Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Irina care era din cetatea Maghedon în Persia (III)

Irina era din cetatea Magedon din regiunea Balcanilor şi a trăit în vremurile apostolice. Tatăl ei, Licinius, făcea parte din mica nobilime. Unii cred că el era slav. Irina s-a născut pagină, din părinţi păgîni. Penelopa – căci acesta era numele cu care se născuse – a aflat despre credinţa creştină de la profesorul ei Appelianus. Sfîntul Timotei, ucenicul Sfîntului Apostol Pavel, a botezat-o pe ea şi pe toţi slujitorii curţii ei, şi i-a dăruit spre lectură Epistolele Sfîntului Apostol Pavel. Refuzînd căsătoria, ea 1-a înfuriat pe tatăl ei, care a vrut să o tortureze din cauza aceasta. Dar la urmă ea însăşi 1-a convertit pe tatăl ei la creştinism în chip minunat. Irina a fost dată la chinuri cumplite sub patru împăraţi (între care tatăl ei nu se numără), dar Dumnezeu a apărat-o în tot acest timp prin sfinţii Lui îngeri. Regele Sedechia a îngropat-o pînă la gît într-o groapă umplută cu şerpi şi cu scorpioni, dar îngerul Domnului a omorît toate scîrboasele jivine şi a păzit-o pe sfînta fecioară muceniţă întreagă. Apoi regele a încercat să o taie în două cu fierăstrăul, dar fierăstrăul s-a frînt de trupul ei ca şi cînd trupul ar fi fost de marmură. Apoi acelaşi rege a legat-o de o roată de moară sub o moară de apă şi a dat drumul şuvoiului de apă, nădăjduind că aşa fecioara muceniţă se va îneca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a rămas vie şi nevătămată. Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus în picioare încălţăminte de fier, i-a încărcat în spate un sac de nisip, a înhămat-o la o căruţă şi a pus să fie mînată ca un animal cale lungă dincolo de cetate. „Cu adevărat sînt ca o vită înaintea Ta, O Doamne!” a rosti muceniţă, alergînd legată în urma torţionarilor ei. Dar îngerul Domnului a cutremurat pămîntul, iar pămîntul s-a deschis şi i-a înghiţit pe chinuitori. Supravieţuind tuturor torturilor celor bestiale de minte diavolească născocite, prin care minuni mii de păgîni au lepădat păgînismul şi au alergat la Hristos crezînd şi botezîndu-se, Irina a intrat în cetatea lui Callinicus, pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetăţii, Numerian, a voit să o omoare în acest fel: el a aruncat-o consecutiv în trei tauri din metal încins. Dar ea nu a murit, ci păzită de Dumnezeu fiind, a rămas de fiecare dată vie şi nevătămată. Mulţi au văzut aceste minuni şi au crezut în Unul Dumnezeu. Eparhul Vavdonos a luat-o în cetatea Constantina, unde gîndea să o omoare punînd-o pe grătare încinse de fier. Dar nici aceasta nu a reuşit să pună capăt vieţii Sfintei Irina, care şi de această dată a adus popor nenumărat la Hristos. La sfîrşit Irina a sosit la cetatea Mesembria, unde a fost omorîtă de regele Sapur, dar Dumnezeu a înviat-o de la moarte la viaţă. Regele şi mulţi din popor, văzînd aceasta, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Aşa, prin suferinţele ei sîngeroase şi minuni peste minuni lucrate de Dumnezeu prin viteaza muceniţă, au ajuns la Hristos prin ea peste o sută de mii de păgîni. În cele din urmă Sfînta Muceniţă Irina s-a întins într-un sicriu şi i-a poruncit lui Appelianus să-1 închidă. După patru zile, cînd au deschis sicriul, au văzut că trupul Irinei nu mai era în el. Aşa a proslăvit-o Dumnezeu în veci pe Sfînta, preaminunata, Mare Muceniţă Irina, care a jertfit tot şi a îndurat toate ca Dumnezeu să Se preaslăvească între oameni.