului Iov și al marelui nevoitor Procopie cel nebun pentru Hristos de la Ustiug.
Nu avea astâmpăr nici ziua, nici noaptea, oamenii îl hărțuiau mereu în fel și chip glumind pe seama lui, înjurându-l sau luându-l la bătaie uneori, fiindcă nu înțelegeau de ce se poartă astfel. El însă îndura toate cu adevărată smerenie. Fericitul Ioan își ascundea viața de ochii oamenilor temându-se de faima păgubitoare pentru suflet ce i-ar putea veni de la ei. Însă nu arareori nu reușea să scape cu totul de curiozitatea oamenilor.
Preotul Grigorie de la catedrală, om cucernic, dorea să știe ce face noaptea fericitul Ioan în coșmelia lui. Deci urmărindu-și gândul, se așeză într-o încăpere alăturată ca să privească printr-o crăpătură. Fericitul Ioan, știindu-se singur, se ruga cu mâinile ridicate spre cer, după cum îi era obiceiul, ceasuri întregi pentru cei ce fac nedreptăți și nu slujesc adevărul. Isprăvindu-și rugăciunea, începu să pună și să amestece cărbuni din sobă fiindcă era o iarnă aspră, apoi îngrădindu-se cu semnul crucii și rostind cuvintele „Însemnatu-ne-ai pe noi, Doamne, cu lumina Feței Tale!”, se culcă pe cărbunii aprinși. Înspăimântat de gândul că Ioan avea să ardă, preotul dădu buzna în odaie. Fericitul se dădu jos de pe sobă, îi aruncă o privire aspră spunându-i:
– Să nu te-ncumeți să povestești cuiva ce-ai văzut până la moartea mea. Preotul își dădu cuvântul că-i va respecta întocmai voința.
Soția căpeteniei orașului Ustiug, cneazul Feodor Crasnîi, fusese lovită de boală grea, ardea ca focul. Trimise o slugă la feicitul Ioan să-i spună să se roage pentru ea. Nu apucă trimisul să se apropie de mormanul de gunoi pe care stătea Ioan că fericitul strigă către el dintr-o dată: – Trăiască bunul cneaz Feodor cu soția lui. Întorcându-se sluga acasă, o găsi pe cneaghină vindecată.
Sfântul Ioan se mută în sălașurile cele de Sus la 29 mai 1494 și fu înmormântat lângă catedrală, nu departe de locul în care se nevoise. La Sinodul de la 1547, se îngădui să se țină pentru dânsul sărbătoare la Ustiug. Cinstitele sale moaște se odihnesc neașezate la vedere în Biserica Înălțării Sfintei Cruci ridicată pe mormântul sfântului. Slujba sfântului Ioan fu alcătuită sub țarul Ioan Vasilievici Gorznîi de către Teofan de la Ustiug cu rugăciuni anume întocmite pentru țar și pentru Ustiug. În anul 1612, locuitorii din Ustiug cu rugăciunile făcătorilor de minuni din orașul lor ținură piept atacurilor polonezilor asupra orașului și îi puseră pe fugă.
* *