El a fost fiul Regelui Milutin şi tatăl Ţarului Duşan. La porunca tatălui lui înaintea căruia fusese clevetit pe nedrept, el a fost orbit, iar la porunca nestatornicului său fiu, Duşan, el a fost sugrumat, pe cînd era deja vîrstnic. Cînd 1-au orbit, s-a arătat înaintea lui Sfîntul Nicolae, în biserica de la Ovce Pliie (Cîmpul Oilor), şi arătînd către ochii lui, i-a zis: „Ştfane, nu te teme, iată ochii tăi se află în palma mea. La vremea cuvenită, îi vei căpăta înapoi”. Ştefan a petrecut timp de cinci ani ca prizonier la Constantinopol, în Sfînta Mînăstire Pantocrator. Fiind bărbat plin de înţelepciune, el s-a înarmat cu rugăciunea, cu răbdarea, cu cele mai aspre nevoinţe călugăreşti, cu blîndeţea şi cu evlavia. Astfel, el i-a întrecut în bunătăţi nu doar pe monahii de la Pantocrator, ci şi pe toţi monahii constantinopolitani. Încheindu-se cei cinci ani, Sfîntul Mare Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, iar s-a arătat înaintea multpătimitorului Ştefan şi i-a zis: „Am venit să împlinesc făgăduinţa ce ţi-am făcut”. Sfîntul Nicolae a însemnat atunci cu semnul Sfintei Cruci faţa lui Ştefan, iar Ştefan şi-a recăpătat vederea desăvîrşit. Spre mulţumită şi slavă lui Dumnezeu, el a ctitorit Biserica de la Deceani, una dintre cele mai frumoase biserici ale creştinătăţii şi evlaviei sîrbe, zidite în vechiul şi somptuosul stil bizantin. Sfântul Rege Ştefan, împreună cu Sfîntul Sava al Sîrbilor şi cu Sfîntul Principe Lazăr, constituie cea mai slăvită treime a sfinţeniei, nobleţii şi jertfei de sine, şi un dar nepreţuit adus de Dumnezeu poporului sîrb. Sfîntul Ştefan a trăit ca un mucenic toată viaţa lui şi mucenic s-a înălţat la ceruri la anul 1336, primind de Atotputernicul Dumnezeu, pe Care cu credinţă L-a slujit, cununa nepieritoare a veşnicei slave.
