Viața Sfântului Ierarh Isaia, Episcopul Rostovului

Acesta s-a născut din părinţi de neam bun şi iubitori de Hristos. Din tinereţe, iubind pe Hristos şi lăsând dulceţile lumii acesteia, merse în Marea Lavră a Peșterilor (Pecerska) la cuviosul Teodosie, dorind să fie monah. Cuviosul Teodosie, văzând mai înainte cu duhul că avea să fie lucrător şi iubitor de osteneală, îl îmbrăcă în haina monahală.

Nevoindu-se spre fapte bune şi adăugând osteneală peste osteneală, trecea prin atâtea pătimiri, încât toţi se minunau de viaţa lui cea aspră şi toţi îl priveau cu dragoste, căci era blând, smerit, ascultător, neiubitor de cîştig şi iubitor de fraţi. În trup arăta viaţă îngerească şi, luptându-se cu înfrânarea şi cu răbdarea, omora în sine toate patimile şi poftele trupeşti. Înfrumuseţîndu-se cu înţelepciunea, dreptatea și bărbăţia și săvârșind multe fapte bune, se duse vestea despre dânsul, căci nu poate cetatea să se ascundă stând deasupra muntelui.

De aceea, binecredinciosul domn Izaslav Iaroslavici, auzind de viaţa lui cea plăcută lui Dumnezeu, rugă pe cuviosul Teodosie să-i dea binecuvântare şi să primească egumenia Mănăstirii Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, deoarece cuviosul Varlaam care mai înainte fusese egumen se mută la viața cea veșnică.

Cuviosul Teodosie se plecă spre cererea binecredinciosului domn şi, binecuvântând pe sfântul Isaia, îl trimise egumen al acelei mănăstiri. Iară sfântul Isaia, ascultând pe cuviosul Teodosie, căruia îşi încredinţase toată voia sa, primi cinstea aceea şi se făcu fraţilor povăţuitor iscusit şi bun păstor al turmei ce i se încredinţase. Deşi se schimbase oarecum cu cinstea, însă nu-şi schimbă lucrul şi luarea aminte; ci totdeauna îşi înălţa mintea către Dumnezeu, sârguindu-se în smerenie şi osteneli ale trupului.

Vrând să folosească pe fraţi, singur se afla mai întîi la ascultare şi ceea ce poruncea altora, el făcea mai înainte, dându-se pe sine pildă tuturor, ca să-i ridice pe toţi la multe fapte bune, căci cei ce au obiceiul a se învăţa, nu urmează cuvintelor învăţătorului, mai ales faptelor lui.

Văzând binecredinciosul domn Izaslav că a câștigat în mănăstirea sa un bărbat sfînt ca acesta, se bucura foarte mult, dând multă mulţumire cuviosului Teodosie pentru el.

Însă Dumnezeu vrând să preamărească pe plăcutul Său, după cum şi el preamărea pe Ziditorul său cu lucruri bune, îl cinsti cu vrednicia arhierească.

Astfel, fericitul Leontie făcătorul de minuni, episcopul Rostovului, trecând către Domnul, egumenul Isaia, cu judecata lui Dumnezeu şi cu alegerea tuturor, fu ales episcop al Rostovului.

Luând o vrednicie ca aceasta, merse la scaunul său în cetatea Rostovului și văzând acolo oile sale sălbăticindu-se iar pe oamenii cei botezaţi de curând neîntăriţi încă bine în credinţă, i se rupea inima, gândind că are să dea răspuns pentru dânşii în ziua judecăţii celei înfricoşate. Drept aceea se apucă cu dinadinsul de păstoreştile osteneli, învăţând şi rugându-se pentru turma cea numită cu numele lui Hristos, ca să fie întăriţi în credinţă şi să vieţuiască după învăţătura lui Hristos.

El cerceta cu sârguinţă şi celelalte cetăţi şi sate din stăpânirea Rostovului şi a Suzdalului, aprinzîndu-se cu râvnă pentru dreapta credinţă.

De afla undeva idoli şi capişti, le risipea şi le dădea focului, iar pe oameni îi învăţa şi îi dojenea, ca să creadă în Sfânta Treime, apoi, primind credinţa, îi boteza. Iar pe cei ce nu voiau să creadă, prin minuni şi cu semne multe îi făcea să se întoarcă şi să creadă în adevăratul Dumnezeu. Şi aşa, cu darul lui Dumnezeu, în puţină vreme îi trase pe toţi la Hristos.

Sfântul episcop Isaia era foarte milostiv spre săraci, sărmani şi văduve, hrănitor al flămânzilor, mângâietor al întristaţilor, ajutător şi sprijinitor al celor din primejdie, era, după Iov, ochi ai orbilor şi picioare ale şchiopilor. Toţi se bucurau de el şi pretutindeni preamăreau pe Dumnezeu, că dăruise locului acela un părinte ca acela, învăţător şi povăţuitor.

În vremea stăpînirii binecredinciosului domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, cînd Dumnezeu binevoi să facă sfinţirea bisericii Pecerska, preasfinţitul Ioan, mitropolitul Kievului fu cuprins de mare mâhnire, căci, sosind vremea sfinţirii, nu apucase să adune spre slujire pe iubitorii de Dumnezeu episcopi. Precum pe ceilalţi episcopi îi vesti sfinţii îngeri trimişi de Domnul în chip de tineri pentru vremea sfinţirii, tot asemenea şi acestui cuvios episcop Isaia, fiind la scaunul său în Rostov, îi stătu de faţă îngerii dumnezeieşti în asemănare de tineri şi tot aceeaşi îi vesti. Astfel acest cuvios episcop sosi împreună cu ceilalţi arhierei la rînduiala sfinţirii.

Acest lucru preaminunat ce i se arătă lui, cuviosul părintele nostru Isaia, îl spuse cu mulţumire preasfinţitului mitropolit al cetăţii Kievului. Asemenea, după sfinţirea bisericii Pecerska, pe când se întorcea la scaunul său, spuse acea minune clerului bisericesc şi poporului, care ieşise cu bucurie din cetatea Rostovului, întru întîmpinarea lui.

După ce mai petrecu un an la scaunul său, povăţuind bine turma lui Hristos, întorcând pe mulţi necredincioşi la Dumnezeu, ridicând multe biserici şi făcând multe minuni îşi sfârşi viaţa cea vremelnică întru buna mărturisire, la 15 mai 1090.