Viaţa Sfântului Ierarh Mihail Mărturisitorul
Acest sfânt Mihail, după cum s-a învrednicit a fi de un nume cu îngerul cel mare al puterilor cereşti, tot astfel şi viaţa lui a fost îngerească, de vreme ce şi-a luat asupră-şi curăţia cea feciorească şi celelalte fapte bune. El s-a afierosit lui Dumnezeu din braţele maicii sale şi s-a arătat slujitor ales al Lui, primind din tinereţe viaţa monahicească, împreună cu Sfântul Teofilact al Nicomidiei, în zilele Prea sfinţitului patriarh Tarasie. Acesta i-a trimis pe amândoi la o mănăstire ce era zidită lângă gura Mării Euxinului, unde, întru ostenelile monahiceşti nevoindu-se, au sporit în faptele cele bune şi au câştigat îndrăzneală către Dumnezeu prin rugăciunile lor. Odată, pe vremea secerişului, fiind arşiţă mare şi neavând apă, şi slăbind de multă sete, s-au rugat lui Dumnezeu şi un vas de aramă uscat l-au făcut să izvorască apă multă spre trebuinţă; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor. Această minune a fost asemenea cu aceea de demult care s-a făcut în pustie, când Dumnezeu a scos apă din piatră poporului Israel cel însetat; şi cu alta, când Samson, murind de sete, a izvorât izvor de apă vie din osul cel uscat al fălcii asinului.
După aceasta, strălucind viaţa cea îmbunătăţită a acestor cuvioşi părinţi ca o rază de stea, prea sfinţitul patriarh Tarasie i-a judecat pe ei a fi vrednici de treapta cea înaltă a arhieriei. Deci, pe fericitul Teofilact 1-a pus mitropolit în Nicomidia; iar pe Sfântul Mihail, sfinţindu-1 episcop, 1-a trimis în Sinad. Şi păştea bine turma lui Hristos cu cuvântul şi cu chipul vieţii sale. Apoi Preasfinţitul Tarasie ducându-se din viaţa aceasta, iar după dânsul venind Nichifor ca patriarh la scaunul Bisericii Constantinopolului, iarăşi s-a ridicat viforul eresului luptărilor împotriva sfintelor icoane, care acum era blestemat de al şaptelea sinod a toată lumea al Sfinţilor Părinţi. Aceasta s-a făcut fiindcă răucredinciosul împărat Leon Armeanul, vătămându-se de acel eres, a pornit prigoană împotriva Bisericii lui Hristos, numind sfintele icoane idoli şi lepădându-le; iar pe cei ce se închinau lor, muncindu-i şi pierzându-i în multe feluri de chinuri. Şi a izgonit pe prea sfinţitul patriarh Nichifor şi pe ceilalţi arhierei dreptcredincioşi de la scaunele lor; iar în locul acelora a ridicat pe ereticii cei de un gând cu el; şi se vedea atunci urâciunea pustiirii şezând la locurile cele mai de cinste. Atunci Sfântul Mihail s-a arătat că este vestit mărturisitor al dreptei credinţe şi mustrător al relei credinţe a ereticilor. Pentru că, întărindu-se şi înţelepţindu-se de darul Sfântului Duh, toată ura potrivnicilor lui Dumnezeu a împilat-o şi a astupat gurile ereticilor care huleau închipuirile cele dumnezeieşti.
Iar împăratul Leon cel cu nume de fiară, nesuferind limba lui cea aspră, care certa cu •îndrăzneală rătăcirea ereticilor, a pus înainte pe arhiereul lui Hristos, la cercarea judecăţii celei nedrepte. Iar Sfântul Mihail, netemându-se de îngrozire, nici slăbind cu mintea, a strigat cu glas mare: „Cinstesc sfânta icoană a Mântuitorului meu Iisus Hristos şi a Preacuratei Fecioare Maicii Lui, şi a celorlalţi sfinţi, şi mă închin lor; iar de porunca ta nu mă îngrijesc şi întru nimic o socotesc". Iar Leon fiind înfruntat, s-a umplut de mânia cea de fiară şi a osândit pe mărturisitorul lui Hristos la izgonire. Deci Sfântul Mihail a răbdat multe şi amare mâhniri şi necazuri, fiind gonit din loc în loc, până ce a ajuns în lărgimea cerească şi a câştigat odihna cea veşnică. Astfel săvârşindu-şi alergarea cea bună, s-a împodobit cu îndoită cunună şi s-a adăugat lângă arhierei, ca un arhiereu, lângă mucenici, ca un mucenic, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.