Icoana Iveron a Maicii Domnului, din Hawaii, izvorâtoare de mir

Icoana, care o descrie pe Fecioara Maria ţinând pruncul Iisus în braţe, este o replică a unei alte replici, dar calităţile sale vindecătoare sunt un adevăr. Icoana Iveron originală a Maicii Domnului se află în vechea Mănăstire Iveron de pe Muntele Athos, o peninsulă independentă, plină de mănăstiri ortodoxe, situată în afara Greciei. Tradiţia monastică susţine că a fost realizată chiar de catre Sfântul Apostol Luca.

O copie a icoanei a fost dusă la Montreal, Canada, în 1982, urmând ca la scurt timp să apară relatările despre izvorârea de mir, asemănător celui cu care miruiesc preoţii ortodocşi. Cu ani mai târziu, Biserica Societăţii Sofrino din Rusia a realizat o replică a Icoanei de la Iveron Montreal. Ea a intrat în posesia unui preot ortodox din Hawaii, dăruindu-i-o unul dintre enoriaşii săi în vara anului 2007.

Iată şi un comunicat al Bisericii, care însoţeşte Icoana:

„Era în octombrie 2007, pe când un credincios, Citețul Nectarios, a simțit un miros puternic de trandafiri provenind din zona în care Icoana era aşezata în casa sa. Pe măsură ce s-a apropiat de zona cercetată, cu intenţia de a descoperi sursa acelei arome puternice, a observat că Icoana Maicii Domnului, pe care el o primise cadou, era complet scăldată în mir frumos mirositor. După notificarea preotului paroh, icoana a fost adusă la biserică şi a fost ştearsă şi uscată complet. O slujbă de mijlocire a avut loc înaintea icoanei şi, până la sfârşitul slujbei, Icoana era din nou scăldată în smirnă, biserica fiind umplută de parfumul de trandafiri.

„Din această zi, foarte mulţi oameni din toate mediile etnice şi religioase vin să venereze Icoana Maicii lui Dumnezeu şi să ceară ajutorul ei, pentru necazurile şi lipsurile lor, precum şi pentru bolile lor fizice şi nevoile spirituale”.

În iunie 2008 Arhiepiscopul Kyrill, episcopul de San Francisco, al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, a recunoscut-o oficial, ca fiind miraculoasă şi autentică: „Icoana Iveron a Maicii Domnului, izvorâtoare de mir”.

Mai multe despre istoria acestei icoane puteți citi și vedea aici.

 

 

Acatistul Sfintei Icoane a Maicii Domnului din Hawaii

Icoana Maicii Domnului din Hawaii, izvorâtoare de mir